Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Opoziţia la Cotroceni. De ce se va trezi Crin, luni, până în prânz?

Opoziţia la Cotroceni. De ce se va trezi Crin, luni, până în prânz?

scris de P.C.R.
2 afisari

Crin Antonescu, co-preşedinte al Uniunii Social Liberale, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că întâlnirea şefului statului cu partidele care va avea loc la Palatul Cotroceni „face parte dintr-o încercare scenografică a lui Traian Băsescu de a se abstrage crizei politice, de a se face că nu înţelege cine este ţinta principală a contestării publice, a contestării din stradă”.

Victor Ponta si Crin Antonescu (foto Agerpres)

Opoziţia la Cotroceni. De ce se va trezi Crin luni, până în prânz? (foto Agerpres)

Întrebat dacă USL va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, Crin Antonescu a precizat că o decizie în acest sens va fi luată de conducerea Uniunii luni dimineaţă, susţinând că „există şi un motiv serios de a merge” şi anume acela de a-i spune şefului statului „ceea ce oamenii din stradă nu-i pot spune decât aşa cum o fac”.
„Pe de o parte, e limpede că întâlnirea de mâine (luni-n.red) face parte dintr-o încercare scenografică a lui Traian Băsescu de a se abstrage acestei crize, de a se face că nu înţelege cine este ţinta principală a contestării publice, a contestării din stradă şi de a redescoperi brusc vocaţia de mediator, de om care găseşte soluţii şi nu care generează crize. Pe de altă parte, există şi un motiv foarte serios de a merge, care nu e de natură convenţională. Noi reprezentăm în arena politică în prezent aceşti oameni care protestează.

Nu în sensul că ei, în mod automat, ne-au votat sau ne vor vota pe noi, ci în sensul că revendicările lor de natură politică sunt lucrurile pentru care noi ne batem şi pe care şi noi le dorim. În această perspectivă, e bine ca cineva, care are această şansă, să meargă şi să îi spună lui Traian Băsescu ceea ce oamenii din stradă nu-i pot spune decât aşa cum o fac. Şi, probabil, între aceste două variante vom discuta şi, dacă vom merge mâine (luni-n.red) la această întâlnire, vom merge cu acest mesaj”, a declarat Crin Antonescu.
El a susţinut că despre Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară s-a discutat şi la precedenta întâlnire cu preşedintele Băsescu.

„I-am spus preşedintelui că noi, din Opoziţie, nu obstrucţionăm, ba dimpotrivă suntem gata să dăm tot concursul politic pentru ca România să facă o opţiune corectă şi promptă în această privinţă. Cât despre greva parlamentară şi relaţiile dintre partide nu avem prea mult ce să discutăm cu preşedintele dacă fixăm corect care este sursa acestei crize şi care e soluţia sa”, a susţinut liderul liberal.
Întrebat ce părere are despre o vehiculată schimbare din funcţie a premierului Emil Boc, preşedintele PNL a afirmat că „Traian Băsescu nu poate scăpa de nemulţumirea pe care a generat-o în ani de zile şi care este direcţionată la adresa persoanei sale politice fără niciun fel de echivoc, cu orice sacrificiu, inclusiv al Guvernului Boc„.

7 comentarii

plus&minus 06-02-2012 - 00:28

…. „încercare scenografică”….
ASTA NU E BOU, E VACA!

BULA 06-02-2012 - 06:15

Ponta si Antonecu au batut palma cu FMI. Nu vor renunta la privatizarea sistemului de sanatate, care va fi cea mai dura lovitura data romanilor, dupa desfiintarea industriei si trimiterea lor in somaj.

Andrei 06-02-2012 - 10:29

“există şi un motiv serios de a merge” ….DA DOMNULE …”O …..criza economica !

„Dacă fixăm corect care este sursa acestei crize” …criza economica mondiala E SURSA, NU MINCIUNILE VOASTRE PENIBILE.DEPLORABILE INVENTATI DICTATURI ,FASCISM …

CHIPURILE, DACA VENITI VOI LA PUTERE FACETI MINUNI CA
SI-NTRECUT…….VETI NIMICII ACESTA TARA PRIN MODUL CARE FACETI POLITICA ,O VETI DISTRUGE, LUCRU SESIZAT DE FOARTE MULTE PERSOANE.

EH,DAR CE CONTEAZA DACA VOI OBTINETI PUTEREA CU 2-3 LUNI INAINTE DE TERMEN………

Ciu Huhu 06-02-2012 - 10:37

Jos dictatorul!

ciufulici 06-02-2012 - 11:06

da, asa este, Crin se poarta ca un dictator

Nelutu 06-02-2012 - 14:14

Trei iezi cucuieti …..usa visteriei tarii descuieti sa intre voiculescu, vantu….sa faca praf bruma de agoniseala prin efortul celor pe care ei i-au jupuit cu SAFi..FNI …privatizari suspecte rau PETROMIDIA, PETROM,…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult