Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Paleologu: La Convenţie, e nevoie de o a doua moţiune

Paleologu: La Convenţie, e nevoie de o a doua moţiune

scris de A.B.
8 afisari

Theodor Paleologu recunoaşte că în şedinţa Colegiul Director de duminică s-a abţinut de la vot, dar consideră că la Convenţia Naţională din 30 iunie este nevoie de o a doua moţiune, avertizând că se va bate pentru ideile sale ca un samurai ronin.

paleologu„Eu nu am votat la Colegiul Director de azi pentru formula directoratului. M-am abţinut”, scrie Paleologu. El adaugă că, în opinia sa, la Convenţia extraordinară din 30 iunie „e nevoie de dezbatere, deci de o a doua moţiune”. „Din punctul meu de vedere, politica de dreapta trebuie făcută cu oameni de dreapta: „născuţi, nu făcuţi”, aşa cum spuneam şi la Convenţia de anul trecut. Indiferent de şanse, calcule şi combinaţii, eu sunt decis să mă lupt pentru ideile şi valorile mele cu energia unui samurai, a unui samurai ronin…”, mai scrie Theodor Paleologu. Preşedintele demisionar al PDL Emil Boc a declarat, duminică seară, că o convenţie naţională extraordinară a PDL va avea loc pe 30 iunie, iar marţi urmează să aibă loc o şedinţă a Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al partidului. Preşedintele demisionar a spus că la convenţie vor participa 1450 de delegaţi şi că de organizarea acesteia se va ocupa un comitet format din nouă persoane, aparţinând filialelor cu cele mai bune rezultate în alegerile locale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult