Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ponta – interimar la Finanţe, Niţă – interimar la Economie

Ponta – interimar la Finanţe, Niţă – interimar la Economie

scris de S. P.
6 afisari

Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi-au înregistrat oficial demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, respectiv ministru al Economiei.

Victor Ponta, interimar la FinanţeDaniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi-au înregistrat oficial demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, respectiv ministru al Economiei, la cabinetul prim-ministrului, imediat după discuţia dintre premierul Victor Ponta şi liderul PNL, Crin Antonescu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Premierul Victor Ponta va prelua postul de ministru interimar al Finanţelor, iar Constantin Niţă va fi ministru interimar la Economie.

Guvernul arată, într-un comunicat, că, pentru funcţionarea stabilă şi eficientă a Guvernului, primul ministru a avut o convorbire cu presedintele PNL, Crin antonescu.

„Acestuia i s-a solicitat să fie înaintate cele patru propuneri de miniştri liberali pentru ministerele în discutie, dar propunerea a fost respinsă de către presedintele Crin Antonescu, care a motivat că nu doreşte să intre în contradicţie cu deciziile interne ale PNL. Ulterior, primul ministru Victor Ponta i-a solicitat preşedintelui Crin Antonescu să propună doi miniştri din partea PNL pentru a prelua interimatul la Ministerul Finanţelor Publice şi, respectiv, la Ministerul Economiei. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a refuzat şi în acest caz să facă vreo propunere din partea PNL”, se afirmă în comunicat.

Urmare a acestei situaţii, premierul a luat act de demisiile miniştrilor Chiţoiu şi Gerea şi a înaintat preşedintelui Traian Băsescu, „după consultări în USL”, propuneri pentru ocuparea interimară a celor doua poziţii de miniştri.

Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că BPN al partidului a stabilit ca, miercuri, Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea să îşi depună „în mod formal” demisiile din Guvern, în contextul în care premierul Ponta spunea luni că demisiile au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern.

În urmă cu aproape două săptămâni, PNL a propus o serie de schimbări în posturile de ministru, respectivKlaus Iohannis – vicepremier şi ministru de Interne (în locul lui Radu Stroe, demisonat în luna ianuarie), Teodor Atanasiu – ministru al Economiei (în locul lui Andrei Gerea), Eugen Nicolăescu – ministru de Finanţe (în locul lui Daniel Chiţoiu), Cristian Buşoi – ministru al Sănătăţii (în locul lui Eugen Nicolăescu, propus la Ministerul Finanţelor).

31 comentarii

digital 19-02-2014 - 13:50

Antonescu va fi debarcat și el, odată cu guvernul ilegitim!
s-a cam lins pe bot de președinte!

Antibasistul 19-02-2014 - 14:56

Antonescu dovedeste ca-i un cretin, prin refuzul idiot de a negocia si a face un minim de compromis necesar, si liberalii vorbesc pe la colțuri ca se comporta ca un dictator in PNL!

pathfinder 19-02-2014 - 14:59

Nu zau!
🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

pathfinder 19-02-2014 - 15:01

Ma, tu stii sa „scri”?
Asa, peste noapte?
🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Antibasistul 19-02-2014 - 15:33

Iarasi esti beat basistule fara minte!

pathfinder 19-02-2014 - 15:41

Neeee.
Dar e foarte ciudat ca un posesor de mesterat in parapsihologie a invatat peste noapte sa scrie corect.
N-asa? 😉

Titircă Inimăbună 20-02-2014 - 00:43

are masterat in punga cangurilor, da-o dracu de babornitza nebuna!

Titircă Inimăbună 20-02-2014 - 00:47

eu am facut deja clasamentul de idioti, sunt numai doua locuri, anticracanatul si digitaoaipemata, dar nu se departajeaza, atunci iau amandoi cate o medalie de kkt?

urbos 20-02-2014 - 07:51

Bateti campii, vorbiti ca sa nu taceti. Antonescu a gresit eventual, pentru ca a suportat ca vita tradarile lui Ponta, incepand cu poruncile lui Barosso, apoi pactul, apoi Kovesi etc, si n-a iesit mai demult de la guvernare. Ce se intampla acum e doar un efect intarziat al unei stari de fapt. Nu are nici un sens sa stea alaturi de PSD doar de forma, ca sa placa la tampiti poza lui alaturi de Ponta. Nu mai are ce compromis sa faca pentru ca a facut deja prea multe. Ce-o fi asa de greu de priceput?

salut 20-02-2014 - 09:13

De data asta chiar suntem de acord. Poate asa se creeaza adevarata opozitie la regimul Basescu.

Tache 19-02-2014 - 23:25

Uitati ce fac prietenii de la Chevron ai lui Victor Ponta !

Pe 11 februarie 2 puturi de gaze de sist au explodat pe teritoriul minicipalitatii Dunkard, Pennsylvania, accident care a cauzat moartea unui om si a provocat un incendiu, care a ars non-stop timp de 5 zile. Chevron a avut anul trecut o cifra de afaceri de 240 de miliarde de dolari. La ce compensatie s-au gandit cei de la Chevron ? O pizza mare si o sticla de Pepsi de 2 litri.

Une pizza en guise d’excuses pour l’explosion de deux puits de gaz de schiste

http://www.ledevoir.com/environnement/actualites-sur-l-environnement/400208/une-pizza-en-guise-d-excuses-pour-l-explosion-de-deux-puits-de-gaz-de-schiste

ValVerde 19-02-2014 - 23:33

Dumnezeule mare, cit de idiot poti sa fii ???

Asta vine de la un blog tinut de cei ca CONGO si care se joaca cu photoshop asa ca Academia Catavencu.
Tu nu citesti de unde preiei „stirile” sau o faci intentionat pentru ca speri ca romanii sunt cam tonti ???

Accidentul e real.
Idioti ca tine rasucesc o tragedie…nimic nou.

Tache 20-02-2014 - 00:14

Ce anume din articol NU corespunde adevarului ?

Sa-ti prezint niste informatii neutre, in scop de demonstratie. De peste 30 de ani oamenii de stiinta cunosc faptul ca arborii comunica intre ei prin molecule chimice, care nu se vad si care sunt compusi volatili. Cand o gazela musca dintr-o frunza de acacia, acest arbore emite un mesaj chimic care este foarte toxic pentru gazele, iar toti arborii de acacia din vecinatate primesc acest semnal chimic si emit aceleasi molecule chimice. Solidaritate adevarata. Gazelele trebuie sa paraseasca teritoriul, daca vor sa gaseasca hrana.

Arborele mohabi, care creste in padurile tropicale din Africa, poate atinge inaltimea de 70 de metri. Fructele sale cad la pamant de la o inaltime de 70 de metri si in cadere emit niste ultrasunete, ce pot fi auzite de elefanti. Elefantii se grabesc sa ajunga la acesti copaci si sa manance fructele. Semintele de mohabi sunt apoi eliminate prin fecalele elefantilor, deci direct cu ingrasamantul necesar si asa creste un nou arbore mohabi.

https://www.youtube.com/watch?v=rTMvgnE3F-k

Ceea ce vreau sa spun este ca omenirea are un anumit grad de subtilitate, ce nu poate fi perceputa de toata lumea. Unii au o NESIMTIRE specifica, adica nu au toate simturile la locul lor. Nu o spun cu dispret, ci cu durere in suflet si cu mila crestina. Aceasta nesimtire o ai si tu….daca moleculele nu pot fi pipaite si vazute, atunci ele nu exista pentru tine.

ValVerde 20-02-2014 - 00:39

Ce anume din articol NU corespunde adevarului ?

===

Fotografia e trucata cu photoshop.
Nu exista „pizza coupon” decit in mintile bolnave ca a ta.

Daca esti asa credul, vezi ca pe Ponta s-a transformat in bebelus si a fost adoptat de o familie de tigani.
Scrie la Academia Catavencu. Au si poze !!!

In rest, esti rudimentar !
Tu ai auzit de experimente stiintifice obiective ?
Nu trebuie sa vezi sa sa pipai ceva ca sa stii ca exista.
Metodele stiintifice pot pune in evidenta lucruri care nu sunt aparente ochiului liber.

Dar asta nu inseamna ca poti tu sa vii sa-mi spui ca in fiecare noapte copacii se duc pe autostrada si joaca barbut si cind eu iti spun ca iti bese mintea, tu sa spui ca am grad de subtilitate restrinsa si nesimtire specifica.

Dupa tine, orice schizofrenic (forma medicala) detine adevarul absolut!!
Ce te faci cind nu va impacati intre voi, schizofrenicii ?

Titircă Inimăbună 20-02-2014 - 00:41

corect!

Titircă Inimăbună 20-02-2014 - 00:45

dar, prea ai luat-o razna cu africanii, vezi sa nu aluneci pe o banana bababa scapata de o baba balana!

Tache 20-02-2014 - 03:47

„Nu exista “pizza coupon” decit in mintile bolnave ca a ta.” Na ca te-am citat. Asta spune totul despre tine. Nici macar nu te-ai obosit sa verifici.

http://tinyurl.com/p29y34w

ValVerde 20-02-2014 - 03:56

Pueril !

Nu exista „pizza coupon” atasat la scrisoarea de la Chevron.
Chevron nu a oferit „coupoane”
Iti bese mintea si acum, dupa ce ti-am silabisit?

Tache 20-02-2014 - 04:13

Incapatanarea este un semn de prostie….

Some Pa. residents near blown Chevron gas well finding pizza gift hard to swallow……spune CNN US

http://www.cnn.com/2014/02/18/us/chevron-pennsylvania-explosion-pizzas/

Tache 20-02-2014 - 05:41

” One resident who said he wished to remain anonymous because of Chevron’s strong presence in the area told CNN that he received a certificate on Sunday while he and his family were out. ”

Chevron reuseste sa TERORIZEZE cetatenii americani, asa ca ce sa mai vorbim de cetatenii romani.

” The resident who spoke to CNN said he plans to move his family as a result of the incident.

„We’re moving as soon as we can. That’s not their only well near our house. It’s just not safe,” he said.”

Vine Chevron, vine si depop.ularea !

ValVerde 20-02-2014 - 06:33

@Tache
E adevarat !!!!

CONGO, cind e urmatorul protest ?
Vin si eu !

Noi culmi de prostie…

Tache 20-02-2014 - 07:34

@Urbos

ValVerdica este general SRI ! Asta este capacitatea de aparare a Tarii, in momentul de fata ! Astia sunt oamenii !

ValVerdica s-a angajat pe „pile”. A dat „schpaga”, dupa care totul a mers de la sine. Avansarile vin oricum si orice ai face. Nu poti ramane plutonier, caci influentezi colectivul si pe camarazi. Apar tot felul de intrebari neplacute, asa ca toata turma se misca sincron-istoric.

La inceput a fost mirajul salariului de 2000 de euro. Te angajai ORICUM, fara pregatire si fara niciun simt de responsabilitate fata de ceva inconjurator. Viata a fost BUNA!!

Din pacate, asa cum mi-a spus un apropiat in tinerete, viata este intotdeauna o operatiune matematica cu rezultat final NUL. Daca ai parte de mare bogatie in prima parte a vietii, vei fi sarac la batranete, dar daca esti sarac si suferi in tinerete, te poti bucura de mari bucurii la batranete. Si tot asa, in toate domeniile vietii.

Ce urmeaza, las pe fiecare forumist sa ghiceasca…….

urbos 20-02-2014 - 07:45

Nu cred. Asta in mizerie s-a nascut, de mizerie a fugit, la mizerie a ajuns si in mizerie o sa crape. E soarta slugoiului.

salut 20-02-2014 - 08:52

Doamne, ce imbecila! Cum o tine ca vaca cu cornu’n poarta pana-n panzele albe! Aduce omul o caruta de dovezi…vaca tot vaca, isi freaca lindicu’ si-i iese ca „Nu-i asa”. De ce? Ca asa i-a spus lindicul vacii. Ca marmota care anunta lungimea iernii, lindicu’ ii spune vacii ce e adevarat si ce nu.
Realitatea nu se pune; eventual se adapteaza dupa lindicu’ vacii; daca nu, nu exista!

Virgiliu Soare 20-02-2014 - 08:02

Domnul Victor Viorel Ponta se apropie cu pasi mari spre cucerirea puterii absolute. O alta fulgerare de nebunie survenita prin mintea-i putina. Ceausescu a innebunit, totusi, dupa cativa ani de domnie unde cel putin la inceput a dovedit un instinct sigur de exercitare a puterii si in alte conditii. Guvernarea la marginea Europei, cu adaptarea criptocomunista a democratiei, din partea domnului Victor Viorel Ponta pare mai mult un act sinucigas decat o reusita. Dar e un proverb romanesc. Orice pasare pre limba ei piere!

pathfinder 20-02-2014 - 08:39

Nu conteaza despre ce e vorba.
Ai si tu obsesia ta…
Freaca, freaca!

mircea 20-02-2014 - 09:23

Voi care va dati mari specialisti,cum se face ca nu -l consultati pa marele specialist Malacu,ca aceasta regie fu pusa la punct saptamana trecuta ,pas cu pas cand s-au pus de acord Basescu,Udrea,Macobei si Antonescu.Asa trebuie sa pateasca cei care indraznesc sa aiba o crestere economica,fara voia celor mai mari.Nu cunva Antonescu se joaca cu ceva care-l poate duce de unde au venit lipovenii??.In jurul nostru este multa agitatie:Ucraina,Moldova si Turcia,sa vezi credibilitate si stabilitate!!Dar Antonescu cu ce se alege??? Basescule,Antonescule ce zice Putin de cum va achitati de datorie.Caldura mare o sa fie pa capul Romanilor.

UnUL 20-02-2014 - 18:28

EVZ, Thursday, 20 February 2014.
PNL este dat afară de PSD, exact cum a dat el PDL-ul
Autor: Paul Ghiţiu

Ai grijă ce-i faci altuia, ca să nu ţi se facă ţie asemeni – cam asta ar fi traducerea în înţelepciune populară a ceea ce primesc astăzi liberalii.
Este vorba despre propria formulă, pe care Tăriceanu a aplicat-o cu succes pdliştilor în 2007 cu complicitatea (încă) actualilor aliaţi, psdiştii. În plus, poate doar o coincidenţă, dar desigur interesantă pentru amatorii de paranormal: lovitura sorţii are loc după exact şapte ani (martie 2007) de când ei i-au gonit pe bieţii foşti parteneri de alianţă şi guvernare – câteva zile acolo nu mai contează şi, oricum, dramoleta mai are ceva resurse de a continua.
Că şi liberalii îşi doresc, puţin-puţin, da’ uşor, catifelat, să fie şutuiţi (deşi nu s-ar da duşi de la ciolan, dar cum să faci să stai şi cu biberonul în gură şi cu sula în coasta aliatului) este însă un alt adevăr: aşa vor putea în curând să demaşte, după ce decuplaţi de la ugerele bugetului vor simţi aerul rece al nopţii sau uscăciunea caniculei de opoziţie, dictatura roşie a PSDului şi a sateliţilor săi. După cum ne amintim, PDLeilor le-a folosit atunci recluziunea forţat-dorită, căci în 2008 au atins un scor electoral la care nu visaseră nicicând, devenind, după numărul de aleşi, cel mai important partid. E posibil ca şi PNLul lui Antonescu, sau Antonescul PNLului să ţintească ceva similar ceea ce nu e imposibil, dar pare, oricum, mult mai greu de atins în condiţiile în care pentru 2016 mai aleargă şi PDL-ul şi popularii mişcării lui Traian Băsescu. Şi vor mai fi şi alţii. Şi să nu uităm: mai sunt aproape trei ani, deci mai e loc pentru surprize pe care acum nici nu le bănuim.
Ce ar mai fi de remarcat este faptul că în politică, mai mult decât în altă parte, se aplică o altă vorbă poporană: pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Începută în 2005 şi oficiată în 2007 logodna PNL-PSD i-a ajutat pe sugacii de profesie ai ambelor partide, dar, în termeni reali, a salvat PSD-ul de la o intrare în mai adâncul apelor tulburi ale opoziţiei lipsite de, dacă nimeni nu te ajută, resurse şi soluţii. Acum, a venit momentul ca PSDul să-şi plătească datoria. Şi o şi face. Ca în politică.

UnUL 20-02-2014 - 18:31

EVZ, Thursday, 20 February 2014.
PNL este dat afară de PSD, exact cum a dat el PDL-ul
Autor: Paul Ghiţiu

Ai grijă ce-i faci altuia, ca să nu ţi se facă ţie asemeni – cam asta ar fi traducerea în înţelepciune p o p u l a ră a ceea ce primesc astăzi liberalii.
Este vorba despre propria formulă, pe care Tăriceanu a aplicat-o cu succes PDLiştilor în 2007 cu complicitatea (încă) actualilor aliaţi, PSDiştii. În plus, poate doar o coincidenţă, dar desigur interesantă pentru amatorii de paranormal: lovitura sorţii are loc după exact şapte ani (martie 2007) de când ei i-au gonit pe bieţii foşti parteneri de alianţă şi guvernare – câteva zile acolo nu mai contează şi, oricum, dramoleta mai are ceva resurse de a continua.
Că şi liberalii îşi doresc, puţin-puţin, da’ uşor, catifelat, să fie şutuiţi (deşi nu s-ar da duşi de la ciolan, dar cum să faci să stai şi cu biberonul în gură şi cu sula în coasta aliatului) este însă un alt adevăr: aşa vor putea în curând să demaşte, după ce d e c u p l a ţ i de la ugerele bugetului vor simţi aerul rece al nopţii sau uscăciunea caniculei de opoziţie, dictatura roşie a PSDului şi a sateliţilor săi. După cum ne amintim, PDLeilor le-a folosit atunci recluziunea forţat-dorită, căci în 2008 au atins un scor electoral la care nu visaseră nicicând, devenind, după numărul de aleşi, cel mai important partid. E posibil ca şi PNLul lui Antonescu, sau Antonescul PNLului să ţintească ceva similar ceea ce nu e imposibil, dar pare, oricum, mult mai greu de atins în condiţiile în care pentru 2016 mai aleargă şi PDL-ul şi p o p u l a r I i mişcării lui Traian Băsescu. Şi vor mai fi şi alţii. Şi să nu uităm: mai sunt aproape trei ani, deci mai e loc pentru surprize pe care acum nici nu le bănuim.
Ce ar mai fi de remarcat este faptul că în p o l i t i c ă, mai mult decât în altă parte, se aplică o altă vorbă poporană: pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Începută în 2005 şi oficiată în 2007 logodna PNL-PSD i-a ajutat pe sugacii de profesie ai ambelor partide, dar, în termeni reali, a salvat PSD-ul de la o intrare în mai adâncul apelor tulburi ale opoziţiei lipsite de, dacă nimeni nu te ajută, resurse şi soluţii. Acum, a venit momentul ca PSDul să-şi plătească datoria. Şi o şi face. Ca în p o l i t i c ă.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-02-2014 - 18:40

mai apare …excrementu ?!?
Citat de un excrement , pe/vers uri ! ? !
A ….p o p i i i ,
dj”Genel !

UnUL 20-02-2014 - 18:46

??????? !!!!!!!! ???????

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult