Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ponta despre formarea regiunilor de dezvoltare

Ponta despre formarea regiunilor de dezvoltare

scris de Z.V.
3 afisari

Victor Ponta a afirmat vineri, 30 august, în deschiderea BPN al PSD, reunit la Mamaia, că din toamnă trebuie să se modifice Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare în sensul formării regiunilor înainte de a primi statutul constituţional prin revizuirea Legii fundamentale.

Ponta despre formarea regiunilor de dezvoltare

„Unul din punctele cele mai importante le-am discutat şi ieri (joi, n.r.) în cadrul unui BPN informal, doar cu vicepreşedinţii. Cred că din această toamnă trebuie să mergem mai departe prin modificarea Legii 315/1998, cea cu regiunile de dezvoltare, în a forma practic regiunile chiar înainte de a primi statutul constituţional„, a spus Ponta, potrivit mediafax. Premierul a adǎugat că proiectul cel mai important din această toamnă este declanşarea efectivă a descentralizării. „Poate proiectul cel mai important din această toamnă, proiect politic, guvernamental, parlamentar, îl constituie declanşarea efectivă a procesului de descentraliare şi de pregătire a regiunilor”, a subliniat Ponta.

Premierul a precizat că trebuie stabilite instituţiile care vor merge de la Guvern către regiuni, către structurile locale, întrucât de la 1 ianuarie se va intra pe noul exerciţiu financiar al UE şi România trebuie să fie pregătită. „S-a dovedit că orice centralizare excesivă la Bucureşti îngreuneză lucrurile şi cu cât lăsăm mai mult la regiune, judeţ, oraş – atribuţii şi resurse – cu atât lucrurile merg mai bine”, a adăugat Ponta.

8 comentarii

salut 30-08-2013 - 16:29

Ceea ce vrea Ponta sa faca este punerea romanilor in fata faptului implinit. Cand va veni momentul pentru referendumul privind aprobarea Constitutiei, Ponta va spune: „pai am investit deja, am pornit procesul, e mai bine sa aprobati”.
==================
Nota personala: Nu am inteles niciodata graba asta cu „regionalizarea”. Poate, prin niste cancelarii, destructurarea Romaniei a iesit din planificare, a intarziat prea mult?

urbos 30-08-2013 - 16:35

Teoretic n-ar trebui sa fie ceva rau. Apoi, dat fiind graba, cum zici, sau chiar insistenta, as zice eu, ma gandesc daca nu se incearca cumva prin asta o destructurare a sistemului basist. Asta ca sa vin si cu o viziune optimista.

salut 30-08-2013 - 16:47

Nu cred ca Ponta e capabil si dornic de a contracara basismul. Mai degraba, cred ca vrea sa atraga un alt fel de basism in tabara sa, inroland multi dintre basistii actuali ce simt nevoia de tatuc. Despre Antonescu chiar nu vreau sa vorbesc. Irosesc tastatura pentru nimeni.

Ionel 30-08-2013 - 17:30

Care sistem basist? Cel integrat in PNL sau in PSD? In curind o sa veniti in regiunea armana Dobrogea si in definitiv la ce le trebuie constantenilor Bucurestiul? Peste un an vine un alt referendum ca oricum granitele nu mai conteaza, suntem in UE si la Cernavoda o sa prezentati actele de identitate sau pasaportul.

urbos 30-08-2013 - 17:41

Poate ca nici asta nu e asa rau, macar fiecare crapa pe limba lui, nu ca acuma, cand din cauza unor retardati hraniti cu pita si slana, trebuie sa suporte toata tara o taratura ca Basescu.

misu 30-08-2013 - 19:24

De ce albinele NU au presedinte si guvern ? Pentru ca ele tre’ sa faca miere, nu rahat !!!!!!!!!
Dati-mi voie sa cred ca suntem o tara de prosti atat timp cad mega premierul Ponta nu mai tine cont de constitutie si face cei dicteaza Dragnea cu referire la organizarea daminastriva a tari . Dar atata timp cat majoritatea cred cau buben cap ma refer la guvern si apoi la parlamentari dictatura USL este pe val . SOS DESTEAPTA-TE ROMANE.

CONGO 30-08-2013 - 19:33

Regiunea Transylvania merge la Buda, sau la Pesta?

Si TVA-ul o sa scada de o sa si plangem sa calculam 0.000012534557% daca se fac economii cu descentralizarea?

Ionel 30-08-2013 - 21:21

Regiunea Transilvaniei merge unde vrea fuhrerul Crin , Ponta si varza de Bruxelles.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult