Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ponta: Băsescu, la fel ca Ceauşescu

Ponta: Băsescu, la fel ca Ceauşescu

scris de A.B.
517 Afisari

Victor Ponta e de părere că Băsescu refuză să cedeze puterea unei alte forţe politice care a obţinut majoritatea voturilor populaţiei la ultimele alegeri, aşa cum un alt preşedinte refuza în 1989 să cedeze puterea. 

basescu si ceausescu

foto: prodiaspora.de

Premierul Victor Ponta îl identifică pe Băsescu cu Ceauşescu şi susţine că preşedintele sabotează permanent Guvernul prin persoane instalate în diferite instituţii. Ponta a arătat, la Antena 3, că România se află într-o situaţie profund anormală şi greşită, într-un haos provocat, în care preşedintele nu ţine cont de faptul că populaţia a transmis la ultimele alegeri că optează pentru o altă forţă politică. Premierul a afirmat că şeful statului controlează anumite instituţii, fără să indice care sunt acestea, dar adăugând în acest context că preşedintele luptă trimiţând sesizări la Curtea Constituţională care i-a fost întotdeauna aproape, la Consiliul Naţional al Audiovizualului şi la alte instituţii. „Preşedintele ne sabotează tot timpul cu oameni puşi în diferite locuri. El nu va ceda puterea indiferent de ce zice poporul. A mai fost un preşedinte care, în 1989, refuza să lase puterea”, a completat Ponta. În altă ordine de idei, Ponta a ţinut să reamintească, din nou, că va merge la Consiliul European din această săptămână. El a declarat, marţi, că în discuţia de aproximativ zece minute pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu luni, înainte de şedinţa CSAT, nu a reuşit să îl convingă pe şeful statului să meargă el la Bruxelles. „Rămâne să stabilim, inclusiv joi. Poziţiile noastre pe creştere economică şi creare de locuri de muncă le ştiţi, trebuie doar să vedem în ce măsură reflectarea lor în România va fi consistentă”, a spus Ponta. Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională cu privire la conflictul juridic de natură constituţională privind reprezentarea României la Consiliul European, sesizarea urmând să fie discutată miercuri.

23 comentarii

Timotei 27-06-2012 - 10:44

TEZELE P.S.D.

1 – România se află acum într-o situaţie anormală;
2 – Situatia anormala este si foarte gresita;
3 – Curtea Constitutionala este sesizata, deci iata o miselie;
4 – Multi romanii se comporta nepartinic;
5 – Presedintele trebuie schimbat ca urmare a alegerilor locale;
6 – PSD-ul are dreptul la o politica de forta;
6 – Promisiunile raman promisiuni, si vom mai vedea daca se face ceva;

– semnat indescifrabil –
Victor Ponta

Europeanuul 27-06-2012 - 11:43

De cand au procurorii competenta de a evalua corectitudinea unui diagnostic fara a recurge la o expertiza din partea unui medic? De cand au ajuns suspiciunile procurorilor (incl. Macovei si Kovesi, procurorul general al Romaniei) sa tina loc de probe?

Zvonurile aruncate de politicieni si ziaristi pe piata (sau poate chiar ordinele politice – ca in anii ’50?) constituie baza procurorilor DNA de a initia urmariri penale? Cine sint acesti procurori de la DNA si sub controlul carei institutii actionazea?

Huhu Ciu 27-06-2012 - 15:55

Procurori de la DNA , sint subordonati direct dictatorului Basescu, la fel Kovesi.

Timotei 27-06-2012 - 10:48

Alo, alo, ati gresit poza – BASESCU N-ARE CACIULA

urbos 27-06-2012 - 15:20

Ji daneeee, mori!

tdc 27-06-2012 - 13:17

nu este asa ca n-am vazut in timpul lui ceausescu un prim ministru la puscarie

Brazzaville 27-06-2012 - 15:39

Nici pe vremea lui ilieci nu am vazut asa ceva.

Pusa 27-06-2012 - 18:51

RECUNOASTETI PERSONAJUL ??? Vedeti la adresa de mai jos !!!

CINE VORBESTE !!!!

http://a5.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-snc7/428384_4189728504421_509079767_n.jpg

digital 27-06-2012 - 19:02

da măi puță,am văzut!
ăla din spatele lui ceașcă e blaga,ăla cu codițe e bok-prostu ardealului!
tu pe unde m.m.ești??!!
kkți băsiști retardați,ce să le ceri?!

jan dinu 27-06-2012 - 19:15

Chemat sa-i fie numele in memorie …
Domnind erou al clasei muncitoare
Constructor la romani spre glorie …
Epoca de aur sta nepieritoare !
JD-USA

digital 27-06-2012 - 19:41

și cu asta,fiind zise,ia o dhușchă,dă-te cu craci-n sus și alde khulchăte de te scoală!
bă jane,ești de komă!

jan dinu 27-06-2012 - 19:57

Vreau sa va incit cu orce pret,mai ales cind i-mi beau – nessu !!!-:))
JD-USA

digital 27-06-2012 - 20:08

băi jane tu nu ai putea să inciți nici o mulatră leșinată după pix!
dacă mai bei și NESS,e clară threaba!
apucă-te de scris,cu pixu ăla,care ți-a mai rămas!
dreq de simpatic care ești simpatic băsist!
ce dreq te-a apucat cu băsismu.zi-mi și mie,așa de curiozitate!!!

jan dinu 27-06-2012 - 20:18

Ramin anti – BASEcu doar la
citeva capitole :
– aurul…
– cupru
– Nuti
– Vama Blaga
– HunGareanu…
-Inconsistentza selectiva procuroro – judiciara..
Pe >> tziganca imputita << o
exGlud ca era mulatra mea zimbatica !..-::))
JD-USA

jan dinu 27-06-2012 - 20:21

Pe pamintul asta sunt foarte multi destepti dar ei trebuiesc cunoscuti !!
JD-USA

digital 27-06-2012 - 20:25

aici îți dau dreptate,da nici dacă nu-i cunoști,nu pierzi nimic!

jan dinu 27-06-2012 - 20:48

O portie adevarata de natura consumata atunci cind trebuie…
face cit mai multe vieti traite inutil .!
Acum ies afara spre a mai explora floralul strazilor din
jur ..o inbierre care nu-ti cere decit s-o privesti s-a traiesti …!
JD-USA

digital 27-06-2012 - 20:55

baftă,mă jane și…bucură-te de viață!

Naie Pilugaru 01-07-2012 - 12:00

Îndemnul unui pălmaș către Victor Ponta
prim-ministrul României:

Fii demn, Ponta! Haita-i mare
Şi vrea mârșav să te doboare.
Rezistă ! Luptă ! nu ceda,
Oricât ar fi lupta de grea,
Că-i Ţara toată-i lângă tine:
Destul trăirăm în rușine!…
Şi nu uita! Noi vrem să fie
Cei ce-au furat în pușcărie.

Naie Pilugaru 01-07-2012 - 12:29

SFATUL lui Blaga către Victor Ponta,
considerat un mare rebel ce nu respectă
pe Marele Cârmaci şi vrea să demaște fărdelegile
guvernelor PDL-iste, Boc şi Ungureanu

Bine e de-acum să taci
Şi cu Băsescu să te-împaci…
Nu-i mai demasca ” otrava”
Că vei ajunge la…Jilava

Naie Pilugaru 01-07-2012 - 12:47

OMULUI POLITIC,
care face teorii şi ne spune zi de zi
ce va face în viitor.

Acum când ști ce ști să fii
Faci teorii din teorii…
E vremea ca şi tu să știi:
Din vorbe nu se nasc copii

Naie Pilugaru 01-07-2012 - 13:08

LUPILOR TINERI,
ce fac parte din haita portocalie a PDL-istă, şi-i vor capul
lui Victor Ponta, punându-i în cârcă tot felul de răutăți
scornite de așa-ziși intelectuali elitiști.

Îl vreți pe Ponta, îi vreți capul
Chiar de vinovat e altul…
Voi, pigmei,stați şi gândiți,
Că vine vremea…să plătiți.

Naie Pilugaru 01-07-2012 - 13:44

UNUI PROCUROR,
ce anchetează diferit, în funcție de culoarea politică şi poziția socială,
presupusul infractor

Ce-ar trebi să fi, nu ești
Şi dreptatea n-o slujești…
Ocrotești hoții, despoții
Şi pui în lanțuri Patrioții

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS