Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ora 18.00. Şedinţă de urgenţă la Guvern

Ora 18.00. Şedinţă de urgenţă la Guvern

scris de A.B.
6 afisari

Guvernul intenţioneză să se reunească în şedinţă de Guvern joi seara, în jurul orei 18.00, unul dintre subiectele posibile fiind modificarea prin ordonanţă de urgenţă a legislaţiei privind referendumul pentru demiterea din funcţie a preşedintelui.

ponta

foto: rtv.net

„Probabil că astăzi se întruneşte Guvernul, nu am luat încă o decizie în acest sens, vreau să discut cu preşedinţii celor două camere ce program are mai departe Parlamentul şi ce intenţionează să decidă. Guvernul nu se implică în niciun fel în decizia Parlamentului, dar în acelaşi timp avem obligaţia, dacă se ajunge la referendum, să asigurăm condiţii ca şi la alegerile locale, cu o absolut perfectă organizare şi imparţialitate”, a spus Ponta. Potrivit unor surse oficiale, legislaţia ar putea fi modificată printr-o ordonanţă care va stabili că preşedintele poate fi demis cu 50% plus unu din numărul alegătorilor prezenţi la vot. Conform legii actuale, preşedintele este demis la referendum cu 50% plus unu din numărul alegătorilor înscrişi pe liste. USL intentionează să programeze referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu pentru data de 29 iulie, au declarat surse politice pentru HotNews.ro. USL a depus miercuri cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Parlamentul se va reuni joi, de la ora 10, pentru citirea cererii de suspendare, iar vineri se va da votul asupra cererii. În documentul depus la Parlament, USL invocă 7 motive pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit Constituţiei, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. Legea fundamentală prevede că propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui. Conform Legii referendumului, cetatenii care participa la referendum au dreptul sa se pronunte prin „Da” sau „Nu” la urmatoarea intrebare inscrisa pe buletinul de vot: „Sunteti de acord cu demiterea Presedintelui Romaniei?”

2 comentarii

salut 05-07-2012 - 15:49

„Potrivit unor surse oficiale, legislaţia ar putea fi modificată printr-o ordonanţă care va stabili că preşedintele poate fi demis cu 50% plus unu din numărul alegătorilor prezenţi la vot. Conform legii actuale, preşedintele este demis la referendum cu 50% plus unu din numărul alegătorilor înscrişi pe liste.”
===============================
Cum, inca nu s-a modificat porcaria asta basista cu „50%+1” din numarul total al alegatorilor?

urbos 05-07-2012 - 16:23

In mod normal, referendum inseamna NUMAI 50%+1 din numarul tuturor alegatorilor. Orice altceva, nu e referendum, sa-i dea eventual alt nume. Dar cum nu mai e democratie in Romania, de cand a calcat-o Basescu in picioare, inlaturarea dictatorului se poate face prin orice mijloace.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult