Acasa Actualitate-InternaPolitica interna OFICIAL: 9 iunie – Alegeri europarlamentare şi locale; 8-22 – septembrie alegeri prezidențiale; 8 decembrie alegeri parlamentare

OFICIAL: 9 iunie – Alegeri europarlamentare şi locale; 8-22 – septembrie alegeri prezidențiale; 8 decembrie alegeri parlamentare

scris de S. P.
747 Afisari

Alegerile europarlamentare vor fi comasate cu cele locale şi vor avea loc în iunie, iar PSD şi PNL vor merge pe liste comune la alegerile europarlamentare şi separat la alegerile locale, a anunţat, miercuri, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului.

„Decizia coaliţiei este de a comasa cele două runde de alegeri. Această decizie a urmat unui proces prin care fiecare dintre noi am consultat birourile de conducere politică ale partidelor, ne-am reunit apoi în coaliţie şi suntem prezenţi pentru a prezenta această decizie finală, care, dincolo de comasare, prevede ca la nivelul alegerilor locale fiecare partid să candideze prin forţe proprii iar pentru alegerile europarlamentare să existe o listă comună”, a declarat Ciucă la Palatul Parlamentului.

Nicolae Ciucă:

  • Decizia finală a coaliției privitoare la alegeri: comasarea alegerilor locale și europarlamentare
  • Decizia finală prevede ca la locale fiecare partid să candideze prin forțe proprii, iar la alegerile europarlamentare există listă comună
  • Românii își doresc liniște și stabilitate
  • Am avut în vedere to ce s-a întâmplat de la finalul anului 2021, când coaliția și-a asumat guvernarea și a derulat programul de guvernare și a trecut prin crize suprapuse. România a reușit să realizeze cea mai mare absorbție de fonduri europene, peste 95%
  • Datorită stabilității, România a atras investiții străine record. E pentru prima oară când România are o creștere economică bazată pe investiții. Veniturile la buget pe bază de investiții au fost mai mari decât veniturile bazate pe consum
  • Nu ne putem permite să fragilizăm stabilitatea țării pentru micile orgolii politice
  • PNL a mandadat conducerea partidului să agreeze comasarea alegerilor europarlamentare cu listă comună și alegerilor locale prin forțe proprii

Marcel Ciolacu:

  • Știm toți istoricul formării coaliției. România se afla și în fața unei crize sociale. Nu am nici o reținere de a ne angaja în acest proiect politic. În afară de performanțele guvernării, ne-am asumat o decizie politică. O putere politică trebuie să facă politici publice pentru cetățeni
  • Trebuie să facem deosebirea între a fi oameni politici și oameni de stat. Am dovedit că putem lua decizii în momente decisive
  • Prezența cea mai mare la alegeri e la locale. Faptul că am decis comasarea nu e împotriva democrației, dimpotrivă, e un vot în plus pentru democrație și pentru o reprezentare corectă în fața românilor
  • Am propus și o alianță electorală pentru alegerile europarlamentare. E evident că doar cele două mari partide se pot uni și pot face față valului extremist
  • Avem obiectivul de a intra cu drepturi depline în Schengen, iar în 2026 să fim membru OECD. Putem vorbi cu curaj că România e în direcția corectă
  • Am sentimentul că am făcut ce e mai bine pentru țara mea, indiferent de costuri
  • Am decis să avem alegerile prezidențiale în luna septembrie și alegerile parlamentare în 8 decembrie

Q: De ce nu mai mergeți singuri la alegeri, așa cum ați decis în noiembrie 2023 la Sinaia?
Nicolae Ciucă: La Sinaia am decis că mergem la alegeri prin noi înșine pe baza evaluărilor de la acel moment. Dar uneori e nevoie de mișcări tactice. Ce s-a întâmplat acum e o mișcare tactică, având în vedere ce se întâmplă în jurul nostru în materie de securitate. Explicația e că prin noi înșine putem să le cerem românilor să ne acorde încrederea pentru ce vom face în continuare.

Q: Au fost discuții în coaliție despre o funcție viitoare a lui Klaus Iohannis?
Marcel Ciolacu: Nu. Discuțiile au fost în interiorul partidelor pentru o mai mare prezență la vot. Am fi avut în decembrie trei rânduri de alegeri în trei duminici consecutive. Am luat decizia de a nu bloca România. Aș fi mândru, ca român, ca președintele României să ocupe o funcție politică la nivel mare. În această alianță, sunt ferm convins că amândoi, împreună cu europarlamentarii vom negocia o funcție cât mai importantă pentru comisarul român și pentru funcții importante în Parlamentul European. Românii vor o voce puternică, românească în structurile europene

Q: Ce se întâmplă cu candidatura la Primăria București, mergeți cu Firea sau Burduja?
Nicolae Ciucă: Nu am ajuns să discutăm în detaliu și un răspuns onest e că, și dacă ar fi să stabilim un candidat comun, avem nevoie de sondare pentru a vedea poziționarea posibililor candidați. Ne interesează profilul candidatului în percepția alegătorilor.
Marcel Ciolacu: Eu am fost viceprimar la Buzău. Trebuie să ai ceva în tine pentru a fi ales în orașul tău. Sunt ferm convins că în următoarea perioadă vom veni cu cea mai bună decizie politică pentru București.

Q: Modificația Codul Administrativ pentru alegerile locale?
Marcel Ciolacu: Va fi o corelare.

Q: De ce liste comune doar la europarlamentare și nu la locale?
Nicolae Ciucă: Vor exista strategii specifice.

Q: Dacă la europarlamentare coaliția va avea un rezultat bun, veți discuta despre candidat comun la prezidențiale?
Marcel Ciolacu: E un moment corect ca cele două partide să creioneze un proiect de țară. Și după ce vedem ce decid românii, de ce nu, să ne strângem într-o coaliție pe 10 iunie pentru a lua deciziile pentru perioada următoare. Pe 10 iunie vă vom spune ce am decis.

Q: Cine ar putea deschide lista la europarlamentare? Cum se vor împărți locurile pe listă?
Ciucă: Nu am discutat nici nume, nici modul de împărțire. E clar că se va ține cont de ponderea partidelor în coaliție. Când vom finaliza analiza și mergem în Biroul Național pentru aprobare
Ciolacu: Mi-aș dori să găsim o doamnă care să deschidă lista de europararlamentare care să nu fie membră PSD sau PNL.

Q: Câte mandate sperați să ia alianța la europarlamentare?
Ciucă: Cât mai multe
Ciolacu: Alianța va fi pe primul loc

Q: În ședința PNL, Ilie Bolojan a spus că alianța cu PSD e un dezastru și vă pierdeți identitatea. Este o trădare a electoratului liberal?
Ciucă: E adevărat că domnul Bolojan și-a exprimat punctul de vedere, apoi eu i-am prezentat modalitatea în care trebuie să adoptăm această decizie. PNL nu ar mai fi el fără aceste dezbateri interne. În final s-a trecut la vot și votul majorității a fost cel care a dat mandat pentru această decizie.

Q: Acum o lună, dl Tudose spunea că dl Ciucă nu e făcut pentru politică.
Ciucă: I-am transmis și direct dlui Tudose că din când în când e bine să nu faci parte din acest film al politicii, are nevoie de actori noi. PNL nu e al lui Nicolae Ciucă, e al membrilor săi, al cetățenilor care cred în valorile liberale.

Q: Ați salvat PNL și postul lui Ciucă?
Ciolacu: Nu cred că PNL e în situația aceasta. A fost o decizie nu pentru un partid, ci o decizie matură luată de ambele partide.

Q: Își asumă coaliția un scor de 50%?
Ciucă: Ne asumăm scorul care să ne plaseze pe primul loc la parlamentare.

Q: Discuțiile au fost purtate și cu președintele Klaus Iohannis?
Ciucă: Președintele României nu a fost implicat în aceste negocieri.

Q: A fost schimbat președintele APIA și a depus o plângere la DNA privind presiuni făcute pentru plăți către firme apropiate de PSD
Ciucă: Nu am discutat cu dl Lupu. Ține nemijlocit de activitatea internă din Ministerul Agriculturii. Sincer, nu am avut timp să discut această chestiune.
Ciolacu: Nu e funcție politică, nu am auzit ca vreodată eu cu dl Ciucă să fi împărțit funcțiile funcționarilor publici. E atributul ministrului, nici nu trebuie să mă informeze pe mine. Dacă e o ilegalitate, mă bucur mult că e DNA sesizat și Parchetul European

Q: Excludeți total posibilitatea unui candidat unic la alegerile prezidențiale?
Ciucă: Am învățat ca niciodată să nu spui niciodată. E mult prea devreme să discutăm despre acest subiect. Nu cred că e nici oportun și nu văd ce detalii aș putea să dau.

Q: Dacă nu obțineți 50% la alegerile europarlamentare, demisionați?
Ciolacu: Dacă pierd alegerile, demisionez.

Q: Dle Ciucă, sunteți de acord cu alegeri prezidențiale în septembrie?
Ciucă: Nu am discutat în BPN al PNL acest subiect. Deci nu avem o decizie comună în coaliție. Voi reveni cu acest subiect în PNL. Nu e nici un fel de problemă să revenim la BPN acest subiect.
Ciolacu: Am discutat în coaliție acest subiect. În cadrul coaliției am decis acest lucru.

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au comentat posibilitatea ca PNL și PSD să dea un candidat comun la alegerile locale din vară.
„Nu am ajuns să discutăm în detaliu și un răspuns cât se poate de onest este acela că și dacă ar fi să stabilim un candidat comun, avem nevoie de evaluare, de sondare, să vedem care este poziționarea celor care sunt posibili candidați și ne interesează foarte mult care este profilul candidatului în percepția alegătorilor. După ce vom avea aceste rezultate, vom putea să analizăm în coaliție și să luăm o decizie”, a spus Ciucă.
„Eu sunt una dintre persoanele care au fost viceprimar la Buzău. Trebuie să ai ceva în tine să poți face această… Cea mai dificilă și mai mândră muncă pe care o poți face este aceea de a fi ales la tine, în orașul tău și să muncești pentru locul în care te-ai născut. Sunt ferm convins că în următoarea perioadă o să venim cu deciziile politice cele mai bune pentru candidaturi”, a spus și Ciolacu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS