Acasa Actualitate-InternaPolitica interna PDL fara ministri-primvicepresedinti

PDL fara ministri-primvicepresedinti

scris de Ziua Veche
54 Afisari

Partidul Democrat-Liberal va avea, incepand cu aceasta primavara, o noua structura, cu patru prim-vicepresedinti la varf, functii la care membrii Guvernului nu vor putea candida. Conform noului statut al democrat-liberalilor, cei patru lideri, care il vor secunda pe presedintele Emil Boc, ar urma sa provina din randurile Parlamentului, consiliilor judetene, Parlamentului European si primariilor, in timp ce ministrii PD-L vor fi nevoiti sa aleaga posturi din linia a doua.


Astfel, numele preconizate pentru fotoliile de vicepresedinti sunt Roberta Anastase (din partea Legislativului), Gheorghe Falca (reprezentant al primarilor) si Teodor Stolojan (din partea grupului de eurodeputati pedelisti), informeaza Gandul.

In privinta celui de-al patrulea post de prim-vicepresedinte, surse din partid il dau drept candidat pe presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, desi la respectiva functie ar putea ravni si reprezentantul judetului Caras-Severin, Sorin Frunzaverde. De altfel, primarul Aradului, Gheorghe Falca, a facut deja primul pas spre declararea intentiei sale de a candida. Dupa ce presedintele PD-L Timis a anuntat, saptamana trecuta, ca il sprijina pe acesta la functia de prim-vicepresedinte, Falca a declarat, pentru Gandul, ca nu va renunta la prezenta sa la centrul partidului: „Doresc sa fiu in Biroul Permanent, pentru ca am fost si pana acum, iar rezultatele mele s-au vazut”.

PD-L a decis ca cel mai bine ar fi sa renunte cu totul la o reprezentare grafica a siglei, astfel incat simbolul politic sa fie alcătuit doar din initialele PD-L. Pentru a fi puse în practica, solutiile la care a ajuns comisia de statut mai au nevoie de avizul politic în cadrul Colegiului Director, urmand sa-si faca efectele incepand cu Conventia Nationala, programata in prima jumatate a lunii mai.

0 comentariu

Nellu 26-02-2010 - 18:03

Micşoraţi şpăgile nesimţite din Justiţie!

În timp ce guvernul vrea să micşoreze pensiile magistraţilor, DNA vine cu o informaţie năucitoare referitoare la veniturile unora din această breaslă: nivelul şpăgii la instanţa supremă ar fi ajuns la peste 200.000 de euro pentru un dosar soluţionat favorabil. Costel Căşuneanu, ar fi dat 260.000 de euro mită la Înalta Curte, prin intermediul senatorului PSD Cătălin Voicu, pentru a câştiga un proces. Cei doi susţin că nu e vorba de şpagă ci de un împrumut; în plus, nici un judecător nu a fost încă învinuit pentru luare de mită. Până când instanţa va decide care a fost destinaţia reală a banilor, suntem nevoiţi să plecăm de la prezumţia de responsabilitate a procurorilor anticorupţie. Şi aceasta pentru că este greu de acceptat că o instituţie precum DNA poate face publice informaţii atât de grave fără să aibă anumite dovezi.

Revenind la cuantumul mitei, acesta este – aÅŸa cum am mai spus – năucitor. Åžpăgile luate până în prezent de judecători nu depăşeau cel mult câteva zeci de mii de euro. Un judecător de la Tribunalul Arad a cerut 30.000 de euro pentru a respinge o plângere împotriva unei rezoluÅ£ii de NUP a parchetului. Alt judecător de la Tribunalul Prahova a primit 37.000 de euro tot pentru a da o soluÅ£ie favorabilă. AlÅ£i judecători ÅŸi procurori – cei mai mulÅ£i – au fost condamnaÅ£i pentru sume mult mai mici, câteodată chiar câteva sute de lei sau câteva sute de euro. Câţiva sărmani de pe la Å£ară au acceptat chiar ÅŸi ÅŸpăgi în natură, sub formă de damigene sau curcani.Dacă e adevărat ce spune DNA-ul, doar o intervenÅ£ie a statului ar mai putea rezolva problema aceasta atât de delicată, a preÅ£ului actului de JustiÅ£ie. De aceea, nu ar fi rău ca, odată cu micÅŸorarea pensiilor magistraÅ£ilor, guvernul să dea o ordonanţă de urgenţă prin care să micÅŸoreze ÅŸi ÅŸpăgile. ….
http://www.gandul.info/opinii/micsorati-spagile-nesimtite-din-justitie-5506612

tase 02-03-2010 - 20:33

MAJORITATEA DOSARELOR DNA SUNT PENTRU LUARE DE MITA, DAR CATE DIN ACESTE CAZURI SUNT SIMPLE SCENARII ALE PROCURORILOR SI CATE SUNT CU PROBE INDUBITABILE?
MULTI PROCURORI ABUZEAZA DE O PUTERE DISCRETIONALA SI DATORITA FAPTULUI CA NU RASPUND IN NICI UN FEL ISI PERMIT SA DISTRUGA PE ORICINE PENTRU O MITA INVENTATA. DE ACORD ACOLO UNDE SUNT PROBE INDUBITABILE PEDEPSELE SA FIE MAXIME. IN RELITATE CEI CARE IAU SPAGILE CELE MAI MARI SUNT MAGISTRATII IAR ARESTATI SUNT GAINARII IAR PEDEPSELE SUNT APLICATE DOAR CA SA DEA BINE LA DOSARUL PROFESIONAL , PENTRU STATISTICI SI RAPOARTE ANUALE.
LUAREA DE MITA A DEVENIT O NOTIUNE BANALA SI LA ORDINE ZILEI DE CARE POTI FI ACUZAT LA DISCRETIA ORICARUI PROCUROR.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult