Ponta: Între mine şi Băsescu este o incompatibilitate fundamentală | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ponta: Între mine şi Băsescu este o incompatibilitate fundamentală

Ponta: Între mine şi Băsescu este o incompatibilitate fundamentală

scris de A.H.
4 afisari

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că preşedintele Traian Băsescu nu s-a schimbat astfel încât să poată „coabita” şi a insistat asupra unei „incompatibilităţi personale fundamentale” cu acesta, dar şi-a exprimat speranţa că se va putea evita o nouă criză politică.

Victor Ponta rectificare bugetara

Ponta a dezvaluit de ce va ramane premier dupa alegerile parlamentare

„Este o realitate, dincolo de aceste reguli neclare, că între preşedintele Băsescu şi mine este o incompatibilitate personală fundamentală. Sigur că mi-e mult mai uşor să coabitez cu domnul Antonescu sau cu alţi oameni de care mă apropie ceva, sigur că antipatia personală e importantă între doi oameni politici şi de aceea trebuie să facem nişte reguli mai clare, pentru că atunci când se întâmplă cum s-a întâmplat acum, când domnul Băsescu şi cu mine, care nu ne putem împăca în niciun fel, să avem totuşi nişte reguli. (…) Neexistând aceste reguli, domnia sa a venit peste activitatea mea, a Guvernului, eu, împreună cu Parlamentul, l-am suspendat şi am avut criza. Sper să nu mai avem în viitor”, a spus Victor Ponta la B1.
Întrebat dacă preşedintele Băsescu s-a schimbat astfel încât să fie posibilă o „coabitare” cu premierul, Ponta a răspuns că şeful statului „nu s-a schimbat absolut deloc”.

În ceea ce priveşte posibilitatea unei noi suspendări, premierul a lăsat să se înţeleagă că nu urmăreşte o repetare a scenariul din vară. „Următoarea suspendare, când îl vom suspenda pe domnul Antonescu sau cum?”, a replicat Victor Ponta.

5 comentarii

kapa 19-09-2012 - 12:05

normal el nu si-a dat doctoratul,comunistii totdeauna au fugit si fug dupa diplome chiar daca sunt bata sau bat,batator la ochi,ce sa facem prelungirea comunismului ne costa dar ii votam tot pe ei,chiar si pe hitler sau alt dictator,e tot un rahat.

Huhu Ciu 19-09-2012 - 14:42

Intre poporul roman si dictatorul Basescu e o INCOMPATIBILITATE SI MAI FUNDAMENTALA, ADINCA!!!!!!!!
HUUUUOOOOO!!!! JOS BASESCU!!!!!!!!!!

ValVerde 19-09-2012 - 15:20

…o incompatibilitate atit de fundamentala ca frizam incompetenta incompatibilitatii cu atingeri la incompatibilitatea divergenta…

digital 19-09-2012 - 18:55

vorbi și vitalăul!
rumegă-ți vomele erudite în altă parte!

Pribeagul 19-09-2012 - 18:50

Cel mai bine domnule Prim-ministru ar fi sa coabitezi cu el nebagindu-l in seama, cum a facut si Tariceanu. Basescu, daca nu-i bagat in seama, este un mort viu, care nu poate face nici un rau.

Cind nu semneaza ceva, ca aceasta atributie o mai are (de celelalte, cine mai are nevoie?), striga in gura mare, fa galagie, dar nu asa simplu, ci bagindu-l in nascatoarea ma-sii, cum trebuia s-o fi facut si Nastase, cind a avut prilejul.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult