Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Poziţia României la Consiliul European. Premierul se va adresa Parlamentului

Poziţia României la Consiliul European. Premierul se va adresa Parlamentului

scris de M.A.
0 afisari

Consiliul European. Premierul Victor Ponta a solicitat Parlamentului să îi permită să prezinte marţi poziţia oficială a Guvernului cu privire la negocierile privind următorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene.

Poziţia României la Consiliul European. Premierul se va adresa Parlamentului

Poziţia României la Consiliul European. Premierul se va adresa Parlamentului

„Am solicitat Parlamentului ca mâine (n.r. marţi) să pot adresa şi să prezint punctul de vedere oficial al Guvernului referitor la negocierile din cadrul UE”, a spus Victor Ponta. El a menţionat că Guvernul trebuie să-şi prezinte viziunea Parlamentului şi să aibă la Bruxelles un mandat comun. „Dacă preşedintele Băsescu ţine sau nu cont, asta-i deja problema domniei sale”, a adăugat premierul Victor Ponta.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor reuni luni, la ora 19.00, în şedinţă comună. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat luni că le va propune colegilor săi să se întrunească într-o şedinţă comună a Parlamentului, poate chiar marţi, în care să fie dezbătut subiectul poziţiei României la Consiliul European. „Eu cred că acest subiect major al poziţiei României la Consiliul European poate să facă şi conţinutul unei dezbateri parlamentare. Examinăm posibilitatea de a face o şedinţă, poate chiar mâine, a Camerelor reunite pe acest subiect. O să propun asta colegilor mei. Vom vedea care va fi decizia. Mâine avem convocate grupurile parlamentare ale USL, în care vom stabili poziţia de principiu faţă de aceste lucruri, iar astăzi avem un Birou permanent al Senatului în care vom discuta câteva subiecte”, a afirmat Antonescu, după şedinţa USL.

Antonescu: O dezbatere în Parlament este foarte importantă

Potrivit acestuia, o dezbatere în Parlament pe tema poziţiei la Consiliul European ar reprezenta un comportament democratic, transmite Agerpres. „USL este la guvernare şi rezoluţia adoptată de noi cu privire la poziţia în Consiliul European este una politică, de principiu, pe care Guvernul deja a adoptat-o şi o pune în practică. Noi nu putem să-i impunem nimic preşedintelui Traian Băsescu, dezbaterea pe această temă în Parlament este încercarea de a ne comporta ca într-o ţară democratică, în care punctul de vedere al unor forţe semnificative contează şi trebuie comunicat. Evident, preşedintele nu poate fi constrâns, dar cred că în orice democraţie orice reprezentant al unui stat, de la cel dintâi, care este preşedintele, continuând cu Executivul, cu primul-ministru, cu miniştrii, cu toţi ceilalţi oameni care într-o măsură sau alta reprezintă statul român, e normal să ţină cont de poziţia de principiu pe care, de pildă, Parlamentul o adoptă”, a precizat Antonescu.

El a adăugat că o eventuală dezbatere în Parlament este foarte importantă pentru că acolo sunt exprimate toate punctele de vedere, inclusiv al actualei Opoziţii, care nu şi-a prezentat oficial poziţia faţă de aceste chestiuni. Întrebat dacă la şedinţa din Parlament ar trebui să fie invitat şi preşedintele Băsescu, Antonescu a răspuns că nu crede acest lucru, dar dacă va exista o propunere de la alţi colegi va fi examinată. „Eu nu cred (n.r. – că ar trebui invitat preşedintele), pentru că de la preşedinte ştim că nu-i trebuie decât nişte oameni cu laptop, nicidecum oameni politici. În Parlament sunt oameni politici, mandataţi de naţiune să discute politică. Preşedinţia, după cum ştiţi, nu are specialişti şi nu are aparat tehnic, motiv pentru care, aşa cum am discutat cu preşedintele şi am anunţat şi public, toţi specialiştii Guvernului care au participat până acum la negocieri, care cunosc cifrele şi celelalte elemente de negociere, sunt alături de preşedinte pentru ca acesta să poată să aibă o poziţie fundamentată. Pe de altă parte, e foarte clar că aici nu se pune problema de a impune preşedintelui ceva, dar nici el nu poate să ne impună nouă ceva. Preşedintele deocamdată vorbeşte în numele său şi atât”, a explicat Antonescu.

Blaga: Pierdere de timp

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, copreşedinte al ARD, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că şedinţa de plen reunit al Parlamentului solicitată de premier în vederea discutării poziţiei României la Bruxelles reprezintă o pierdere de timp, iar ARD susţine poziţia preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în privinţa bugetului multianual al UE.

„Pierdere de vreme să participi la o astfel de şedinţă. Am mai avut una în care nu au propus nici măcar o rezoluţie. Curtea Constituţională s-a pronunţat extrem de ferm şi de clar aici. Preşedintele reprezintă România la Bruxelles, iar mai departe cred că este clar pentru toată lumea: ce să reprezinte şi pe cine Ponta la Bruxelles? La ce se pricepe? Ţara este blocată, fondurile europene sunt blocate din cauza lui, pentru că nu au fost blocate în timpul precedentei guvernări. Era o foaie de parcurs, pe care dacă ar fi rezolvat-o nu am fi intrat nici măcar în fazele preliminare blocării fondurilor. Are termen şi dânsul două luni, începând cu 25 octombrie, să rezolve problemele, pentru a nu le face un cadou românilor de Crăciun, acela de a pierde 13 miliarde de euro. O să discut cu grupurile parlamentare, dar părerea mea este că pierdem vremea”, a afirmat Blaga, potrivit Agerpres..

Cât priveşte poziţia exprimată de premier cu privire la exercitarea dreptului de veto al României la Consiliul European pe subiectul bugetului multianual al UE, Blaga a spus că aceasta este „o continuare a jocului iresponsabil al lui Ponta„.

Vasile Blaga a remintit că în ceea ce priveşte bugetul multianual al UE pentru 2014-2020 poziţia ARD coincide cu cea a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

„Există un proiect de buget propus de Rompuy (Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European – n.r.), există poziţia Comisiei (Comisia Europeană – n.r.) şi există şi poziţia statelor. Eu nu l-am auzit pe premierul spaniol pomenind de un potenţial veto în Consiliu (Consiliul European -n.r.). Nici pe departe, vor discuta. Şi, dacă mă întrebaţi pe mine, poziţia ARD coincide cu cea domnului Barroso. Deci, lucrurile acestea se vor discuta şi sunt convins că va fi găsită şi o cale de mijloc pentru a rezolva problemele, iar noi, în continuare, să beneficiem atât de fondurile de coeziune, cât şi fondurile necesare agriculturii”, a susţinut preşedintele PDL.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult