Acasa Actualitate-InternaPolitica interna PDL criticat aspru din interior

PDL criticat aspru din interior

scris de Ziua Veche
2 afisari

Trei reprezentanţi ai tinerei generaţii din PDL, deputatul Sever Voinescu, europarlamentarul Cristian Preda şi ministrul de externe, Teodor Baconschi, au mai pus o piatră de temelie la reconstrucţia democrat-liberalilor, criticând în acelaşi timp actuala structură a partidului.


Invitaţi de Institutul pentru Studii Populare şi Fundaţia Hanns Seidel să dezbată pe marginea doctrinelor asociate PDL, cei trei şi-au exprimat nemulţumirile la adresa practicilor pedeliste şi s-au exprimat în favoarea “reunificării dreptei”.

Europarlamentarul Cristian Preda, un etern critic al politicii întreprinse de propriul partid, a declarat că unul dintre principiile de bază în PDL este iertarea politicienilor corupţi care au performanţe electorale. “PDL nu discută nimic despre un politician corupt, dacă el a câştigat alegeri (…) Dacă ai fost în stare să corupi instituţiile statului şi, mai mult decât atât, poţi să corupi şi alegătorii, eşti un tip OK. Eşti vedetă şi trebuie să fii susţinut”, a explicat Preda una dintre “valorile” pe care se întemeiază partidul său. Alte tendinţe observate de europarlamentar sunt dispreţul faţă de intelectualii intraţi în politică, toţi fiind etichetaţi drept “intelectualii lui Băsescu” şi crearea unei clientele formată din oameni slab educaţi, dar capabili să intre în reţele de exploatare a banilor publici, reţele coordonate de la centru şi din teritoriu. Preda nu s-a arătat de acord nici cu mesajele transmise de partid electoratului. Mesajele împotriva bugetarilor îi amintesc europarlamentarului de cele ale comuniştilor împotriva chiaburilor. Preda crede că “nicio persoană raţională nu va fi convinsă de acest discurs”.

În schimb, Teodor Baconschi a considerat că reţelele clientelare reprezintă un fenomen tipic pentru toate partidele din lume, specific României fiind însă un pragmatism “de tip mafiot” al clasei politice. Acesta ar “strica democraţia” şi ar dezgusta cetăţenii, îndepărtându-i de participarea la construcţia binelui comun.

Deputatul Sever Voinescu a atacat, la rândul lui, practicile partidului, declarând că, dacă în plan conceptual, democrat-liberalii stau bine, la punerea în practică a ideilor se observă o ruptură uriaşă. Asta nu din rea-credinţă, ci din cauza presiunilor politice şi electorale la care ar fi supuşi reprezentanţii partidului.

Fostul ministru al Culturii, Teodor Paleologu, a intervenit în discuţie şi a afirmat că PDL ar trebui să facă încă de acum o alianţă cu PNL în vederea următoarelor alegeri. Altfel, două partide de dreapta care au împreună o majoritate ar putea ceda puterea unui partid minoritar de stânga, PSD. “Avem un mandat din partea electoratului foarte clar: majoritatea e PDL-PNL – şi nu suntem în stare să acţionăm în spiritul acestui mandat popular. Pentru noi devine o chestiune de supravieţuire politică. Dacă nu suntem în stare să ne ascultam electoratul, să ne împăcăm cu PNL, şi ei să se împace cu noi, vom aduce PSD la putere”, a spus Paleologu, care i-a curtat pe liberali într-un mod asemănător şi înaintea alegerilor parlamentare din 2008.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult