Marko Bela consideră că actualul conflict dintre preşedinte şi Guvern poate fi rezolvat doar prin schimbarea Constituţiei şi prin regândirea relaţiilor instituţionale şi recunoaşte că Uniunea se află într-o dilemă legată de demiterea şefului statului.
“Indiferent ce se va întâmpla zilele următoare, după părerea mea, după alegeri ar fi nevoie de o nouă Constituţie în România. E o poziţie aparent radicală, dar trebuie să vă spun că nu putem rezolva aceste probleme cu câteva modificări. Trebuie să regândim întregul sistem, relaţiile instituţionale şi, în primul rând, ce vrem pentru viitor în România. Vrem o republică parlamentară, una semi-prezidenţială, una prezidenţială, dar trebuie să avem o decizie clară fiindcă altfel aceste situaţii conflictuale vor apărea din nou şi din nou, indiferent dacă acum se rezolvă ceva sau nu”, a declarat Marko Bela pentru Agerpres. Întrebat dacă UDMR ar trebui să le spună maghiarilor cum să voteze la referendumul pentru demiterea preşedintelui, Marko Bela a spus că încă nu s-a luat o decizie, dar a recunoscut că formaţiunea se află într-o dilemă din acest punct de vedere. “Putem decide să spunem electoratului nostru cum să voteze sau să lăsăm ca fiecare să voteze după conştiinţă. Încă nu am decis. Pentru noi, într-adevăr, şi nu neg acest lucru, este o dilemă. Pe de o parte venim dintr-o anumită alianţă, dintr-o coaliţie cu PDL şi cu actualul preşedinte, în acelaşi timp, v-am spus acest lucru, optăm, fără echivoc, pentru republică parlamentară, pentru că aici nu e vorba numai de lupta persoanelor, e vorba şi de luptă între concepţii foarte diferite”, a completat Marko Bela.
1 comentariu
Domnul Bela Marko sa fie curajos, precum luptatorii Goji
Warriors of Goja, crazyyyy des indiens complétement fous:
http://www.dailymotion.com/video/xmk6bf_warriors-of-goja-crazyyyy-des-indiens-completement-fous-india-talent-show_sport
Comments are closed.