Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Proiectele Ungureanu, retrase din Parlament de Victor Ponta

Proiectele Ungureanu, retrase din Parlament de Victor Ponta

scris de A.B.
1 afisari

Ponta a cerut Parlamentului retragerea de pe ordinea de zi a proiectelor de lege emise de Cabinetul Ungureanu. Aşadar, noii miniştri trebuie să analizeze actele normative şi să formuleze un punct de vedere asupra acestora.

ponta si ungureanu

foto:timesnewroman.ro

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a ţinut să precizeze că procedura reprezintă o practică parlamentară, firească, ca atunci când se schimbă un Guvern să fie retrase şi actele normative ale respectivului Executiv.

În acest sens, Duşa a anunţat că vor fi retrase, de pe agenda Camerei Deputaţilor şi Senatului, se află 200 de proiecte de lege aflate în dezbatere.

El a subliniat însă că nu vor fi retrase proiectele de lege care au legătură cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi cu Tratatul Fiscal UE şi nici actele aflate în discuţia comisiilor parlamentare de specialitate, în cazul cărora eventualele modificări pot fi introduse în cadrul dezbaterilor din comisii.

Pe lista proiectelor de lege emise în ultima perioadă de Guvernul Ungureanu, care au creat controverse şi se află în circuit parlamentar, se află cel privind circulaţia pe drumurile publice (care stabileşte că autovehiculele înmatriculate în alte state, precum Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul României doar pentru 90 zile într-un an, termen calculat începând de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii), cel privind performanţa energetică a clădirilor (conform căruia tranzacţiile imobiliare pot fi contestate în justiţie în absenţa certificatului energetic), cel privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale (care modifică procedura de acreditare a furnizorilor de servicii sociale) şi cel care schimbă modul organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energetic.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult