Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Opoziția critică dur măsurile fiscal bugetare.

Opoziția critică dur măsurile fiscal bugetare.

scris de Misu Andrei
41 Afisari

Partidele din Opoziție critică proiectul de lege privind măsurile fiscal bugetare publicat de Ministerul Finanțelor. Parlamentarii USR au anunțat că vor depune o moțiune de cenzură pe marginea pachetului de măsuri, precizând că va discuta cu „toate forțele democratice din Parlament”.

Dacă USR a anunțat din prima zi că va depune o moțiune de cenzură, restul partidelor din Opoziție au venit doar cu critici la adresa măsurilor fiscal bugetare, fără să precizeze însă dacă vor susține inițiativa partidului lui Cătălin Drulă.

Președintele USR a reacționat în urma publicării de către Ministerul Finanțelor a proiectului de lege privind măsurile fiscal bugetare. Cătălin Drulă a punctat că partidul pe care îl conduce va depune o măsură de cenzură în acest sens.

Drulă susține că membrii USR „se vor opune cu toate forţele acestui act profund nedrept care loveşte în economia românească, loveşte în antreprenori, în profesiile liberale, în oricine poate în mintea lor poate să contribuie cu bani la succesul clientelei politice PSD şi PNL, la plata pensiilor speciale, la plata sinecurilor, la finanţarea clientelei de partid”.

„Asta înseamnă şi moţiune de cenzură, pentru care discutăm cu toate forţele democratice din Parlament”, a punctat liderul USR, potrivit Agerpres.

Critici au venit și din partea partidului REPER. Europarlamentarul Ramona Strugariu susține, potrivit Agerpres, că măsurile anunțat de guvernul Ciolacu „bagă în faliment economia România”.

Liderul REPER a cerut guvernanților PSD și PNL să vină cu explicații urgențe cu privire la impactul bugetar al acestui pachet asupra pieței muncii și a IMM-urilor. Totodată, această a solicitat Coaliției să își concentreze atenția pe alte reforme, mult mai așteptate de români, cum ar fi digitalizarea ANAG, reforma adminsitrativ-teritorială și reformele din PNRR, dar și altele.

Ionel Dancă, deputat și purtător de cuvânt al Forței Dreptei, susține că pachetul Guvernului „bagă economia privată în austeritate și este un atac direct la nivelul de trai al românilor”.

„Lista de noi taxe și impozite este mult mai lungă, cu detalii tehnice de aplicare ascunse, ceea va spori și mai mult nebuloasa în care antreprenorii și companiile din România ar trebui să-și gândească afacerile pentru anul viitor”, a precizat Ionel Dancă, într-o postare pe Facebook.

Deputatul a criticat și membrii din Coaliția de guvernare: „Pur și simplu, pare că a tunat și i-a adunat pe cei mai proști în funcții în țara asta, începând cu Ciolacu și terminând cu toți miniștrii și suita lor de secretari de stat incompetenți din guvernarea PSD-PNL”.

O reacție în urma măsurilor fiscal bugetare a venit și din partea liderului AUR. George Simion a anunțat că îl va chema pe premierul Ciolacu să își prezinte pachetul în fața parlamentarilor AUR, dar și a agriculturilor, constructorilor și micilor întreprinzători.

„Îl chem joi pe Marcel Ciolacu să-și prezinte măsurile fiscale în fața parlamentarilor AUR. Și a agriculturilor, constructorilor și micilor întreprinzători”, a anunțat George Simion pe Facebook.

Pachetul de măsuri a fost criticat și de liderul PMP, care susține că „este o catastrofă ceea ce propune în momentul de față Guvernul”.

Eugen Tomac cere astfel PNL să se retragă de la guvernare.

„Singurul lucru pe care-l poate face politic acum Guvernul este să se retragă PNL de la guvernare, iar domnul Marcel Boloș să-și prezinte demisia. Un asemenea document este de neacceptat pentru un partid care promovează susținerea mediului de afaceri și proprietatea privată. Este inacceptabil acest compromis pe care-l face PNL-ul. Singurul lucru pe care-l poate face în momentul de față este să se dezlipească definitiv de PSD, pentru că este o asumare nefirească, e ceva de necrezut că în România anului 2023, un partid pretins de dreapta se transformă peste noapte într-o anexă a PSD și dă o asemenea lovitură economiei. Efectele vor fi dezastruoase pentru economia României”, a declarat liderul PMP la RFI.

UDMR vine cu o serie de solicitări

Președintele UDMR este de părere că mai multe prevederi ar trebui să dispară din pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul dorește să își asume răspunderea. UDMR are astfel o serie de solicitări pentru a nu semna moțiunea de cenzură împotriva Executivului.

„Legat de asumarea măsurilor legate de autoritățile locale. Aici am spus să ținem cont de principiul autonomiei locale. Nu poți interveni de la centru să spui ce au voie și ce nu au voie. Cât să cheltuie pe sport, pe cultură, pe religie. Acel procent trebuie să dispară din proiect. Nu poți să impui cât la sută să dai pe activități. Electoratul trage la răspundere autoritățile locale, nu Ministerul de Finanțe”, a precizat Kelemen Hunor, după întâlnirea cu premierul Ciolacu.

Președintele UDMR susține că nu se pot stabili criterii de performanță de la nivel central pentru instituțiile autorităților locale: „Este atributul autorităților locale să stabilească aceste criterii. Pentru aleșii locali nu ai cum să stabilești tu criterii de la nivel central și am spus că trebuie să dispară din proiect această prevedere”.

O altă condiție pusă de UDMR face referire la instituțiile de cultură.

„Instituțiile de cultură trebuie să fie exceptate de la comasare, dacă au mai puțin de 50 de angajați, fiindcă asta ar însemna că nu înțelegi fenomenul cultural, nu înțelegi cum funcționează instituțiile de cultură, nu înțelegi cum funcționează muzeele, bibliotecile, teatrele.  Nu poți comasa Ansamblul folcloric cu Biblioteca Județeană”, a adăugat șeful UDMR.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS