Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Participarea la CE: Conflictul Băsescu – Ponta continuă

Participarea la CE: Conflictul Băsescu – Ponta continuă

scris de Laurentiu Banches
7 afisari

Preşedintele României, Traian Băsescu l-a avertizat pe Victor Ponta, printr-o scrisoare  trimisă pe 20 iunie, că poate fi acţionat în justiţie dacă va merge la Bruxelles.

Scrisoarea pierduta a presedintelui in care il ameninta pe Victor Ponta cu justitia (foto: realitatea.net)

În scrisoarea trimisă pe 20 iunie care nu a ajuns în mâinile prim-ministrului Victor Ponta, preşedintele îl anunţă pe Victor Ponta că a decis să meargă la Consiliul European (CE) fără a avea aprobarea expresă a şefului statului şi ar putea trebui să răspundă în faţa legii pentru „o însuşire a unei atribuţii constituţionale a Preşedintelui României de către primul-ministru”. În aceaşi zi în care preşedintele trimitea această scrisoare, Victor Ponta declara că a trimis lista cu persoanele ce vor face parte din delegaţia României la Consiliului (CE) ce va avea loc pe 28-29 iunie la Bruxelles.

Băsescu şi Ponta s-au întâlnit săptămâna trecută pentru a discuta privind nivelul de reprezentare a României la următorul Consiliu European, dar conform realitatea.net nu au ajuns la un acord, ambii dorind să participe la reuniunea CE. Premierul Victor Ponta a precizat că doreşte ca luni, când este programată şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), să aibă o nouă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu privind participarea la Consiliul European, adăugând însă că nu ştie dacă şi şeful statului va dori o nouă discuţie.

Conflictul dintre cei doi s-a intensificat şi în rândul susţinătorilor acestor, fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei anunţând sâmbăt că dacă Victor Ponta va merge la CE, acesta nu va fi băgat în seama de diplomaţii străini din cauza acuzaţiilor de plagiat din lucrarea de doctorat. Europarlamentarul PDL a afirmat că fires ar fi ca România să fie reprezentată de preşedinte la Consiliul European din 28-29 iunie. Pe de altă parte însă, ministrul de externe, Andrei Marga, a susţinut, tot sâmbătă, că la Cabinetul său nu a sosit de la Cotroceni nicio listă cu delegația pentru Consiliul European şi că, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, ea a fost trimisă la un alt nivel.

13 comentarii

geek-a-contra 24-06-2012 - 11:20

chestia asta cu scrisoarea trimisa de la presedentie dar care nu ajunge la destinatar s-a mai intimplat o data, nu? mai acu citeva frun an. si ti asa intr-o circumstanta in care don’ basescu voia sa loveasca in cineva….

pe de alta parte, daca as fi in locul lui ponta as trimite urgent o cerere de aprobare a deplasarii: daca aproba este OK, dar basescu pica prost fiindca trebuie sa se recunosaca infrint, sau nu aproba, caz in care tot basescu pica prost fiindca se poate interpreta ca blocare a unei actiuni de interes ptr Ro pe motive de…. gica contra….

petru aretu 24-06-2012 - 11:38

Mai in gluma, mai in serios, ar fi bine sa ramana amandoi acasa. Este ridicol ce se intampla!

eugenb 24-06-2012 - 11:58

Basescu nu mai are ce face daca Ponta a informat prin MAE ca va veni el! Asa ca amenintarea nu-si are rostul LEGAL pt ca nu Basescu hotareste ci Ponta cine va merge din partea Romaniei. Ca sa mearga Basescu ar fi trebuit sa il schimbe ca Prim-Ministru inainte de a fi anuntat Bruxelles ca vine Primul-Ministru. Acum este prea tarziu! Mai repede va fi suspendat Basescu decat va fi schimbat Ponta! Birocratia la acest nivel este foarte paguboasa pt Basescu de data asta!

Europeanuul 24-06-2012 - 16:05

====================
CONSTITUTIA ROMANIEI
====================

Capitolul II, Rolul Preşedintelui

ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

ARTICOLUL 91, Atribuţii în domeniul politicii externe
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.

Capitolul III, Guvernul
Rolul si structura

ARTICOLUL 102.
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.
(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi pr

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3

*****************

Inteleg ca pe plan extern, presedintele Romaniei are o functie reprezentativa si semneaza tratatele negociate de guvern. Avind in vedere ca la intrunirea CE nu se vor semna tratate (negociate de guvern) argumentul lui Basescu este greu de inteles.

digital 24-06-2012 - 16:13

kiombelixu trebuie debarcat și închis,cât mai repede posibil,deoarece este un factor perturbator atât pe plan intern căt mai ales în relațiile politico-economice,cu alte state!
individul e trădător de neam și extrem de periculos!
pentru ceea ce a făcut în mandatele sale ar trebui pus imediat la zid,nenorocitul!

ANCUTA 24-06-2012 - 17:10

Preşedintele României are dreptul de a cere datele relevante pentru evaluarea riscului privind urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în si pentru exerciţiul funcţiei lor

Europeanuul 24-06-2012 - 21:34

CONSTITUTIA ROMANIEI
ARTICOLUL 80 (2)
Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

********

Dupa cum stim, in fata legii sintem sintem egali si fiecare cetatean (indiferent cine ar fi el) are dreptul la un proces echitabil si accesul la libera justitie (oferit de un tribunal impartial si independent) in conformitate cu Articolul 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului – CEDO.

ANCUTA 24-06-2012 - 21:42

Sunt vreo 3-4 Decizii CCR din 2007, care expliciteaza sensul articolului de mai sus si inca alte doua!
😉
Mai citeste.
Oricum, maine sau poimaine doctorasul Ponta va fi pus sub urmarire penala.
Restu-i fum marca USL.

Europeanuul 24-06-2012 - 22:34

spune-mi te rog la care din cele 2 articole te referi.

Huhu Ciu 24-06-2012 - 16:05

JOS DICTATORUL BASESCU!!!

Morkova Vesela 24-06-2012 - 16:14

Oameni buni, nu va lasati dusi de nas de trompeta liberala ticaloasa Ciu Huhu cel cu 1000 de nickuri

ValVerde 24-06-2012 - 18:35

Ca sa impace si capra si varza, ar trebui sa steaa amindoi acasa si sa-l trimita pe Bula sa reprezinte Romania.

Le zice Bula vreo doua despre cum au conspirat ei sa ne fure industria si incheie cu o sinteza a copiatului la bacalaureat de ramin europenii inlacrimati.

O sa fie cea mai valoroasa reprezentare si Romania va putea sa stea cu fruntea sus intre alte tari candidate la neocollonialism si agresate de viitorul conflict asia-america, pentru Cupa Campionilor bancari.

Morkova Vesela 24-06-2012 - 18:46

EU AM UN VIS – I HAVE A DREAM
Ziua in care partidele romanesti or sa se intreaca in realizari si nu in bete in roate.
Ziua in care P-ul si PM-ul merg de manuta la conferinte, invitand si sefii celorlalte partide.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult