Președinția critică rectificarea bugetară | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Președinția critică rectificarea bugetară

Președinția critică rectificarea bugetară

scris de C.F.V.
1 afisari

Administraţia Prezidenţială critică rectificarea bugetară a Guvernului, precizând că, prin tăierea fondurilor Preşedinţiei, România nu-şi va putea păstra angajamentele, precum Summit-ul celor 3 mări, anunţă purtătorul de cuvânt. O nouă adresă a fost trimisă către Ministerul de Finanţe.

Rectificarea bugetară nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului naţional, ci este un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, a spus Mădălina Dobrovolschi, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

În ceea ce priveşte reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale, aceasta este o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca activitatea unei institutii fundamentale, cu consecinţe grave asupra statului român, a mai spus ea.

“Avem dovada clară că reducerea bugetului este o decizie arbitrară, bazată pe raţiuni strict politice, astfel că Guvernul îl împiedică pe preşedinte să îşi ducă la îndeplinire atribuţiile. (…) Reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale este de natură să ducă la imposabilitatea organizăii Summitulu iniţiativei celor Trei Mări. Partenerii externi vor afla că Guvernul blochează angajamentele ţărilor noastre”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al şefului statului.

De asemenea, Preşedinţia consideră că reducerea bugetului instituţiei va avea impact negativ şi asupra celoralte acţiuni externe ale preşedintelui.

“Preşedintele PSD induce cu bună ştiinţă opinia publică în eroare, susţinând că Administraţia Prezidenţială a cheltuit doar jumătate din banii alocaţi”, a mai spus Dobrovolschi.

Potrivit acesteia, preşedintele Iohannis i-a trimis astăzi ministrului Finanţelor o adresă în care solicită modificarea fişei de rectificare bugetară, conform celor stabilite iniţial.

Administraţia Prezidenţială, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul pentru Protecţie şi Pază se numără printre instituţiile de la care au fost tăiate fonduri la rectificarea bugetară.

Vezi AICI DECLARATIA integrala a purtatorului de cuvant al Presedintelui Romaniei

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult