Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Preda: Dacă ajunge la Cotroceni, Antonescu îl va graţia pe Năstase

Preda: Dacă ajunge la Cotroceni, Antonescu îl va graţia pe Năstase

scris de A.B.
9 afisari

Cristian Preda e mai mult ca sigur că Antonescu îl va graţia pe Adrian Năstase dacă acesta va deveni preşedintele interimar al României. Antonescu nu comentează.

preda„Crin Antonescu probabil că-l va graţia pe Adrian Năstase, dacă va ajunge preşedinte interimar al României, după eventuala suspendare a lui Traian Băsescu. Scandalurile din aceste zile de la Bucureşti se vor reflecta dezastruos în raportul pe justiţie al Comisiei Europene şi vor exista efecte şi asupra intrării în Schengen”, a declarat pentru RFI Cristian Preda. În opinia sa, e păcat că revenim la statutul pe care l-am avut înainte de 2004, când eram elevul codaş al Europei şi când eram arătaţi cu degetul ca un popor barbar!. La rândul său, Crin Antonescu, a spus că în cazul în care va prelua interimar funcţia de şef al statului va exercita această demnitate responsabil, discret şi conştient. Cât despre graţierea lui Năstase, liderul PNL a afirmat că aceste afirmaţii reprezintă elemente simple, propagandistice, de la unitatea de propagandă, subiect care e pus în discuţie de 7 – 8 jurnalişti atunci când se apasă pe buton. „Eu refuz să discut despre ce o să fac sau nu o să fac”, a adăugat preşedintele PNL.

2 comentarii

salut 05-07-2012 - 13:55

Ma intreb daca Oblio asta o sti si rezultatele la 6/49 de luna viitoare. Daca da, ii scriu pe privat(a) – de unde creiereste profetiile !

Dorin C. 05-07-2012 - 15:38

Bineinteles ca corb la corb nu-si …….

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult