Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ponta: Parlamentul are puterea de a mă demite sau de a-l suspenda pe preşedinte

Ponta: Parlamentul are puterea de a mă demite sau de a-l suspenda pe preşedinte

scris de A.B.
3 afisari

Şeful Executivului, Victor Ponta, a declarat, luni, că motivul pentru care s-a adresat Parlamentului privind reprezentarea la Bruxelles a constat în dorinţa de a nu crea senzaţia că există un conflict preşedinte-premier, el precizând că, la o adică, legislativul poate să-l demită pe el sau să-l suspende pe preşedinte.

ponta

foto: nasultv.ro

„Există o declaraţie a Parlamentului. Din acest motiv eu m-am adresat Parlamentului României, pentru că nu am dorit nici atunci şi nu doresc nici acum să creăm senzaţia că e doar un conflict între preşedinte şi primul-ministru. Am dorit, până la urmă, să avem Parlamentul, cel care poate fie să mă demită pe mine prin moţiune de cenzură, fie să-l suspende pe preşedinte, la o adică”, a spus Ponta pentru Mediafax. El a arătat, în al doilea rând, că la acest Consiliu European se vor discuta subiecte referitoare la propunerile de creştere economică şi creare de locuri de muncă şi la bugetul UE 2014-2020. „Cred că e în interesul României ca Guvernul care va pune în practică aceste măsuri să fie reprezentat la aceste discuţii. Cred că e în interesul Guvernului de a avea un mandat practic şi de la Parlament, şi de la preşedintele României, pentru că ambele subiecte vreau să cred că sunt importante şi pentru Parlament, şi pentru preşedinte”, a completat Ponta. Premierul a subliniat că un mandat complet al celui care participă la Consiliul European este în avantajul bunei reprezentări a României acolo. El a precizat că îi va transmite preşedintelui Traian Băsescu, în discuţia de luni, de la CSAT, argumentul său că România trebuie să se prezinte „serios, unitar şi echilibrat pe plan european” la acest Consiliu. „E în interesul României ca orice fel de conflic pe plan naţional să nu afecteze modul în care ne apărăm interesele noaste pe termen lung”, a subliniat Ponta.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult