Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Proiectul Roșia Montană, oprit de Camera Deputaților

Proiectul Roșia Montană, oprit de Camera Deputaților

scris de C.S.
2 afisari

Viitoarea lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Roşia Montană a fost respinsă de Camera Deputaţilor, cu 301 voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi 3 abţineri, demararea proiectului minier nefiind aprobată.

Legea privind Roșia Montană, respinsă de Camera Deputaților.

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat, după votul de respingere, că Ministerul ştie ce trebuie să facă pentru a ajuta România să ia cele mai bune decizii în acest domeniu.

Deputatul PNL George Scutaru a afirmat că rolul Parlamentului nu este să ofere o lege dedicată unei companii şi i-a rugat pe parlamentari să aibă aceeaşi deschidere şi în alte proiecte sensibile, cum ar fi respingerea Legii amnistiei şi graţierii.

Deputatul PDL Gheorghe Tinel a spus că mulţumeşte celor care au manifestat în stradă şi i-au convins pe social-democraţi că iniţiativa lor privind Roşia Montană nu este în interesul naţional. „Până la urmă, raţiunea a învins”, a mai arătat deputatul PDL, adăugând că trebuie găsite soluţii pentru ca bogăţiile ţării să fie exploatate în interesul naţional.

Deputatul independent Remus Cernea a spus şi el că votul deputaţilor este o consecinţă, în mare măsură, a efortului făcut de societatea civilă în stradă pentru a se opune acestui proiect extrem de nociv.

Acest proiect elaborat de Guvern a suscitat în sesiunea trecută dezbateri aprinse şi a generat proteste de stradă. Comisia specială, condusă de senatorul PSD Marius Vâlcov, i-a audiat pe toţi cei implicaţi, inclusiv pe reprezentanţii societăţii civile, iar, în final, a dat un raport de respingere, după ce PNL a anunţat că nu-l susţine.

Gabriel Resources ar putea cere statului român despăgubiri de până la 4 miliarde de euro.

Întrebat dacă există riscul ca statul român să plătească despăgubiri în cazul în care demararea proiectului minier nu va fi aprobată, ministrul Economiei a afirmat: „Cu siguranţă statul român va plăti. Este un contract valabil. Oricine se poate duce în instanţă şi să câştige cu un asemenea tip de contract. Prin urmare ne aşteptăm la un proces din partea Roşiei Montane”, citat de digi24.ro

„Înştiinţările oficiale privind investițiile concrete făcute – investiţiile de infrastructură, de ecologizare şi de reorganizare a exploatării, făcute de către companie – sunt estimate la aproximativ 550 de milioane de euro. (…) În baza business-planului, încasările care ar fi fost previzionate pentru statul român, de 3,6 miliarde de euro, nu le poţi trece la pierderi că nu le avem, dar compania ar fi avut încasări de 2,7 miliarde de dolari. În măsura în care ar exista un litigiu contra statului român, evident că ne vom apăra în faţa instanţelor internaţionale pentru a nu plăti aceste despăgubiri, dar există un potenţial pericol”, spunea Victor Ponta pe 12 septembrie 2013.

13 comentarii

digital 03-06-2014 - 16:41

Deputatul PDL Gheorghe Tinel a spus că mulţumeşte celor care au manifestat în stradă…………

deputatul e retardat, are impresia că proiectul va fi votat sub kiorul premier!
ȚEAPĂĂĂĂĂĂ!
kiorul la…chifteleeee!
pă geamul cu zăbreleeee!

CONGO 03-06-2014 - 19:29

PLATIM O ULLA, BA NICI PE AIA !

CONGO 03-06-2014 - 19:34

A, pai cu Rosia rezolvata, parca parca am putea scoate ceva gaz de sub pamant. Dar sa-l scoata cu gingasie, cu grija mare de om!

ValVerde 03-06-2014 - 20:05

Foaie verde de mărar
Bagati mana-n buzunar !!!

Hăi…hăi !!

Antibasistul 03-06-2014 - 20:31

Ce mai faci poponarule?

ValVerde 03-06-2014 - 21:02

Baaaa, tu crezi ca ai iesit la agatat la tine in mahala ?
Aici nici virtual n-o capeti, ca esti prost si urat si nici Tache, poponarul sef al lui Putin, nu se uita la tine !

Antibasistul 04-06-2014 - 13:08

Ce-ți mai fac pretinii tai poponari?

pathfinder 04-06-2014 - 13:10

Cata promptitudine…

ValVerde 03-06-2014 - 21:05

Muntii nostri aur poarta
Noi cersim din poarta’n poarta

(Pentru ca suntem sau prea prosti sau prea lenesi (sau amindoua) ca sa-l scoatem la suprafata si sa nu mai stam cu mana’ntinsa)

digital 03-06-2014 - 21:16

d-aia ai fugit tu-n amerlocia, că erai prea prost pentru exploatările din România!
hahaha!
upstream vacooo, ai!

UnUL 03-06-2014 - 21:18

Te referi, desigur, la marele patriot româno-american Salut, Degețel!

digital 03-06-2014 - 21:29

bă, tu ești prea prost pentru 2014, mai încearcă 2015,..16……!

UnUL 03-06-2014 - 21:32

…mugi boul degețel și mai luă o gură de fân.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult