Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Parlamentul a adoptat declaraţia privind demisia preşedintelui Băsescu

Parlamentul a adoptat declaraţia privind demisia preşedintelui Băsescu

scris de A.H.
641 Afisari

Deputaţii şi senatorii au avut, în această dimineaţă, o şedinţă comună în care au adoptat o declaraţie politică prin care i-au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu, la propunerea preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Parlamentul Romaniei

Parlamentul Romaniei

Parlamentul a adoptat miercuri,  cu 344 voturi pentru, 17 abţineri şi niciun vot împotrivă Declaraţia politică prin care se solicită demisia preşedintelui Traian Băsescu. Propunerea a aparţinut preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Valeriu Zgonea (PSD) a spus, în faţa parlamentarilor, că, după momentul 2009, preşedintele Traian Băsescu a continuat să ignore Parlamentul. „A vorbit şi a decis în numele său”, a arătat Zgonea. „Nu cred că preşedintele îşi va da demisia„, a completat Zgonea, explicând însă că nu este posibil ca şeful unui stat european să aibă probleme de corupţie în rândul familiei sale. „Poate este timpul să se retragă din funcţie cu onoare şi demnitate, recunoscând şi privind în oglindă dimineaţă că presiunea opipniei publice este atât de mare încât trebuie să te retragi din funcţia pe care nu o meriţi şi de care ai abuzat timp de 10 ani de zile”, a mai spus Zgonea.

Ludovic Orban (PNL) l-a acuzat, de la microfonul Parlamentului, pe Traian Băsescu pentru controlul asupra justiţiei şi serviciilor şi a condamnat „modul acestuia de a conduce România zăncănind cătuşele la urechile adversarilor politici”. Orban a acuzat însă PSD că vrea să scape de Traian Băsescu pentru a continua „furăciunile”, în timp ce PNL consideră că Traian Băsescu nu mai poate sta la Cotroceni pentru că nu mai are nici o legitimitate să ocupe această funcţie publică. „Este o mare diferenţă între PNL şi PSD: noi ne dorim ca Traian Băsescu să plece , în timp ce voi nu vă doriţi acest lucru. Dacă vă doreaţi, iniţiaţi procedura de demitere şi nu o declaraţie poliţie”, a spus Orban.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, în plen, că votul de astăzi poate fi considerat „un test” faţă „flagelul care a cuprins familia preşedintelui României„. „Acest scandal fără precedent a fost generat de complicitatea preşedintelui României prin inacţiune care, conform spuselor sale, a avut cunoştinţă de activităţile ilegale în care era implicat fratele său de mai mult de 1 an. (…) Traian Băsescu nu are nici o scuză că prestigiul Preşedinţiei a fost afectat şi trebuie să îşi dea demisia”.

Textul declaraţiei prin care se cere DEMISIA LUI TRAIAN BĂSESCU este citit de senatorul PSD, Gabriela Vrânceanu-Firea. „Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu mai este îndreptăţit să asigure prestigiul, independenţa şi legitimitatea funcţiei prezidenţiale, motiv pentru care trebuie să-şi asume de îndată demisia din funcţia de Preşedinte al României”, se arată în declaraţie.

137 comentarii

urbos 25-06-2014 - 11:45

Ce-i mai comic e ca singurii care s-au speriat ca Dementul ar putea demisiona, sint schizofrenicii basisti. Normal, nefiind dictator, Dementul chiar ar putea demisiona…hahaha! Ce creiere au si viermii basisti…

pathfinder 25-06-2014 - 11:55

Cine s-a speriat?
Pe bune…

UnUL 25-06-2014 - 11:57

344 din 580. Hm! În 2007 au fost 322. Ăstea sunt cifrele rușinii.

urbos 25-06-2014 - 12:02

Tot cu aberatii d-astea umblati ma viermi de rahat? Hahaha!

pathfinder 25-06-2014 - 12:10

Pai e putin!
344 din 580 inseamna doar 59.31%.
Inseamna ca 40% sunt cumva normali la cap?!?

UnUL 25-06-2014 - 12:19

Oricum, cu declarația asta se poate șterge oricine pe fund, nu are nicio valoare, nici juridică nici de altă natură.

pathfinder 25-06-2014 - 12:23

Stiu ca nu are nici o valoare juridica.

Problema e ca e redactata idiot.
Atat de idiot ca singura solutie e sa fie impuscate toate maimutele care au redactat-o si apoi votat-o.

Antibasistul 25-06-2014 - 12:27

ARE VALOARE MORALA!!!

VOI BASISTII SI BASESCU NU STIȚI CE-I AIA MORALA, ONOARE SI CINSTE!!!

urbos 25-06-2014 - 12:28

Dumnezeule ce discutii intre dementii basisti, mori de ras. Cum se sustin scarnele disperate si sectante. Hahaha!
Si ia uite la cretinul rujat, cica aia care nu cer demisia secaturii frate de infractor, din neam de infractori, sint aia sanatosi la cap.
Hahahahaha!
Omorati-va scursuri penibile.

pathfinder 25-06-2014 - 12:34

🙂
Nu-i asa ca esti varza in absolut orice domeniu?
Ma rog, in afara de injurat…

urbos 25-06-2014 - 12:34

Se pare ca schizofrenicu rujat isi pierde sperantele, incepe sa faca urat. A asteptat cat a asteptat si n-a iesit nimic din laboratoarele Kiorului. Schizofrenicu e cam ingrijorat, nu tu pixel albastru, nu tu filme trucate, nu tu in mortii ma-sii ceva acolo, oricat de gogonata, numai sa aiba si viermele basist ce sa sustina…
Nasol moment pentru taraturi. Tot molfaia cacatu schizofrenic, p-aici, „rabdare, rabdare”, se pare ca si-a cam pierdut rabdarea jagardeaua, hahahahaha!

pathfinder 25-06-2014 - 12:37

🙂
1. N-ai spus nimic.
2. Iti inchipui lucruri.
3. Esti jenant.

UnUL 25-06-2014 - 12:43

@Bășinel
UNDE DREAK GĂSEȘTI TU MORALĂ ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI?

urbos 25-06-2014 - 12:47

Numara tampo, numara.

pathfinder 25-06-2014 - 12:56

4. Pe vremuri incercai sa mai si spui ceva.
Cand ti-ai dat seama ca debitezi doar tampenii ai renuntat.

5. Nu ai „spus” absolut nimic despre declaratia in sine. O freci…

6. Limbajul te da de gol.
„primele simptome ale dementei fronto-temporale pot fi modificarile de personalitate sau comportamentul neobisnuit.

Persoanele cu aceasta afectiune pot sa nu mai aiba empatie fata de altii (capacitatea de a-i intelege) sau pot spune lucruri nepoliticoase sau rautacioase, sa aiba momente de exhibitionism sau sa faca comentarii sexuale.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2014 - 13:00

Swe pare ca la GLUGA de trey coceni
SWe REDACTEAZA …DEMISIA :
voila;

http://1.bp.blogspot.com/-l1FTZDqzvjQ/U5dUar9tP7I/AAAAAAAARYU/WjtDeBTffPs/s1600/113.jpg

UnUL 25-06-2014 - 13:07

Nu spera și nu ai teamă….

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2014 - 14:08

VEDE-v-as pe kaTWLak ,
Linga DRICUL -mircea!

UnUL 25-06-2014 - 14:10

„kaTWLak” e în hotentotă?

UnUL 25-06-2014 - 12:17

…grăi Curbos, rahatul obsedat de viermi.

pathfinder 25-06-2014 - 12:22

Pai sa vedem ce zice declaratia:

1. „Având în vedere atingerea gravă şi iremediabilă adusă prestigiului Administraţiei Prezidenţiale, prin implicarea fratelui Preşedintelui…”
Aha!
Ce-are sula cu prefectura?!?

2. „prin implicarea fratelui Preşedintelui României în fapte de corupţie extrem de grave precum şi relaţiile acestuia cu persoane care aparţin unor grupuri de crimă organizată foarte periculoase, grupuri care au fost folosite în interes electoral şi de Preşedintele României..”

Deci mucii aia scarbosi din parlament au decis ei ca sunt fapte de coruptie.
Ciuciu hotarare judecatoreasca.
Aia-i de forma.
Tampitii au hotarat ei dom’le!

„grupuri care au fost folosite în interes electoral şi de Preşedintele României”
Cum mai tampitilor?

3. „Luând în considerare împiedicarea aflării adevărului şi înfăptuirii actului de justiţie prin invocarea imunităţii Preşedintelui României”

Cand a invocat presedintele imunitatea?
Aud hardau de idioti?

Nu mai continui ca mi-e lehamite.
O tin astia danga-langa pana la sfarstit din tampenie in tampenie.

Concluzie: avem 344 de maimute in parlament!
Si Huhu-i mai destept ca astia…

Titircă Inimăbună 25-06-2014 - 13:39

niste misculatii pesediste scarboase, in ticalosia interesului lor personal si nu al tarii, pun tara pe jar cu cuvinte umflate, comisii na-na rasuflate, limbaj de lemn comunist.

322 DE DEMENTI CU 2 REFERENDUMURI INUTILE LA ACTIV DEJA

romeo2110 25-06-2014 - 13:43

Inutil sa-l mai aperi pe TRAIAN PUSCARIE !
Urmatoarea oprire dupa Cotroceni se numaste RAHOVA. Langa finul Bercea.

Antibasistul 25-06-2014 - 14:00

CORECT!!!

UnUL 25-06-2014 - 14:12

Romică, ești în plin delir.

Antibasistul 25-06-2014 - 15:03

Romica, FOARTE CORECT!!!

Antibasistul 25-06-2014 - 15:30

Romica, corect, acum ca ai facut orgasm de placere du-te de te spanzura sobolan imputit. Spanzura-te ma sobolan penibil.

Antibasistul 25-06-2014 - 15:53

Postarea de sus e scrisa de Tomi, cu nickul meu, e stilul lui agresiv!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2014 - 16:17

@CIuhabu….
Ma’h , tu esti SLAB de MINTE , rau !
Papagalu e ACEFAL … nici sa IMITE
Nu stie , dar acum ne invita la Arad!
Incearca si cu nea Caisa , ca pe Batca ,
Canci!
L-a inselat si MINTZIT, destul !
PENELE …raman de el!

Antibasistul 25-06-2014 - 16:20

Nu esti prost țigane, te prinzi repede, nu pui botu ușor!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2014 - 16:31

Da , ba’h , dar am gasit perechea papagalului la …Bukalle ;

A plătit 1.600 de lei pentru un papagal blând şi vorbitor. Ce surpriză a avut când a ajuns acasă
de Andrei Dumitrescu – Mediafax Publicat

O femeie este cercetată de poliţiştii bucureşteni după ce un bărbat a depus o reclamaţie în care s-a plâns că a cumpărat de la ea un papagal despre care scria în anunţul de vânzare că este blând şi vorbitor, însă pasărea nu vorbeşte şi este sălbatică, potrivit unor surse din Poliţie.

Dar papagalitza are CAP !
Perushul de Bat-yam , NU !
ACEFAL !

jan dinu 25-06-2014 - 16:43

Mucles tziganu, te phute Jan in moachele tele zamoase. Scioara vopshita, te sthie tziganu pe tine puradeu, nishi piranda nu sa pishe pie tine vagabondu. Pe Jan nu-l poshi vraji tzigane. Dulce, valeo, prado moftoju.
JD- USA

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2014 - 16:49

Magraoane sa phii cuvincios cu …Superiorii !
Varamias’h bukatzi de mataringa vanate intre buzele phinne a le Calinici !
Has moro car !

te diloav te hohauatu

digital 25-06-2014 - 17:40

mă dreq în putrefacție, never n-ai să vezi țighan cu onoare și băsist cu bun simț! mucles mătta bă!
băga-mi-aș ..lla-n rânzele voastre de mortăciunile dreq! afară tzigane în morții măttii

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2014 - 18:09

Ne-a parvenit p poza reusita cu perushul nostru de Bat-Yam din perioada aradeana, si evident inainte de a fi botezat din greseala .
Iata;

https://encrypted-tbn3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTo7q4Ueft5MWZuCIYw-Du0t_ow3-ChSxxpQpiYSfKA97_hyH7pUw

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2014 - 18:18

Gratzie unor amici din zone mai calde , am primit si imagini care surprind acefalul , cautand un DECOR pt umeri !
Nu dealtceva , dar INSOTZITORUL de sous-somes , dist . cadru univ , dr , ing ,UnULashh sa-l recunoasca si fara bilet cu numele;

https://encrypted-tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcSYbAE2v6O3yf9we0sf0-NPv12eD99HWoqU1joWWIM28-9BGmVR

UnUL 25-06-2014 - 18:21

@Parpanghel.
Te rog să nu mă insulți : nu sunt inginer !!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2014 - 19:06

MEA CULPA ; INTRADEVAR , UnULashh , nuESTE INGINER !
NU este nici OM , desi pretinde !
Este o greseala genetica !
este un MUTANT PROPAGANDIST/BHASIST
PATIBULAR !

UnUL 25-06-2014 - 20:02

@parpanghel
Fie cum zici tu, bovina taichii. Pe nebuni nu e bine să îi contrazici.

jan dinu 25-06-2014 - 19:08

Lasa vrajeala mah :legionaroortodoxocomunist !!Mergi la Moskova ca acolo sunt „moastele voastre „la care va
inchinati !!
JD-USA

ValVerde 25-06-2014 - 15:12

Mai rau decit intr-o republica bananiera.

Macar aia au banane….

Antibasistul 25-06-2014 - 15:21

Vai de capetele voastre fara creiere, basistilor, slugi ale lui T. Basescu!!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2014 - 15:41

Mancatzias’h , daca nu indepartezi Bhoul saliut la timp .
Bagi ,,,bananiera !

Antibasistul 25-06-2014 - 16:08

Vai de capetele voastre fara creiere, basistilor, slugi ale lui T. Basescu!!

UnUL 25-06-2014 - 20:02

copy-paste nr 1

Antibasistul 25-06-2014 - 20:56

Securistule un NUL, ma c…c pe tine si pe retardații tai basisti!!!

UnUL 25-06-2014 - 21:15

copy-paste nr. 3760

digital 25-06-2014 - 15:51

păi să scoată nutzii-spaima constituții, biletele de diferite culori din kiloții ei cu picățele, și să-l apere pe kiombelix!!!!!

UnUL 25-06-2014 - 18:30

Traian Băsescu a solicitat ca cererea Parlamentului de demisie să fie printată pe hârtie moale
Scris de Eftimie | Miercuri, 25 Iunie 2014
`La nici câteva minute de la decizia luată de Parlament, prin care i s-a cerut președintelui Traian Băsescu să-și dea demisia, acesta a anunțat că a luat act de ea. Tototată a solicitat cancelariei prezidențiale tipărirea ei pe o hârtie moale, pentru că vrea să o analizeze în detaliu.
”Mă voi retrage într-un loc liniștit, unde nu sunt nici SPP-iști nici consilieri, în afară de Lăzăroiu, să analizez pe îndelete cererea acestei instituții a democrației noastre. Vă asigur că voi acorda cea mai mare atenție textului emis de Parlament, nu-l voi scăpa o secundă din mână”, a declarat președintele Băsescu după ce și-a șters o lacrimă.

digital 25-06-2014 - 18:45

UnUL
25-06-2014 at 18:30
așa e mă, se mai kkă o dată pe mătta, gunoiul!

UnUL 25-06-2014 - 18:58

AȘ, PUIULE, SE KKĂ PE TINE ȘI PE TOȚI IMBECILII CA TINE.

Antibasistul 25-06-2014 - 19:34

un NUL, MA-TA MAI TRAIESTE?

UnUL 25-06-2014 - 20:03

Treaba mea, Bășinel !

Antibasistul 25-06-2014 - 20:57

Securistule un NUL, ma c…c pe tine si pe retardații tai basisti!!!!

UnUL 25-06-2014 - 21:15

copy-paste nr. 3761

Antibasistul 25-06-2014 - 22:10

Retardat securist basist un NUL, ma c…c pe tine!!!!!

UnUL 25-06-2014 - 18:44

Opinii EVZ
Circul pontocratico-penelist nu se dezminte
Autor: Vladimir Tismăneanu | miercuri, 25 iunie 2014

PNL nu cere demisia de onoare a plagiatorului dovedit Victor Ponta, ci pe aceea a lui Traian Băsescu.
Pseudo-logica este de clară sorginte ceauşistă, adică stalinistă: suntem vinovaţi pentru originea socială, pentru ce au făcut (sau n-au făcut) membrii familiei noastre. Îmi amintesc de editorialul lui Noel Bernard, legendarul director al „Europei Libere”, din 1981, la căderea satrapului ideologic Leonte Răutu. „Vina” acestuia era că una din fiice ceruse plecarea definitivă din ţară. Ceauşescu a reacţionat furibund, l-a scos din conducerea partidului. Gândirea liberală respinge asemenea aiuritoare transferuri de responsabilitate. Faptul că socialistul de mucava Ponta gândeşte astfel nu mă miră. Dar că unii liberali pot marşa la această strâmbă logică, este buimăcitor.
Departe de se cai pentru rolul lor în ceea ce doctorul Ion Vianu a numit asaltul fărădelegii, iar Dan Tapalagă a definit drept revoluţia borfașilor, adică tentativa de lovitură de stat eşuată din vara anului 2012, PNL îşi continuă acţiunea de subminare a autorităţii preşedintelui ţării cerându-i, în compania lui Ponta, Tăriceanu şi Voiculescu, demisia. Fuziunea mult-trâmbiţată mi se pare un proiect straniu, cu puţini sorţi de izbândă, câtă vreme PNL defilează în compania celor numiţi, pe drept cuvânt, grupul infracţional organizat.
Puiu Haşotti, cel care s-a opus declarării zilei de 23 august (ziua când s-a semnat, în 1939, infamul pact Molotov-Ribbentrop), drept dată comemorativa pentru victimele comunismului şi fascismului, se pronunţă emfatic: ”PNL cere demisia de onoare a domnului preşedinte Traian Băsescu. Nu este o decizie de moment generată de iniţiativele lui Victor Ponta sau Călin Popescu Tăriceanu, ei neavând ţinută morală şi statutul în raport cu justiţia să ceară PNL o atitudine faţă de gravă situaţie în care a fost adusă România de familia preşedintelui Traian Băsescu şi dosarele ei penale. Îi cerem demisia de onoare domnului Traian Băsescu pentru că suntem consecvenţi cu milioanele de români care ştiu cine este acesta şi s-au exprimat prin vot răspunzând la întrebarea: «Merită Traian Băsescu să fie preşedinte al României sau nu?» Îi cerem demisia pentru că ţara nu poate fi reprezentată în Europa şi în lume de un astfel de preşedinte, cu un astfel de dosar penal în care sunt subiecţi fratele şi ginerele domniei sale. Politică externă şi imaginea României trebuie să fie aparate şi reprezentate cu demnitate, iar domnul Traian Băsescu nu mai este, în opinia PNL, cel îndreptăţit moral şi politic să o facă. Iată de ce, dincolo de orice conjunctură de moment, PNL a decis să ceară demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu”, a citit Haşotti din declaraţia propusă de PNL.” Să menţionez că, în pofida opoziţiei lui Haşotti, 23 august a devenit, prin votul Parlamentului României, zi comemorativă, în spiritul Declaraţiei de la Praga iniţiată de Vaclav Havel şi Joachim Gauck.
Un partid liberal care judecă responsabilităţile în chip colectiv, prin asociere, este un oximoron. Când predau doctrine politice, la capitolul liberalism, accentuez întotdeauna centralitatea individului. Mă îndoiesc că Puiu Haşotti i-a citit pe Locke, John Stuart Mill, Benjamin Constant, Aron, Hayek, Berlin, Lippman, Fărcăşanu etc etc.

Pribeagul 25-06-2014 - 19:22

Ce jigodism oximoronic!

Da. Merita!

Omul asta a jurat: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!” si a ajuns regele mafiotilor. Nu i-a fost usor. A jmanglit din greu: ba o casa de la stat, ba niste conace boieresi, ba un pamint primit de la un prieten si vindut cu un pret enorm, ba o aiurita facuta europarlamentar (apropo, cum se mai simte Ritzi?), ba o mosie facuta cadou de institutia prezidentiala, ba o despagubire de 10 mil de euro, ba pupaturi in bot cu mafiile tiganesti, mita de la tigani si intemnitarea acestora.

Hai sa recunoastem: n-a fost usor deloc!

Cind il vedem ca ne reprezinta la intrunirile internationale nu putem sa fim decit mindri.

UnUL 25-06-2014 - 20:05

Pribeagule, tu ai habar ce e acela un oximoron?
În rest, bați câmpii fără grație.

Pribeagul 25-06-2014 - 20:59

pai cum nu? ce-i intimplarea cind in presedintele tarii, simbolul demnitatii poporului, descoperim pe regele mafiotilor?

UnUL 25-06-2014 - 21:13

Asta e ultima ta descoperire? S-ar putea să se fi strecurat o eroare în logica ta.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2014 - 21:23

Aici ,marturisesc;
Patibularul Propagandist bhasist e
mai aproape de ADEVAR ! ! ! AL CAPONE pare o copie palida comparativ cu
Traian Basescu !

http://4.bp.blogspot.com/-NamIn49SIK0/U5XzG1x2dJI/AAAAAAAARYE/tNm-ISShpzA/s1600/1261988311_053.jpg

Pribeagul 25-06-2014 - 21:25

Nu-mi dau seama de ce ti-e asa greu sa intelegi!

Basescu este un oximoron. Este un fost de dorit demn presedinte devenit un gaozar mafiot. Ti-e mai clar acum?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2014 - 21:28

Hay ,sa va impac pe amandoi !
Basescu -PATIBULAR !

Pribeagul 25-06-2014 - 21:36

Lordule, o fi spus copilul ceva? 🙂

Tu ce stii despre asta UnULe?

Da de mormanul ala de bani, stii ceva?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2014 - 22:10

@ Pribeagu ;
-De unde sa stie ma’h , asta de baniu ?
dw. unde ?
Patibularu nu stie cum il cheama cu
boletinu deschis !
la hastia RAMOLISMENTUL MATERIEI
CENUSI este IREVERSIBIL
FARA asta nu POTI deveni -bhasist !

UnUL 25-06-2014 - 22:12

Mi-e foarte clar ce vrei să spui, Pribeagule, și mi-e la fel de clar că ești în plin delir.
De cretinul patentat de Parpanghel nu mai e nimic de spus.

Tache 25-06-2014 - 21:24

Pribeagule, dar Flota Comerciala Romana ? Romania, saracuta de ea, a strans ban peste ban, de la regele Carol I si pana la Ceausescu, ca sa aiba flota comerciala.

„Până în 1990, flota maritimă comercială a României avea peste 300 de nave, la care se adăugau Flota de pescuit oceanic și cea fluvială[4]. Navrom Constanța deținea toate navele[4]. Apoi, Navrom s-a divizat în trei societăți, toate cu capital integral de stat: Navrom, Romline și Petromin[4].

După 1989, majoritatea navelor românești au fost privatizate : în 1993, fostul ministru al Transporturilor Paul Teodoru a luat decizia de a transfera navele către privați[4]. Astfel s-au înființat 53 de societăți private[4] cum ar fi „Cosco”, „Levant Maritime”, „Neptun Maritime”, „Octogon”, „Pronav”, „CFR Marfa Feribot”, „Samarina ST”, „Tuaxrom” și altele : nu toate navele lor navighează sub pavilionul românesc, ci sub pavilion de complezență, și nu toți marinarii sunt români; de altfel, mulți ofițeri și marinari români nevighează pe nave străine.

În februarie 2011, flota mai avea doar CINCI nave, celelalte fiind înstrăinate[4].”

http://ro.wikipedia.org/wiki/Flota_comercial%C4%83_maritim%C4%83_a_Rom%C3%A2niei

Pribeagul 25-06-2014 - 21:30

Tache, fa, te rog, o lista cu toate „ispravile” oximoronului Basescu. Tot mi-am propus s-o fac, dar timpul tace si trece.

Poate, poate reusim sa-l salvam pe unul, altul.

Tache 25-06-2014 - 21:55

1. Incendierea navelor in portul Rouen.
2. Matrapazlacuri cu reparatia diverselor nave
3. Bisnita cu carpetele „Rapirea din serai”
4. Trafic cu deseuri radioactive, depozitate in Delta Dunarii
Dupa propriile declaratii, in 1989 era cel mai bogat cetatean al Romaniei. Ceausescu l-a ratat si nu l-a impuscat, asa cum a facut cu saracul Bachus, de ne-am pricopsit cu el in 1990 in viata si pus pe noi fapte de distrugere a Romaniei.
5. Distrugerea economiei in guvernul Petre Roman
6. Disparitia Flotei Comerciale
7. Alungarea investitorilor germani si daramarea guvernului Ciorbea. Pierderi pentru Romania de 30 de miliarde de marci. Investitiile americane pentru care a militat au venit sub forma de Bechtel.
8. Distrugerea comerciantilor romani si promovarea mall-urilor, care a dus la expatrierea plus-valorii rezultate din comert.
9. idioata EBA este angajata la Luxten pe un salariu de 10 000 de euro pe luna.
10. Casa din Mihaileanu, mafia tiganeasca, etcetera, etcetera……..

Antibasistul 25-06-2014 - 19:30

Securistule basist un NUL, baga-ți în kur propaganda mincinoasa basista si DISPARI!!!

UnUL 25-06-2014 - 20:06

Copy-paste nr. 20

Antibasistul 25-06-2014 - 20:57

Securistule un NUL, ma c…c pe tine si pe retardații tai basisti!!!!!

UnUL 25-06-2014 - 21:12

copy-paste nr. 3759

Antibasistul 27-06-2014 - 08:11

Chiar acum merg la WC sa ma c…c pe tine, e urgența!!!!

UnUL 27-06-2014 - 08:18

Căcăciosule, ia furazolidon!
copy-paste nr. 3766

urbos 25-06-2014 - 19:50

Hahaha! Excrementele unui ji dan urduros, fiu de lepadatura bolsevica, el insusi marxist vopsit apoi in capitalist. Ce sa screama si sobolanul asta patibular si cine sa se uite in gura lui?

jan dinu 25-06-2014 - 19:24

–- O RUMANIE la mishto – !!!
Se rezolvase problemele grave ale tzarii de catre parlamentari shi
acum in pauza gasi shi ei ceva de facut !!
– MAFIOTUL – pseudoMASON (grandorientat) ,holteiul degenerat
al doilea hom in stat – TariQceanu – face tumbe patriotice asha cum a invata el la organizatia secreta de unde face tumbe …shi pupind capra cu coarne in CUR ! De daca boborul patibular iL urmeaza cu sfintenie ortodoGza …asta e !!
JD-USA

Tache 25-06-2014 - 21:28

Pe tine doar glontul te mai mantuieste………

UnUL 25-06-2014 - 22:14

Glonțul rusesc, presupun.

jan dinu 25-06-2014 - 22:15

– Tacheta – ia mai cinta tu – ” Sfinta tinerete legionara ” …dar
in limba rusa …ca aia e limba maikii tale !!
JD-USA

Tache 25-06-2014 - 22:12

Parlamentul a adoptat miercuri, cu 344 voturi pentru, 17 abţineri şi NICIUN VOT IMPOTRIVA Declaraţia politică prin care se solicită demisia preşedintelui Traian Băsescu.

UnUL 25-06-2014 - 22:15

Normal, cine a fost contra n-a participat sau n-a votat Nu uita că sunt 580 de parlamentari.

UnUL 25-06-2014 - 22:23

Nu, puișor, scursori sunt cei 344 (cândva 322).

jan dinu 25-06-2014 - 22:46

Parpanghelus ,astia sunt – hindienii nostri nativi –
cu care ne mandrim pina MUrim ???!!!!!
Pe tine te cumparau c-o masa la MaCDonald …
JD-USA

jan dinu 25-06-2014 - 23:14

– Dupa ,dupa cum se stie
Ai ramas fara simbrie
Cu Varanu arestat …
Portia TA e doar – rahat – ! !!!
JD-USA

UnUL 26-06-2014 - 10:15

Sebastian Zachmann, Ultima găselniţă a Parlamentului: declaraţia de inutilitate, Adevărul, 25 iunie 2014

Deputaţii şi senatorii, după ce l-au suspendat de două ori pe Traian Băsescu, acum încearcă să-l facă să plece de la Cotroceni adoptând o declaraţie care nu are niciun fel de valoarea juridică. O dovadă de perspicacitate politică.
Parlamentul a adoptat ieri, cu o majoritate covârşitoare, o declaraţie politică prin care preşedintelui Traian Băsescu i se cere să demisioneze, pentru faptele pe care le-a săvârşit fratele său, Mircea. În spatele acestui subiect pompos, tocat în fel şi chip, se ascunde, de fapt, un demers inutil. Parlamentul a adoptat o declaraţie, deşi, printre actele juridice pe care Legislativul poate să le emită, acest cuvânt nu există. „Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor “, spune articolul 67 din Constituţie.
Aşadar, nu apare niciunde cuvântul declaraţie. Aşadar, Parlamentul a adoptat ceva ce nu există. Aşadar, actul adoptat ieri de Parlament este o simplă foaie de hârtie A4 fără absolut nicio valoare juridică. Declaraţia nu trebuie respectată de preşedinte (şi nu va fi respectată), nu poate fi discutată constituţionalitatea ei, nu acţionează ca o lege. Nu are niciun efect concret. Dacă tot erau atât de supăraţi că familia Băsescu a făcut schimb de salbe cu comunitatea romă , aveau la îndemână un mijloc simplu, constituţional şi pe care l-au activat în două rânduri: suspendarea. Totuşi, pentru a-l suspenda pe şeful statului este necesar un minim efort: să ai (cât de cât) un argument. Însă aleşii noştri sunt maeştrii decăzuţi ai sofismul.
Tot demersul parlamentarilor a fost exclusiv o chestiune de imagine, prin care au încercat să arate poporului, încă o dată, ce preşedinte hain şi necinstit avem. Pur şi simplu, deputaţii şi senatorii au mai extras o meteahnă din jobenul infatuării şi, pentru că trebuia să poarte un nume, cum ar spune poetul, au decis să-i spună declaraţie. Puteau, la fel de simplu, să-i spună „tratat“, „putere“, „virgulă“, sau, mai complex „noi-adoptăm-ce-vrem-pentru-că-putem“. Textul acestei declaraţii a fost propus, poate chiar scris, de preşedintele Senatului, Călin Popescu Anton Tăriceanu, pe numele său întreg. Merită să ne amintim că Tăriceanu este cel care l-a tăiat cu pixul pe Traian Băsescu de pe lista de invitaţi pentru aniversarea de 150 de ani a Senatului. Atunci, Tăriceanu, în loc să se comporte ca al doilea om în stat, a ales să se întrupeze într-un patron de crâşmă, care, atunci când se supără, întoarce în uşă plăcuţa cu mesajul „Avem dreptul de a ne rezerva clienţii!“.
În forma sa iniţială, propusă de Tăriceanu, declaraţia cerea „demisia de onoare“ a preşedintelui Traian Băsescu. Deci Parlamentul urma să dezbată, ba chiar să voteze, onoarea unui om. Peste noapte, premierul Victor Ponta şi eminenţele cenuşii din PSD au sesizat oarecum ridicolul, au mai umblat pe text, iar de dimineaţă „demisia de onoare“ a fost înlocuită cu „demisia efectivă“. Şi iată că deputaţii şi senatorii, înainte de vacanţă, s-au strâns în frumoasa sală a Camerei Deputaţilor pentru a vota.
Au vrut să arate că respectă întru-totul regulamentul şi au desemnat un parlamentar care să citească, cu voce tare, în plen, declaraţia. Să fie clar pentru toată lumea ce votează. A fost aleasă senatoarea PSD Gabriela Firea, care a întrunit două mari cerinţe: ştie să citească cursiv (a prezentat ştirile) şi este în conflict deschis cu preşedintele Traian Băsescu. Este o eroină. Evident, criteriul imagologic a cântărit enorm. În fiecare cuvânt pe care îl rostea, am văzut-o pe Gabriela Firea înfigând suliţa în orgoliul balaurului. Au mai vorbit, de la tribună, oamenii mari ai statului, Victor Ponta, Valeriu Zgonea, din nou Tăriceanu, politicieni care nu se întorc niciodată la argument, pentru că sloganul „Jos Băsescu!“ este îndestulător. S-a votat şi gata!Preşedintele să plece! Miercuri, în stenogramele Parlamentului, a fost înregistrat, la vedere, nu cu o cameră ascunsă în cravată, un fals tratat de moralitate, dar o perfectă declaraţie de inutilitate.

urbos 26-06-2014 - 10:19

Alta scarnavie ji daneasca? La cotet ma javra!

UnUL 26-06-2014 - 10:21

Nu știu dacă domnul Zachmann e sau nu evreu – și chiar nu are nicio relevanță. Combate și tu ideile, imbecilule, nu etnia autorului!

urbos 26-06-2014 - 10:32

Sobolanu asta al tau de zacman, e un redus mintal care nu intelege ce-i aia o declaratie a unui Parlament. Demonstratia s-a terminat.

UnUL 26-06-2014 - 10:38

Un șobolan care grohăie? 🙂
N-ai făcut nicio demonstrație, ai afirmat o aberație.
Domnul Zachmann a făcut o demonstrație – cu argumente.

urbos 26-06-2014 - 10:45

Vad ca vorbesti singur dupa care razi tot tu, ca tampa aia de rujat.

UnUL 26-06-2014 - 10:47

NU vorbeam singur ci răspundem la tâmpeniile tale. Și zâmbetul era o referire la aberațiile tale zoologice.

urbos 26-06-2014 - 10:54

Daca zici tu ca grohaie si ustutoiatu asta de zacman, te cred.

Antibasistul 26-06-2014 - 10:54

un NUL INFECT propagandist basist, baga-ți în kur propaganda mincinoasa basista si DISPARI!!!

UnUL 26-06-2014 - 11:11

copy-paste nr. 21

Antibasistul 26-06-2014 - 11:34

un NUL INFECT propagandist basist, baga-ți în kur propaganda mincinoasa basista si DISPARI!!

Antibasistul 26-06-2014 - 11:35

un NUL INFECT propagandist basist, baga-ți în kur propaganda mincinoasa basista si DISPARI!

UnUL 26-06-2014 - 12:29

copy-paste nr. 23-24

salut 26-06-2014 - 10:51

Ce sa combata, mai laba trista? A emis vreo idee imbecilul ala? Tu nu vezi ca pui voiniceste copy/paste de descreierati basisti, dar nu esti in stare sa scoti macar o singura idee din kilometrii de betie de cuvinte borati disperati de basisti, care pe unde apuca?

UnUL 26-06-2014 - 11:11

Păi dacă n-ai găsit nicio idee în respectivul articol înseamnă că ești chiar mai tâmpit decât pari. Îmi cer scuze că o clipă te-am crezut mai inteligent decât cretinii de Bășinel și C u r bubos; promit să nu mai fac.

salut 26-06-2014 - 11:24

Kkțel, nu e prima oara cand te invit sa arati TU o idee, ceva, in imbecilitatile copy/paste pe care le postezi si dai rateu. Dupa care, ba tu, ba tu. Cum sa ceri sa comenteze oamenii, mai infantilule, daca tu insuti nu intelegi ce ai postat?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-06-2014 - 11:34

@ …bholeanu Lustry-saliut !
Te expediez direct si fara echivoc , la
,,,originea primordiala indiferent de lokatzia actuala a …metty!

Exx. prof . univ . dr . ing ubrbistu nu este un kktell!
E un k a k a T in toata ..regula !

Antibasistul 26-06-2014 - 11:36

un NUL INFECT propagandist basist, baga-ți în kur propaganda mincinoasa basista si DISPARI!!!!!

jan dinu 26-06-2014 - 11:43

Parpanghelus, tu esti de la hindienii sau pakistanii ca ei sant bunicii nostri nativi –
cu care ne madrim pina MUrim ???!!!!!
Pe tine te-au cumparat pe calul de 100 de ani a lui mosu-tau secretar colonel a lui bulibasa…
JD-USA

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-06-2014 - 11:55

janne-moo !
Has moro caroooooooooo!

UnUL 26-06-2014 - 12:28

Săriră la beregată toate jigodiile de pe forum.
@Salaud
Invită mult și bine. După comentariul tău la acest articol, e clar că nu ești în stare să pricepi o idee, și nici măcar să o sesizezi. Așa că dacă n-ai fost în stare să găsești nicio idee în postările mele (deși ele erau prezente!), pagubă-n ciuperci.
@Parpanghel
Ești mârlan, iterativ și fără imaginație. Bașca păsăreasca ta cretină. Deci… ești tu însuți.
@Bășine
copy-paste nr. 22l

UnUL 26-06-2014 - 12:28

”Bășinel” – dar e bine și așa!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-06-2014 - 12:42

Huo IDIOT -util ,
IO , te-
am reevaluat doar in pozitiv !

Cum sa vina alla dePheste Balta si sa te
subaprecieze !
Cum sa las IO , asa o nedreptate !
Esti in Ka Ka T in toata REGULA !
SUPUNEM la vot?

UnUL 26-06-2014 - 12:47

Tot ce spui tu, Parpanghelaș, se supune doar la BOT (botul ăla pe care ies inepțiile și gunoaiele pe care le debitezi!), nu la VOT.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-06-2014 - 13:00

TooooooooooT -mai slab …IDIOT inn UTIL

VOT-BOT …Frunza Verde , loboda !
Tractoare –Khult ura de CAP -,
ista ,
Scoasa , exact din 3,14147 …!
Slaba calitate la nivel ubb!

UnUL 26-06-2014 - 13:06

Parpanghelaș, nu era vorba de o poezea ratată de-a ta, era doar un joc de cuvinte, care exprimă un trist adevăr..

pathfinder 26-06-2014 - 12:49

Niscaiva idioti n-au gasit nici o idee.
Sa ajutam rumegatoarele si bolnavii…

1. „adoptând o declaraţie care nu are niciun fel de valoarea juridică

2. „O dovadă de perspicacitate politică. ” 😉

3. „Parlamentul a adoptat ieri … o declaraţie politică prin care preşedintelui Traian Băsescu i se cere să demisioneze, pentru faptele pe care le-a săvârşit fratele său, Mircea.
(ninooo-ninooo)

4. „se ascunde, de fapt, un demers inutil.” Adevarat!

5. „Parlamentul a adoptat o declaraţie, deşi, printre actele juridice pe care Legislativul poate să le emită, acest cuvânt nu există.”

6. „Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor “, spune articolul 67 din Constituţie. „

7. „Parlamentul a adoptat ceva ce nu există

8. „Totuşi, pentru a-l suspenda pe şeful statului este necesar un minim efort: să ai (cât de cât) un argument. Însă aleşii noştri sunt maeştrii decăzuţi ai sofismul.
Asta am spus si eu ieri…

9. „În forma sa iniţială, propusă de Tăriceanu, declaraţia cerea „demisia de onoare“ a preşedintelui Traian Băsescu. Deci Parlamentul urma să dezbată, ba chiar să voteze, onoarea unui om. Peste noapte, premierul Victor Ponta şi eminenţele cenuşii din PSD au sesizat oarecum ridicolul, au mai umblat pe text, iar de dimineaţă „demisia de onoare“ a fost înlocuită cu „demisia efectivă“. ”

10. „politicieni care nu se întorc niciodată la argument, pentru că sloganul „Jos Băsescu!“ este îndestulător ”
Geniala asta!

Ce spun rumegatoarele?
Ce-au inteles ele?!?
1. „Alta scarnavie ji daneasca?”

2. „e un redus mintal care nu intelege ce-i aia o declaratie a unui Parlament. Demonstratia s-a terminat.”
Demonstratia!!! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
S-a terminat inainte de a incepe.
Ca-asa-i la impotenti…

3. „A emis vreo idee imbecilul ala?”
(vezi sus balega)

4. „…daca tu insuti nu intelegi ce ai postat?”
Asta n-a vazut nici o idee da’ altii-s tampitii…

ninooo-ninoooooo-ninooooooooo

UnUL 26-06-2014 - 15:49

Opinii EVZ
ROMÂNIA LUI CRISTOIU. A apărut USL, varianta adăugită: PSD, UNPR, PC, PNL și PPDD?!
Autor: Ion Cristoiu | joi, 26 iunie 2014

Parlamentul sau, mai bine zis, o parte a Parlamentului (s-au abţinut PDL şi UDMR, iar PMP a făcut tărăboi), a votat o Declaraţie politică prin care se cere lui Traian Băsescu demisia din funcţia de preşedinte pe motiv că arestarea preventivă a fratelui său a dat o lovitură uriașă imaginii noastre în lume.
Ca dovadă că România e o nouă Absurdistania, la sugestia Cocotei de lux a PSD, pe numele ei de fată mare Călin Popescu Tăriceanu, Parlamentul a trimis Declarația tuturor membrilor Consiliul European.
Din credința, probabil, împărtășită și de tractoristul tarlalei noastre politice, Valeriu Zgonea, că la Ședința Consiliului de peste cîteva zile, văzînd că n-a venit din partea României, El Însuși, Victor Ponta, liderii celorlalte țări membre UE îi vor întoarce spatele lui Traian Băsescu și, desigur, îi vor da și cîteva pîrțuri demonstrative.
Nu-mi pot face o imagine a efectelor pe plan internaţional.
Marea presă a lumii n-a dat atenţie Scandalului poreclit Fratele lui Mircea Băsescu.
Și dintr-un motiv simplu:
Românica noastră, țară aflată undeva, în suburbia suburbiilor Europei, la hotarul cu Lumea Barbară, nu interesează pe nimeni în Lumea civilizată.
Teza – Imaginea României în lumea a fost terfelită- a fost promovată cu deosebire pe plan intern.
Pe de o parte de politicieni interesaţi electoral în a cîştiga voturi din atacarea lui Traian Băsescu: Victor Ponta, Crin Antonescu, Klaus Iohannis.
Pe de alta, de Coaliţia mediatică a PSD, alcătuită din Antena 3, România tv și multe alte site-uri finanțate de Dan Voiculescu și scrise de jurnaliști faimoși în breaslă, pentru că sunt cea ce se cheamă fomiști.
Politicienii și jurnaliștii au ținut-o langa cu dezastrul numit imaginea României în lume, fără a oferi însă nici un citat măcar dintr-un mare politician occidental.
Nici n-aveau cum, deoarece (deocamdată) aceste citate nu există.
Chiar dacă vreun lider occidental gîndeşte că Traian Băsescu ar trebui să demisioneze, raţiunea politică îi spune că aceasta ar provoca României o criză politică inutilă.
Traian Băsescu mai are cîteva luni de mandat.
Demisia preşedintelui n-ar avea nici un efect benefic.
Dimpotrivă, ar provoca alegeri prezidenţiale anticipate.
Ceea ce ar însemna, pe lîngă o criză politică majoră, și dezastrul de a-l alege pe viitorul șef al statului, pentru zece ani, poate, în viteză, hei-rupist și nu normal, la termen.
Așa cum am mai spus, viitorul președinte al României, indiferent cine ar fi el, trebuie să rezulte dintr-o desfășurare normală a evenimentelor și nu dintr-o precipitare echivalentă unei lovituri de stat.
Pînă acum, Traian Băsescu n-a dat semn c-ar intenţiona să demisioneze.
Şi nici nu cred c-o va face cîtă vreme nici un document nu dezvăluie o implicare a sa în Justiţie pentru favorizarea Clanului Mondialu.
Ne aflăm doar în faţa unor acuzaţii grave aduse de Coaliţia politico-mediatică Jos Băsescu! bazate doar pe vorbele lui Mircea Băsescu şi ale membrilor Clanului.
Gazetăreşte, juridiceşte, omeneşte, logica spune clar:
Din faptul că X zice despre Y c-a făcut şi c-a dres nu înseamnă că Y a făcut şi a dres.
La finele votului din Parlament, Victor Ponta a declarat jurnaliştilor că USL există.
Într-adevăr, USL s-a refăcut cu prilejul acestui vot.
PNL a votat alături de PSD, UNPR, PC și de proaspătul aliat al lui Victor Ponta, PPDD, Partidul Gaură la Covrig.
Putem spune că USL există şi e mai mare decît fostul USL.
Pentru că acum USL cuprinde şi Partidul tomberon al lui Dan Diaconescu.
Cum s-a ajuns aici?
Prin întîlnirea a doi factori:
1) Extraordinara viclenie a PSD.
2) Extraordinara neghiobie politică a PNL.
E uşor de văzut că PSD a acţionat în acest Scandal în chip magistral.
Pentru că era vorba de un Scandal care puțea rău, PSD a acţionat exclusiv prin Vidanjorul cu Papion, Călin Popescu Tăriceanu.
De remarcat, ca dovadă a șireteniei politice a PSD, impresia lăsată de Victor Ponta că PSD n-a avut încotro:
S-a văzut într-un fel constrîns să-l urmeze pe Călin Popescu Tăriceanu.
Care Călin Popescu Tăriceanu reprezintă PNL, nu-i așa?.
Altfel spus, PSD a fost mult mai reticent decît PNL în această acțiune.
Şi nu întîmplător a făcut asta.
Demisia preşedintelui acum, cînd mai are cîteva luni de mandat, e riscantă pentru autorii presiunii.
Nu ştii niciodată cum poate reacţiona electoratul în faţa unei crize politice uriaşe, ivite din motive politicianiste.
Şi atunci, PSD a apelat la vechiul vicleşug al Stăpînului boier.
Sluga e pusă să intre în hazna.
El, Stăpînul, stă pe margine şi se dă domn.
Drept pentru care ține mîna la nas, să se vadă că-i pute.
PNL-ul n-a sesizat acest amănunt.
La rîndu-i, neliniştit de campania care-l asociază cu Traian Băsescu, PNL a reacţionat spasmodic.
Normal ar fi fost să procedeze ca UDMR.
Să spună că Traian Băsescu e compromis, dar să declare că demisia lui Traian Băsescu ar însemna o gravă criză politică și, lucru important, ar face jocul PSD privind anticipatele şi al lui Călin Popescu Tăriceanu privind preşedinţia interimară.
În locul acestei poziţii (după opinia mea cîştigătoare electoral) PNL s-a comportat ca un partid în degringoladă:
1) A emis mai multe decizii, toate contraictorii.
2) A votat alături de USD şi PPDD.
3. Nu s-a delimitat de manevra asumată de Călin Popescu Tăriceanu.
Și astfel, fără să fi vrut, poate, PNL a lăsat impresia că el și nu PSD a inițiat întreg tărăboiul cu Declarația politică.
Reușind să lase impresia (dar, mai știi? poate că nu-i o impresie, poate că-i o realitate) unei refaceri a USL în variantă adăugită:
Cu partidul lui Dan Diaconescu!

pathfinder 26-06-2014 - 15:57

Interesant de notat este faptul ca Cristoiu foloseste cuvinte ca stapan, sluga si hazna.
In rest, nimic de obiectat.

Antibasistul 26-06-2014 - 15:59

Bestie basista un NUL, baga-ți in kur, PROPAGANDA MINCINOASA BASISTA si DISPARI!!!

UnUL 26-06-2014 - 16:05

copy-paste nr. 23

Antibasistul 26-06-2014 - 16:52

MA C…C PE TINE!!!

PS. Bestie basista un NUL, baga-ți in kur, PROPAGANDA MINCINOASA BASISTA si DISPARI!!!

UnUL 27-06-2014 - 07:51

copy-paste nr. 3764+31

Antibasistul 27-06-2014 - 08:10

Chiar acum merg la WC sa ma c…c pe tine, e urgența!!!

UnUL 27-06-2014 - 08:17

Căcăciosule, ia furazolidon!
copy-paste nr. 3765

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-06-2014 - 16:00

Doza de IMBECILITATE ABSOLUTA sa citezi zilnic din Ardei Umplut de la Excrementul Silei ! De’h , monstrul de gagesti apreciat de Gonoiul de sous-somes!

UnUL 26-06-2014 - 16:06

UMPLUT SAU NU, TU PERSONAL EȘTI UMPLUT DOAR DE LĂTURI ȘI RAHAT PE CARE LE DEVERSEZI PE FORUM. Cristoiu măcar spune ceva cu cap și coadă.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-06-2014 - 16:14

Matta a fost umpluta cu material seminal recuperat din haznale !
GRESEALA genetica !
Hidos ca ardei ,umplut !

UnUL 26-06-2014 - 16:23

Puișor, păcat de terminologia aia științifică să o folosești ca să scrii porcării.

pathfinder 26-06-2014 - 16:27

De notat „Matta”!
Asta a inceput sa invete limba romana de la degetica!
Cea mai inteleapta alagere…

pathfinder 26-06-2014 - 16:27

alegere…

UnUL 26-06-2014 - 16:31

Absolut, mai rămâne ca Degețica să înceapă să scrie în păsăreasca lui Parpanghel.

UnUL 27-06-2014 - 10:29

Voiculescu vrea să transforme Parlamentul în stabor
de Cristian Campeanu , România Liberă, 26 iunie 2014

Prin declarația politică prin care i se cere președintelui Traian Băsescu să demisioneze pentru faptele fratelui său, Voiculescu, Tăriceanu și Ponta au transformat Parlamentul României în țigănie.
Când scriam că, sub guvernarea USL, România a intrat în era miștocrației, n-am fi crezut că actuala Putere va transforma actul de guvernare în țigănie și „instituția fundamentală a democrației“ românești, Parlamentul, în stabor. Citatul despre „instituția fundamentală…“ este luat din declarația Legislativului prin care i se solicită președintelui să demisioneze în urma arestării fratelui său pentru trafic de influență în favoarea clanului Bercea Mondial, o declarație care este foarte gravă, dar nu pentru că l-ar afecta în vreun fel pe Traian Băsescu, ci pentru că diluează și mai mult autoritatea Parlamentului și îi compromite încă și mai mult credibilitatea. Dacă, așa cum le place domnilor parlamentari să susțină, aceasta este instituția supremă sau fundamentală a democrației românești, declarația de miercuri este cea mai bună dovadă că democrația românească se află într-o criză extrem de gravă, cu consecințe incalculabile.
Parlamentul României a fost folosit cum au vrut, ca să nu spunem mai rău, Dan Voiculescu, Tăriceanu, Ponta și Antonescu la ambele tentative eșuate de demitere a lui Traian Băsescu. Au fost adoptate decizii abuzive, care au încălcat grav statul de drept, care au alarmat pe bună dreptate Occidentul. Parlamentul a fost o bună bucată de vreme un simplu refugiu pentru infractorii care doreau să se adăpostească sub umbrela imunității de Justiție, și este pe cale să își reia același rol cu seria de voturi transpartinice împotriva cererilor de arestare formulate de DNA. Monica Macovei tocmai a propus simplificarea procedurii de ridicare a imunității parlamentarilor și putem fi foarte siguri că această propunere nu numai că nu va fi adoptată, dar nici măcar nu va intra în dezbatere. Procurorii DNA sunt îngroziți când sunt obligați să aducă în comisiile juridice din Parlament documente din dosar cu care să justifice cererile de arestare pentru că, de fiecare dată când au prezentat dovezi sensibile, acestea au ajuns, inevitabil, la cunoștința celui vizat. La un moment dat, oameni de bine precum pesedistul Florin Iordache, au pretins ca procurorii să prezinte întregul dosar comisiilor parlamentare, ceea ce ar echivala cu a înmâna inculpatului toate armele acuzării și cu compromiterea cazului. Situații de acest fel au existat, iar acum procurorii se străduiesc să ferească de ochii parlamentarilor informațiile relevante pentru a putea salva cazul, ceea ce înseamnă că parlamentarii acționează, de fapt, ca o grupare infracțională și au transformat principalul for de dezbatere democratică într-o adunătură de mafioți. Dovezi? Încercarea de revocare a judecătorilor Curții Constituționale din vara lui 2012, dejucată în ultimul moment de președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Tentativa, din aceeași vară, de a modifica listele electorale DUPĂ referendum ca să iasă la număr cele 50%+1 din voturile necesare demiterii președintelui, dejucată tot de Comisie. „Marțea neagră“ în care, pe lângă grațierea și amnistia în masă a infractorilor, parlamentarii au vrut să se scoată CU TOTUL, pe ei și pe toți politicienii, de la primar și președinte de consiliu local și județean până la parlamentari și miniștri, de sub autoritatea Codului Penal, cea mai mare aberație antidemocratică din ultimii ani. Legea adoptată recent (și promovată de același Florin Iordache), prin care primarilor li se permite să facă parte din Adunările Generale ale Acționarilor ale companiilor de utilități, care limitează drastic autoritatea Agenției Naționale de Integritate și deschide calea abuzurilor și corupției.
Și ce face acest Parlament mânjit, compromis, terfelit și adus de către Tăriceanu și Ponta în situația de a se prostitua moral pentru Voiculescu? Adoptă o „declarație“ în care proclamă că „Traian Băsescu nu mai este îndreptăţit să asigure prestigiul, independenţa şi legitimitatea funcţiei prezidenţiale“. Ideea că Parlamentul poate să decidă ce este sau nu este îndreptățită să facă o persoană aleasă prin vot direct este atât de antidemocratică și de contrară oricărei idei de separație a puterilor în stat încât e greu de înțeles cum două partide ca PSD și PNL au căzut în această capcană de copii. Dar ceea ce face ca această declarație să fie atât de nocivă este lipsa ei de substanță, confuzia pe care o creează și lașitatea celor care au promovat-o. Declarația Parlamentului este lipsită de consecințe juridice pentru că cei care au adoptat-o erau conștienți că nu au nimic concret împotriva președintelui. Dacă aveau, l-ar fi suspendat imediat. Se fac comparații neghioabe cu Statele Unite: în afacerea Watergate, Nixon a fost cel care l-a autorizat pe procurorul general (care în America este și ministru de Justiție) să numească un procuror special în persoana lui Archibald Cox, care să ancheteze cazul. Când Cox a emis un ordin prin care cerea Casei Albe să producă înregistrările ce puteau dovedi că președintele știa despre operațiunile de ascultare ilegală a democraților, Nixon i-a demis pe procurorul general și pe adjunctul acestuia și nu s-a lăsat până nu a găsit pe cineva în Departamentul Justiției dispus să-l demită pe Cox. A fost încă unul din multele abuzuri care au dus la declanșarea procedurii de demitere de către Congres și, în cele din urmă, la singura demisie a unui președinte american. Or, nu există comparație între cele două cazuri. Băsescu nu a făcut nici un fel de presiuni, nici asupra Parchetului General, nici asupra DNA, în cazul fratelui său. Ceea nu înseamnă că nu are o responsabilitate morală, dar este limpede că nu are nici una legală. Declarația Parlamentului este echivalentul politic al unei manele. Este de prost gust și îl compromite pe cel care o emite. Când Băsescu acuză faptul că „Parlamentul a fraternizat cu clanul Bercea“ exagerează, dar nu exagerează prea mult, pentru că are, de fapt, dreptate atunci când afirmă că declarația se bazează exclusiv pe înregistrările clanului Bercea și pe acuzațiile aduse de acest clan țigănesc Laurei Kovesi și Liviei Stanciu. Ceea ce face din Parlament o „instanță paralelă“, aflată în opoziție cu instituțiile justiției de stat. Cât despre țigănirea lui Voiculescu și Tăriceanu pe la capitalele europene să facă presiuni asupra lui Băsescu să demisioneze, acesta este un episod atât de jalnic încât nu știi dacă să râzi că acești oameni sunt atât de slabi de înger că au ajuns să creadă în propria propagandă sau să plângi că leadership-ul țării a ajuns atât de jos.
Pentru că dacă Parlamentul țării s-a coborât atât de jos și a făcut din toată afacerea o chestiune obscenă, atunci scârba față de politic a unei mari părți a p o p u l a ț iei devine justificată. Nu poți să blamezi oamenii că vor, pe bună dreptate, să se țină departe de această țigănie. Pe acest fond, singurii care prosperă sunt dușmanii democrației, adepții formulelor extremiste. Este timpul ca această nuntă între legiuitori și infractori să ia sfârșit și ca Parlamentul să adopte propunerea Macovei și să renunțe complet la orice imunitate, să înceteze să mai protejeze corupții și incompatibilii și să-și refacă credibilitatea distrusă de personaje iresponsabile, ca Voiculescu, Ponta și Tăriceanu, înainte de a fi prea târziu.

urbos 27-06-2014 - 10:37

Alt dezaxat bolnav psihic basist. Auzi la dement, Voiculescu face, Voiculescu drege cu ce? Cu Parlamentul!! Voiculescu, nimeni in stat si cu un partid de unu la suta. Cu-cuu!

UnUL 27-06-2014 - 10:42

Sigur, cretinache, toți sunt dezaxați, numai tu ești normal. Să ne ferească Dumnezeu de astfel de „normalitate”!

urbos 27-06-2014 - 10:51

Ba mortii ma-tii de dement, numai un dement, ca d-aia sinteti dementi toti, poate sa-si inchipuie, daramite sa si sustina, ca unu pe nume Voiculescu face ce vrea cu Parlamentul. Schizofrenicilor!
In rest, dementul basist regurgiteaza vechile teze demente ca si el, ale sugatorilor Kiorului.

UnUL 27-06-2014 - 11:00

Ce maniere, dar, vai, ce maniere; cred că ai face furori (sau furouri!) la Buckingham Palace.
P.S. Dacă încă n-ai înțeles că Tonta e sluga lui Felix care-i pune la dispoziție Antenele ești chiar mai tâmpit decât pari (ceea ce e extrem de greu!)

urbos 27-06-2014 - 11:05

Bai scursura, vorbesc ca Basescu al tau. Ba chiar mai frumos. Taci in mortii ma-tii de basist imputit.
Si sigur ca da dementule, toti sint slugile lui nimeni in drum asta de Voiculescu. E Voiculescu la Cotroceni dementule? Va canta cucii cretinilor!

UnUL 27-06-2014 - 11:38

Dl. Băsescu nu e „al meu”, și nu a vorbit niciodată ca un nesimțit sau ca un p o r c ordinar, cum faci tu.
P.S. Nu, Voiculescu nu e la Cotroceni și nici nu va fi niciodată, va fi doar la Rahova. Dar el e „eminența cenușie” (dacă știi ce e aia) a guvernării USL și acum USD.

pathfinder 27-06-2014 - 11:50

@UnUL
„Dacă încă n-ai înțeles că Tonta e sluga lui Felix care-i pune la dispoziție Antenele ești chiar mai tâmpit decât pari (ceea ce e extrem de greu!)”

1. Chiar daca a inteles el stiu una si buna: Jos Baxe!
Altceva nu-l intereseaza in marunta-i existenta.

2. Este cu mult mai tampit decat pare!

pathfinder 27-06-2014 - 11:50

el stie…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult