Ponta a vrut să plece din PSD ca să ajungă ministru al Justiţiei | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ponta a vrut să plece din PSD ca să ajungă ministru al Justiţiei

Ponta a vrut să plece din PSD ca să ajungă ministru al Justiţiei

scris de Ziua Veche
1 afisari

.“Victor Ponta, tocmai pentru că nu are principii, a vrut să plece din partid şi să devină ministru. Iar singurul lucru care l-a reţinut în PSD nu a fost doctrina, ci faptul că nu i-a fost garantat postul de ministru al Justiţiei.

Marele proiect al lui Victor Ponta era să se dezbrace de ideologie, să pozeze în tehnocrat şi să facă mici aranjamente cu mari dosare. În rest, ar fi stat ascuns prin birouri şi, mai des, pe la raliuri şi ar fi mers în aceleaşi concedii scumpe”, spun liderii UNPR, într-un comunicat remis presei miercuri. Partidul condus de Marian Sârbu şi Gabriel Oprea i-a răspuns astfel preşedintelui PSD Victor Ponta care a afirmat marţi că parlamentarii care pot fi cumpăraţi de actualul Guvern se regăsesc în partidul condus de Gabriel Oprea. “În fond, cariera tânărului Ponta se măsoară în ani de stat cu căciula în mână pe la uşi şi în numărul de valize cărate pe drumul parvenirii”, mai afirmă liderii UNPR. Ei subliniază: “Dacă vrea să vadă politicieni cumpăraţi, Victor Ponta nu are nevoie decât de o oglindă. El este primul care poate fi bănuit că s-a vândut unor interese oculte. De aproape un an îi tolerează în jurul său pe cei care au vrut să aducă la butoanele Puterii crima organizată. Şi în loc să facă lumină şi apoi curat în curtea PSD, Victor Ponta se comportă, conştient sau nu, ca o unealtă şi portavoce a intereselor ascunse. N-ar fi de mirare ca peste ani să aflăm că între tânărul Ponta şi crima organizată n-au stat decât oamenii de legătură, mulţi dintre ei membri PSD cu funcţii de conducere”.
“Ca orice arivist de cursă lungă, tânărul Ponta minte cu tupeu şi agoniseşte cu metodă. Prins şi dovedit ca samsar de voturi, diversionistul Ponta, în loc să dea explicaţii, încearcă să arunce pisica în curtea altora şi toarnă aceleaşi vechi minciuni despre parlamentarii UNPR. Cu siguranţă că Victor Ponta este obişnuit cu vânzarea de conştiinţă şi cu trocul de voturi din propriul partid”, mai punctează liderii UNPR.

 

 

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult