Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Pesedistele au iesit in strada

Pesedistele au iesit in strada

scris de Ziua Veche
21 Afisari

Peste 1.000 de femei din PSD au protestat, duminica, in Piata Victoriei, fata de masurile de reducere a cheltuielilor bugetare, depunand si o scrisoare la registratura Guvernului. Manifestantele au afisat bannere si pancarte pe care se putea citi:  „Fie criza cat de mare, pe Guvern in cot il doare”, „Guvernantii iau masuri traznite”, „Piticu si cu chioru au distrus poporul”. De la sediul central al PSD, social-democratele au plecat in mars catre Piata Victoriei. Pe drum, ele au scandat lozinci precum: „Jos cu dictatorul”, „Jos Guvernul”, „Jos Basescu”. Cateva dintre ele aveau tigai si linguri din lemn, altele aveau fluiere.



In Piata Victoriei, presedinta Organizatiei de Femei a PSD, Rovana Plumb, s-a urcat pe o scena improvizata si a citit o scrisoare de protest adresata Guvernului.

Plumb a acuzat „editia a treia a Guvernului Boc” de „genocid social”, „ostilitate, dispret si aroganta fata de cei guvernati”. Dupa ce a citit scrisoarea „de protest fata de masurile luate impotriva copiilor, a femeilor, a familiilor si a pensionarilor”, presedinta Organizatiei de Femei a PSD a depus-o la registratura Guvernului, informeaza Mediafax. Dupa depunerea scrisorii la registratura Guvernului, actiunea s-a incheiat. 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult