Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ponta NU își dorește să candideze la prezidențiale

Ponta NU își dorește să candideze la prezidențiale

scris de C.S.
2 afisari

Victor Ponta a declarat că NU va candida la alegerile prezidenţiale, chiar dacă va fi pe primul loc în sondaje. Premierul preferă să își păstreze fotoliul de prim-ministru, în condiţiile în care va exista un tandem cu un preşedinte cu care va putea colabora eficient.

Ponta vrea să rămână prim-ministru.

„Am spus-o de multe ori, sunt oameni pe care, în urma sondajelor, rezultă că i-ar vota românii ca preşedinte şi după 25 mai cel mai bine plasat în sondaj acela cred că trebuie să candideze”, a declarat premierul.

Întrebat dacă va candida la prezidenţiale, în situaţia în care se va afla pe primul loc în aceste sondaje de opinie, premierul Victor Ponta a răspuns: „Nu, nu. Nu e aşa simplu. Cred că şi azi sunt pe primul loc, şi nu…”.

„Dacă există o formulă de tandem cu un preşedinte cu care să lucrez foarte bine, nu. De ce să candidez? Vreau să lucrez cu un preşedinte, vreau să văd şi eu cum e să fii prim-ministru cu un preşedinte care te ajută”, a adăugat premierul.

„Strict personal, mi-aş dori să rămân prim-ministru, dar cel mai important este pentru România, ca după luna noiembrie, să aibă o echipă de oameni care să tragă ţara în aceeaşi direcţie”, a mai spus Victor Ponta.

24 comentarii

Ionel 17-03-2014 - 19:54

Nu, baaa! El vrea sa fie votat dar nu vrea sa candideze de la inceputul USL-ului .

neacsum 17-03-2014 - 22:10

Cred ca e prima oara cand Ponta nu minte. Nu ii convine sa dea functia de prim ministru cu tot ce inseamna ea, buget,guvern, ministere, afaceri, contracte, deconcentrate, prefecti, directori, privatizari, deci miere domnule , miere, pe o functie de hahaitor, responsabil cu declaratiile si numirile investirile. Neeeeeeeeeeeee, nu e pentru el, el trebuie sa manareasca totul. Trei lucruri il incanta la Cotroceni, , numirile de procurori , serviciile secrete si faptul ca nu il supara nimeni 4 ani daca nu face prostii, dar nu e suficient, nu curg bani iar pe el il intereseaza banii.

ValVerde 17-03-2014 - 22:18

Cum le mai stie el…parca ar fi plutonier major la magazia de efecte…

neacsum 17-03-2014 - 22:22

Cum te bagi tu, parca ai fi musca in curul calului.

ValVerde 17-03-2014 - 22:25

Ai cunostinte in domeniu?
Din care punct de vedere? Esti musca sau esti curul calului ?

neacsum 17-03-2014 - 22:44

Ei ce faci acuma, dai inapoi, hai intra adanc. Asta faci de cate ori apari prin zona. Nu te mai fa ca nu stii sau ca nu iti place. Pot s apun pariu ca melodia ta preferata este ” Im a skat man !’

Antibasistul 18-03-2014 - 06:20

Val-Mache clujene, esti cretin ingimfat, ca orice clujean!

Mircea 18-03-2014 - 08:03

@Neacsu
…”dar nu e suficient, nu curg bani iar pe el il intereseaza banii.”

Nu curg bani la Cotroceni ? Basistule !
🙂

neacsum 18-03-2014 - 12:38

Mircica, mai ia in calcul un aspect: Daca Ponta devine presedinte, va fi nevoit s arenunte si la partid pe care nu se stie cine il va lua si daca i-l va mai da dupa.Eu cred ca nu va candida chiar Dragnea il tot indeamna, dar Dragnea ii baga sub nas tot felul de sondaje favorabile pentru ca spera sa ii fie lui lasat partidul.Se fac jocuri pe la spate de te doare capul.

urbos 18-03-2014 - 12:59

Ma Neacsule, tu bati campii fara sa clipesti. De functia de prim-ministru nu poti fi sigur. Deci Ponta nu poate face calculele matale ridicole, cum ca ar alege el intre presedinte si sef de guvern.
Nici eu nu cred ca vrea sa se bage la presedintie, dar nu pentru ce zici tu, ca n-are sens, ci pentru ca sansele lui sint mici, iar daca pierde, pierde tot. Si ca orice comunistoid, Ponta e un fricos. Nu vrea sa riste

neacsum 19-03-2014 - 21:50

Ce pierde daca nu castiga? E cumva nevoit sa isi dea demisia din functia de premier ca sa candideze?Din cate stiu eu nu. Deci daca nu castiga alegerile, ramane premier.

urbos 19-03-2014 - 22:44

Daca nu castiga pierde sefia PSD, iar cariera lui politica se termina aici.

Pungescu Gazian 18-03-2014 - 00:43

@ Digital

Vezi ca domnu Basescu imi pare ca a zis acu recent „toti antibasistii sa ma pupe in koor” dar nu mi-e clar daca nu te-ai razgandit intretimp. Tu tot antibasist maximus esti?

digital 19-03-2014 - 22:11

găoziane, tu să mă pupi în ..llă, direct!

ancuta 19-03-2014 - 22:13

claudette, iar nu esti footuta!
umbli dupa upal ca rata dupa muci!

digital 19-03-2014 - 22:29

iar tu ștoarfa dreq, în direct X!

digital 19-03-2014 - 22:30

u-vă-n bot de javre ordinare!

UnUL 19-03-2014 - 23:05

CU CE, NENE CU CE, CU CHIȘTOCUL ĂLA NEFUNCȚIONAL
MAI ȚII MINTE BANCURILE CU STĂNESCU ȘI CUCUIANU, CARE ȚI SE APLICĂ PERFECT?
STĂ NE SCUlată
De-aCU CU EA NU mai poți să faci decât pipi.

digital 19-03-2014 - 23:16

Antibasistul
19-03-2014 at 23:13

nu zbiară, tocmai o suge!

Antibasistul 19-03-2014 - 23:35

Pe a lui Basescu o suge, ca toți basiștii!

UnUL 19-03-2014 - 22:56

Nu prea ARE ÎN CE, CĂ NU POSEZI AȘA CEVA.

Pungescu Gazian 18-03-2014 - 01:17

NICI UN PSD-ist CA PRESEDINTE !!!

Destul cu exemplu PDL-ist, prea se baga feseneii peste tot, incapuseaza puterea prin relatii si nepotisme.

ZERO VOTURI PT. UN PSD-ist LA PRESEDENTIE !!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 18-03-2014 - 04:07

Noroc , cu …voi Togolezule !
Dupa EXPERIMENTUL atatica , de reusit cu …Bahsellandia,
Perioada in care a fost , peacilea un C O R N al …a b u n d e n t e i ,
Nu swe poate , sa …abandonati natul , obisnuit cu …consomeuri, patheuri ,
Trufe si somon, udate toate cu wizikiuri, coniace , de a-ti ajuns voi, saraci ,
Sa va turmentatzi cu ..wodka din pufoaicele aduse din jurul Volgelor (negre)
Si hat pina in taigaua siberiana !
deci ; baza , tot …voi santezi, un elan, un …peruche de Batyam .
orice , numa’h , sa hie !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult