Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ponta: Mulţumesc din inimă partidului

Ponta: Mulţumesc din inimă partidului

scris de A.B.
0 afisari

Victor Ponta este premier cu acte în regulă. De la tribuna Parlamentului, după anunţul votului de încredere acordat noului Guvern, Ponta a declarat că se simte onorat şi mândru de acest vot de sprijin pentru el şi echipa guvernamentală şi a dat asigurări că nu-i va dezamăgi pe cei care şi-au pus speranţele în ea. 

pontaDupă ce a primit votul de învestire şi aplauze la scenă deschisă, Victor Ponta a mulţumit celor care au votat noua formulă guvernamentală. Ponta nu i-a uitat nici pe colegii din Opoziţie cărora le-a transmis un mesaj scurt, dar cuprinzător.

„Vreau să le mulţumesc şi reprezentanţilor Opoziţiei şi să le spun: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Voi încerca să nu uit nimic din ceea ce nu mi-a plăcut până acum câteva zile din modul cum Guvernul a tratat Opoziţia şi doresc să reintrăm într-o normalitate şi într-un tip de a face politică aşa cum ne dorim cu toţii”, a spus liderul USL.

Mulţumirile speciale s-au îndreptat către colegii de la PC şi PNL care au votat un prim-ministru social-democrat. „Vreau să-i asigur cu aceeaşi inimă: voi vota un preşedinte liberal la conducerea ţării”, a afirmat acesta.

Şi mulţumirile au continuat către membri partidului pe care Ponta îl conduce. „Mulţumesc partidului, colegilor care m-au votat în urmă cu doi ani să devin preşedintele PSD”, a încheiat Victor Ponta.

 

1 comentariu

geek-a-contra 08-05-2012 - 08:19

titlu degeaba…. trecind peste gratuitatea lui „din inima”, nu crezi ca este normal sa multumesca partidului care la sprijinit si propulsat in functie? poti propune o formulare alternativa de multumire care sa nu te inspire la titluri otravite?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult