Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ponta, de acord cu un referendum pentru Roşia Montană

Ponta, de acord cu un referendum pentru Roşia Montană

scris de M.A.
4 afisari

Organizarea unui referendum pe tema proiectului de la Roşia Montană ar putea fi o idee foarte bună, a declarat luni premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, ca reacţie la afirmaţiile pe această temă făcute de preşedintele Traian Băsescu.

Ponta, de acord cu un referendum pentru Roşia Montană

Ponta, de acord cu un referendum pentru Roşia Montană

Şeful Executivului a pledat însă, înainte de aceasta, pentru o dezbatere în Parlament, pe care îl consideră singurul for legitim şi constituţional pentru un astfel de demers, transmite Agerpres.

„E dreptul preşedintelui să facă un referendum şi cred că e o idee bună, dar un referendum se face după o informare. (…) Dacă preşedintele ţării, conform atribuţiilor Constituţionale, consideră util să declanşeze un Referendum, cred că e o idee foarte bună. De altfel, noi am mai vorbit de aşa ceva, de consultare înainte de referendum în cadrul Parlamentului, cu toţi cei care au opinii pro şi contra, care gândesc într-un fel sau altul. E locul ideal de dezbatere şi informare. După care mergem la referendum şi se poate decide în mod democratic”, a spus Victor Ponta, într-o conferinţă de presă de la sediul USL.

28 comentarii

ciufulici 02-09-2013 - 17:29

CRIMELE MONTANE SI DE SIST SA INCETEZE !

Nu avem nevoie de toxice, e bine ca totusi poporul sa bea apa, si nu cancerigene si cianuri.

digital 02-09-2013 - 17:43

un referendum pentru numele plodului lui ebba, pe când?!

UnUL 02-09-2013 - 17:48

Degețel, după cit știu eu nu se fac referendumuri pentru chestiuni de familie, dar ai putea face propunerea.

digital 02-09-2013 - 17:51

serios mă?!
de unde știi tu chestiile ”eștea”?!

UnUL 02-09-2013 - 19:00

EU MAI CITESC LEGILE.

mircea 02-09-2013 - 19:04

daca le citesti ca prietenul tau B OC care a avut cele mai multe initiative anticonstitutionale.Dastept MALACU suna ceasul si-l dastepta dar norocul nostru ca se trezeste tarziu

UnUL 02-09-2013 - 19:18

Chestia asta e mai mult decât discutabilă, Mirciulică. Când o să am timp.o să-ți fac un desen, așa, ca să pricepi și tu.

UnUL 02-09-2013 - 19:19

P,S. Mai târziu decât Zambilă C ăî c ă r ă u nu se trezește nimeni.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 02-09-2013 - 19:46

…dar le interpretezi, unilateral, subiectiv si gresit cateodata !

UnUL 02-09-2013 - 20:16

Poate, Parpanghelaș; nu am formație juridică. Darîn niciun caz nu le răstălmăcesc deliberat și nu le calc în picioare precum corifeii USL-ului.

UnUL 02-09-2013 - 20:23

Degețel, spre deosebire de USL-noșii tăi, și Băsescu și Boc au respectat întotdeauna legile.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 03-09-2013 - 05:58

…Dar , o D E FO R M A T I E -politica , care seamana cu un retard mental sever ,afisezi la fiecare postare .
Si sub pretextul necesitatii corectitudini in forma , te eschivezi de fond.

Neinvocand argumente si emitand ,,postulate urat mirositoare de oranjgutan!

Antibasistul 03-09-2013 - 06:17

UnUL postarile tale spun ca ESTI NEBUN, ca TOȚI BASISTII!

neacsum 02-09-2013 - 18:17

Ponta persifleaza Romania. Spune ca e de acord cu un referendum avand in calcul:
1. faptul ca ieri in toata tara daca au participat 5000 de manifestanti, deci dzinteres total.
2. la actuala scarba a romanului nici luati cu arcanul nu vor reusi sa iasa la referendul 50% din populatie
3. Opozitia, ca sa ”le incurce” planurile pasamite, va boicota referendumul
4. Bineinteles ca intrebarea pusa va fi sunteti de acord cu intreruperea exploatarii gazelor de sist sau a aurului cu cianuri la Rosia Montana? Lipsa cvorumului bineinteles ca va insemna un raspuns negativ asa cum lipsa cvorumului la demitere a insemnat un acord pentru pastrerea lui Basescu la Cotroceni si uite asa orice ar face romanul, Ponta si Basescu desi personal sunt impotriva exploatarii cu cianuri, impreuna si coabitativ vor decide otravirea romanilor.
5. Romanul e atat de scarbit incat nu mai iese din casa nici daca il anunti ca ii arunci un Molotov pe geam. E in stare sa raspunda: aruncă in p matii de nenorocit” si atat.
Deci marele hatar pe care il face Ponta cand spune ca e de acord cu referendumul este de fapt o sfidare, o bataie de joc marca Ponta.

Barbu 02-09-2013 - 19:53

Foarte bine punctat!

neacsum 02-09-2013 - 18:18

Este LMC ca si declaratia lui Base ca ar cere un referendum se inscrie in aceleasi norme. Nu e nici o diferenta intre nesimtirea unuia sau a altuia.

neacsum 02-09-2013 - 18:20

ce se intampla imi sunt sterse comentariile inainte sa fie apara? interesant

urbos 02-09-2013 - 18:23

Daca nici n-au aparut, cum sa ti le stearga?
Vezi daca nu ai in text grupuri de litere „interzise”.

neacsum 02-09-2013 - 18:33

pai dadusem post comment, si cand a reaparut fereastra… text canci. Vad ca a aparut acuma.

ValVerde 02-09-2013 - 18:59

Valvoi, ti-a zis sefu’, Batca, sa nu te mai bagi pe forum ca o iei in freza si strici staiful blogului…da’ tu nu si nu !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 02-09-2013 - 18:38

PM ;Ideea este urmatoarea …., mi-o insusesc,deplin , desii nu sant de acord.

Pss; Canci pensii marite M.

ciufulici 02-09-2013 - 19:17

Pensii marite de USL, sigur, uite aici:

pensia veche: Lei 1000,00
pensia noua: Lei 800,0000000000000000000000000000000000

care este ditamai numarul!

jan dinu 02-09-2013 - 18:42

— Pretzul — unei otravi pentru secole shi foarte scumpe :
Doua miliarde $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$ !
Cind zic mereu ca — rumanii — sunt patibulari … tzigani …
vi se ridica singele la capetele voastre degenerate …!
JD-USA

Barbu 02-09-2013 - 19:51

De ce ar fi nevoie de referendum daca avem specialisti care sunt impotriva acestui proiect si mai vin si cu argumente. Doar ca sa legitimizeze proiectul cumva in fata poporului prin simplul fapt ca la acest referendum probabil isi vor exprima parerea anti-proiect doar un numar foarte mic de oameni, numar dictat de interesul pe care il au vis-a-vis de proiect. De ce e nevoie de parerea tuturor, avizati sau neavizati, cand e vorba de cazuri in care doar cei care sunt in tema 100% se pot pronunta valid.
Daca se ajunge la referendum si se stabileste un prag (din nou) iar pragul nu este atins (cel mai probabil) atunci asta va legitimiza proiectul …nu? Scarbe de politicieni de toate culorile, multumesc NU.

UnUL 03-09-2013 - 19:04

Tonta și Căcărău ar avea nevoie de un referend dum-dum!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 04-09-2013 - 01:06

…te F E L I C I T ,

..te , D E V O A L E Z I , pe zi ce trece !

…am , mai auzit I N E P T I I I I I I , dar momentan ,

…individul are o F A L S A , imunitate , tu care indemni ,

…la ,,rezolvari cu DUM-DUM, si te PRETINZI ,CADRu DIDACTIC

…La UBB Cluj, ai doar CERTIFICAT MEDICAL de SCHIZOFRENIE !

digital 06-09-2013 - 20:42

HAHAHA!
s-a făcut REFERENDUM pentru maidanezi!
HAHAHA!

jan dinu 06-09-2013 - 20:51

Ieshiti din cercul vostru strins
Shi mintzii dati putere
Altfel va inecati in plins
Shi natia voastra piere !!!..
JD-USA

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult