Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ponta se joacă cu focul. Premierul USL îşi bârfeşte ţara

Ponta se joacă cu focul. Premierul USL îşi bârfeşte ţara

scris de P.C.R.
6 afisari

Victor Ponta, preşedintele Partidului Social Democrat, a declarat, vineri, la Focşani, că oamenii de afaceri, români sau străini, se feresc să investească în ţara noastră şi nu sunt sprijiniţi de statul român.

Victor Ponta, preşedintele PSD, contreaza guvernul„România este o ţară unde nu este bine să investeşti. Ai foarte multă birocraţie, ai 280 de taxe care trebuie plătite, foarte multă inconsecvenţă legislativă, se schimbă legile prea des şi nu ai o predictibilitate a stimulentelor pe care statul ţi le dă’, a afirmat Victor Ponta. Liderul social-democrat a dat exemplul fabricii Ford de la Craiova unde, după cum spune el, nu a fost asigurată infrastructura pentru transportul maşinilor. „Pot să spun despre fabrica Ford de la Craiova că nici până acum nu am fost în stare să asfaltăm un drum pe care să iasă camioanele cu maşini.

Pot să dau multe alte exemple de firme mai puţin cunoscute decât Nokia. Dacă din cei 4 miliarde de euro, în loc să faci drumuri care duc pe la cabanele domnului Flutur, făceai drumuri către parcurile industriale, dacă făceai drumuri şi duceai utilităţi către companii aş fi înţeles’, a susţinut liderul PSD.

Cât priveşte compania Nokia, care şi-a anunţat plecarea de la Cluj, preşedintele PSD spune că, dacă s-ar fi făcut reducerea CAS, „poate că Nokia s-ar fi gândit de mai multe ori înainte să plece din România într-o ţară unde costurile muncii sunt mai mici”, transmite Agerpres.

22 comentarii

urbos 30-09-2011 - 21:36

Asta isi barfeste tara ma limbist imputit?

urbos 30-09-2011 - 21:41

Sa iesi din curul securistului Basescu, cel care din postura de presedinte, nu numai ca-si barfeste tara, dar o denigreaza si-o tradeaza, ca sa il acuzi pe unu din Opozitie, asta insemna sa fii o lepra de doi bani. Ce titlu e asta ba tampitule? Hahaha.
Porc imputit mai esti, tarane.

Roland Catalin Pena 30-09-2011 - 22:02

urbos, iar nu ti-ai luat calmantele?

urbos 01-10-2011 - 00:00

Poti sa explici limbistule titlul asta imbecil?

Marius Bâtcă 01-10-2011 - 00:17

@ Urbos

Mai las-o jos, ca macane! Deja, parca esti bucatica taiata BULA.
Bai, Urboase, esti de rusine!

urbos 01-10-2011 - 00:34

Ce dracu macane? Asta e titlu de om intreg la cap?
Dupa capu tau cu ce foc se joaca Ponta? Si asta e barfa?
Pe picioare asta imputite de Roland il stiu, dar si tu ai dat in prostie?
Rolandu e un papagal care se joaca de-a Turcescu, Nasu, Mircea Marean si alte otrepe d-astea. Io i-am zis mereu ca pe el nu-l baga Basescu in seama, dar nu asculta deloc.

Marius Bâtcă 01-10-2011 - 00:47

@ Urboase,
Nu stiu ce si cat cunosti tu. S-ar putea sa stiu mai bine.
Esti de rusine, pt ca postezi porcos, in general, si scarbos fata de oameni care merita respect.
Nici nu mai conteaza.
Dupa „capu’ meu”, vezi ce raspuns am postat la ce a scris subiectul atacurilor tale nejustificat de badaranesti (pacat ca folosesti marca bas-e)

urbos 01-10-2011 - 00:56

Am vazut ce ai raspuns dupa ce am trimis mesaju.

Si ma compari cu Bula la limbaj porcos? Asta e jignire, nu ma intrece nimeni.

Cu ai lu Base mi se pare normal sa vorbesc asa, e limba pe care o inteleg si ei.
Toata „marea tactica politica” a canaliei de la Cotroceni s-a bazat pe faptul ca ceilalti au continuat sa se poarte civilizat cand el urina pe ei. Si pe noi.

Marius Bâtcă 01-10-2011 - 01:07

@ Urbos 🙂
Crede-ma ca, atunci cand te-am comparat cu BULA, nu ma refeream la limbaj 🙂
Te-am jignit mult mai mult. Ma gandeam la abordare gen BULA.
Oricum, sunt convins ca poti sa citesti printre randuri. Si, dupa ce o sa „traduci” textul care te-a enervat, s-ar putea sa doresti sa prezinti niste scuze autorului!

urbos 01-10-2011 - 01:20

Si care a fost abordarea mea? Abordarea mea s-a referit la ineptia sugerata de PCR in titlu.
Vad ca o luam de la inceput.
Ia explica tu ce e printre randuri, ca sa discutam la concret nu in stilul asta basist.

Marius Bâtcă 01-10-2011 - 01:39

@ Urboase

1. „Ponta se joacă cu focul” – nu o sa ma leg de asta, ca e adevarata. Toti politicienii din Romania se joaca cu focul. Partea mai proasta e ca s-ar putea sa ni-l stinga in vatra si o sa ne uitam ca bezmeticii. „Bai, care mi-ai stins focul in vatra!?”
2. „Premierul USL îşi bârfeşte ţara” – la fel de adevarat. Basescu o face si mai si. Si Tu esti un barfitor, in ceea ce priveste Tara. Si Eu sunt un barfitor, in ceea ce priveste Tara!

Da-mi si mie un exemplu de politician roman care nu-si barfeste tara!
Da-mi si mie un exemplu de politician care nu se joaca cu focul, cand e vorba despre viitorul nostru!

Tu si Eu credem ca Ponta-Antonescu-USL o sa fie mai buni decat oranjadele astea basiste. Avem vreo certitudine? Nope.
Si, atunci, de ce trebuie sa-l injuri pe Roland Catalin Pena? Cu ce a gresit?

urbos 01-10-2011 - 02:17

Pe mine nu ma duci cu cacatisuri d-astea. Mai bine las-o asa cum a picat ca te afunzi degeaba, si asta doar pentru ca te-a mancat undeva sa-i iei apararea Rolandului.
Vad ca argumentul tau e tot ala(din pacate argument basist): TOTI. Asadar TOTI se joaca cu focul, TOTI barfesc, inclusiv eu(!!?). Atunci ce sens are titlul? Putea sa spuna, Ponta urineaza din cand in cand si da din maxilar cand mananca. Era la fel de relevant titlul.

Faptul ca Antonescu si Ponta nu reprezinta o certitudine, n-are legatura cu faptul ca Basescu ESTE o certitudine. Asa ca e o chestie de ratiune sa preferi un rau incert decat unul sigur. Pe de alta parte am explicat de o gramada de ori de ce unul ca Basescu trebuie daramat chiar daca cel care urmeaza ar fi identic. Las la o parte convingerea mea intima ca Antonescu nu e comparabil cu Basescu si nici Ponta.
Nu pricep insa de ce ce-a spus Ponta te-ar fi facut acum, sa nu mai crezi ca USL e mai bun ca PDL+restul.

Si acuma sa-ti spun si eu ce-am inteles din titlu, cunoscand si marfa, adica pe tovarasu PCR. Tovarasu PCR citeaza niste spuse ale lui Ponta. Asa cum am spus, din Opozitie, Ponta poate critica oricat, si e si normal si corect. Orice afirmatie negativa venita de la Opozitie trebuie analizata doar prin prisma adevarului sau minciunii. Daca ce spune Ponta e neadevarat, atunci e in culpa. Nu acelasi lucru se intampla cu cel aflat la putere, care nu are dreptul sa critice decat daca isi da si demisia recunoscandu-si esecul, si nici sa arunce cu laturi din pozitia de reprezentant si conducator al tarii. Parca mai ieri, handicapatul Funeriu zicea ca si el ar alege sa plece sa studieze in afara tarii, din calitatea lui de ministru al educatiei. Idiotul e inca in functie!!! De spusele dementului Basescu din pozitia de presedinte nu mai amintesc.
In contextul asta, Rolandu, spune in titlu ca Ponta se joaca cu focul, ceea ce nu inseamna altceva decat o amenintare la adresa liderului Opozitiei. Ca raul care i s-ar putea intampla ar veni de la regimul ticalos al satrapului de la Cotroceni sau de la altii, e neclar, dar amenintarea ramane.
Apoi spune ca Ponta barfeste, adicatelea vorbeste de naspa tarisoara noastra iubita, ca sa sugereze limbistul cum liderul Opozitiei vrea el rau tarii, spre deosebire probabil, de naparca Cotrocenista care ne inunda cu dragostea de tara. Asfet, caricatura lui Turcescu si Pora, adica Roland, crede ca pune si el umarul la o campanie pro-pedelista, ca sa se enerveze bietul alegator pe nemernicul barfitor de tara Ponta.
Japita limbista intuieste ca e in culpa din capul locului asa ca nu spune doar ca Ponta barfeste, ci il face deja premier, ai priceput? Jmecher mare limbistul.

BULA 01-10-2011 - 15:23

Barbosule, te luasi de mine pentru ca am facut misto de ziaristii de la Ziua Veche (securei ca si tine, colonei, etc).

Marius Bâtcă 01-10-2011 - 00:15

„Aş face un comentariu legat de acest lucru, şi potenţialii investitori pe care îi avem, care în momentul de faţă par a fi realităţi, fie că ne referim la cei care vor să facă prospecţiuni în Marea Neagră sau în teritoriul României legate de gaze, de ţiţei, cei care vor să exploateze aur, argint sau cupru, dacă îi vom mai ţine mult cu birocraţia noastră şi cu lipsa de curaj în a ne asuma decizii importante, o să-i pierdem şi pe aceia. Este riscul pe care, Guvernul, dacă nu acţionează, şi-l asumă deliberat şi va trebui să răspundă nu pentru ce a făcut, ci pentru ce nu a făcut, dacă nu va face suficient de rapid. Am văzut la lansarea mesajului meu: „Uitaţi-vă la zăcămintele de aur, argint, cupru pe care am putea să le redeschidem”, am văzut, aşa, printre dinţi, un răspuns venit de la birocraţi, de genul: „Dar trebuie să evaluăm resursele, trebuie să…”, ca şi cum statul român nu ar şti ce resurse de cupru, aur şi argint are acolo unde a încetat exploatările, pe la începutul anilor 2000. Vai de politicienii care se vor lăsa jucaţi de birocraţi, este mesajul meu pentru ei. Vai de ei, nu pentru că neapărat li s-ar putea întâmpla ceva, ci vai de ei pentru că nu-şi servesc ţara. Vă mulţumesc mult!” – Traian Basescu despre aceeasi birocratie despre care vorbeste si Ponta. (http://presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=13195&_PRID=)
Cine pe cine barfeste, cine cu cine se joaaca cu focul?????

urbos 01-10-2011 - 00:41

Ponta e in opozitie, ar putea sa spuna despre Romania lui Basescu ca e un gunoi, si tot n-ar avea Rolandu de ce sa manance rahatul asta cu focul si cu barfa. Basescu e la putere si nici macar banalitatile astea n-are dreptul sa le mai spuna fara sa dispara, unde mai pui ca naparca securista chiar a denigrat Romania in ultimul grad, chiar de pe pozitia pe care se afla. Iar piciore imputite de Roland nu-mi amintesc sa fi guitat.

neacsum 30-09-2011 - 22:13

Din pacate Ponta are dreptate. Asta e , ne place sau nu, aceasta este situatia. E vinovat Ponta ca o spune ? Nu. Poate fi vinovat ca a votat toate aceste legi care sugruma investitorii care nu dau spaga, romani sau strani, ca a participat activ sau inactiv la votarea unor legi si perpetuarea unor relatii care sprijina afacerile si interesele de grup.Aici e la fel de vinovat ca toti ceilalti politicieni- afaceristi indiferent de partidele din care fac parte care isi voteaza legi prin care sunt scutiti de taxe, declararea averilor,isi acorda imunitate si obstructioneaza legea cand e vorba de un parlamentar.

pkly 30-09-2011 - 22:23

NU ESTE GARGARA ELECTORALA…totul este corect si adevarat ! Punct.

NELIDA 30-09-2011 - 23:10

Cum este admisibil ca un adolescent fara dovada de respect isi permite sa exprime aceste vorbe la adresa tarii noastre.Un om cu bun simt chiar daca sunt greseli le ascunde cand e vorba de familie , de neam de tara.Acest om nu a invatat nici pana acum „Rufele se spala in familie”

Marius Bâtcă 01-10-2011 - 00:25

@ NELIDA
esti tare ca buza de gaina. ca tine am intalnit mai rar, doar pe siteuri specializate in spurcaciune oranj.
du-te-ntoarsa in ….camp cu flori!

neacsum 01-10-2011 - 10:19

Matale cum faci Nelida, cand maturi, scoti gunoiul afara, sau il bagi sub pres sa nu vada vecinii ca ai gunoi in casa ?

neacsum 01-10-2011 - 10:21

Si cand iti speli rufele, unde le usuci, pe sarma la soare, sau in sufragerie ? Ceea ce spui dumneata se numeste musamalizare , sau politica strutului. Faci parte din marea familie a gugustrutilor de Romania.

geek-a-contra 30-09-2011 - 23:37

1. poti explica cum vine chestia cu „un adolescent fara dovada de respect”?
2. adolescentii, cu sau fara respect, nu au voie sa-si expuna parerile?
3. exista frun neadevar in cele afirmate de adolescentul cel fara dovada de respect?
4. poti explica cum anume poate fi utila „ascunderea” greselilor? ceva in genul ascunderii gunoiului sub pres?
5. poti explica cum se poate aplica in practica conceptul de “Rufele se spala in familie” in vederea scoaterii Ro din situatia actuala?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult