Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Propunere şoc. Alegeri primare pentru candidatul Dreptei

Propunere şoc. Alegeri primare pentru candidatul Dreptei

scris de Z.V.
822 Afisari

Site-ul conservator În Linie Dreapta a lansat miercuri o propunere extrem de interesantă pentru desemnarea candidatului unic al forţelor de Dreapta: Alegeri primare. Citiţi în continuare articolul-manifest al colegilor noştri de la ild.net.

După cei zece ani de mandat ai Președintelui Băsescu, România va avea de ales între continuarea parteneriatului cu aliații americani și europeni și consolidarea statului de drept, sau recăderea în zona gri, a domniei fărădelegii, în care Rusia lui Putin face jocurile.

Viitorul candidat al dreptei la prezidențiale trebuie să dea garanții electoratului că este capabil să țină prezenta direcție pro-occidentală în aceste vremuri tulburi, să apere instituțiile statului de drept și să le ferească de subversiuni externe și interne.

Nici sondajele de opinie, nici negocierile de culise pentru desemnarea candidatului dreptei nu pot înlocui întâlnirea directă a acestuia cu simpatizanții și membrii partidelor de dreapta. Aceștia sunt primii care au un cuvânt de spus în privința desemnării candidatului. Ei sunt primii care trebuie convinși. Preocupările pentru fuzionarea partidelor în timp scurt, consumă energie și creează conflicte la nivel local și demobilizarea membrilor și susținătorilor.

Nesocotirea de către partide a alegătorilor care vor să voteze formațiuni ce susțin statul de drept, piața liberă, cota unică, proprietatea privată, reducerea taxării, moralitatea în viața publică, valorile familiei tradiționale și orientarea euro-atlantică a României a produs rezultate slabe pentru dreapta în alegerile recente. Credința, libertatea, adevărul, patriotismul, suveranitatea și valorile fundamentale ale civilizației occidentale provenite din tradiția iudeo-creștină sunt esența dreptei.

Amintim numai alegerile din 2012 pentru Primăria Bucureștiului și Parlament. Din 2000 încoace, victoriile foștilor comuniști s-au produs, de fiecare dată numai pe fondul demobilizării electoratului de dreapta. Să nu repetăm greșelile din 2000 și 2012. Acest electorat nu va putea fi convins, nici mobilizat la vot cu candidați scoși din jobenul cu sondaje și negocieri lipsite de transparență între partide.

De aceea, propunem organizarea de Alegeri Preliminare pentru desemnarea candidatului dreptei în alegerile prezidențiale, după un sistem apropiat de cel folosit în SUA.

Candidatul care va câștiga Alegerile Preliminare va intra în competiție cu legitimitate sporită în fața preferatului baronilor PSD. El va beneficia deja de legitimitate directă, de la electoratul dreptei, nu de la grupuri de interese. Un alt aspect deosebit de important este că el va datora electoratului de dreapta, susținătorilor dreaptei această nominalizare, iar nu negocierilor de culise ori diferitelor grupuri care l-au susținut și propulsat.

Fiecare candidat la nominalizare va putea să își prezinte viziunea politică și crezul în fața alegătorilor. Candidații vor fi obligați să meargă în circumscripții, ceea ce îi face nu doar mai curajoși și mai pregătiți în dezbaterile cu candidatul PSD, dar și mai apropiați de români și mai conștienți de problemele lor.

Pe de altă parte, Alegerile Primare vor populariza ideile și principiile dreptei și vor reuși într-un timp extrem de scurt să ridice interesul electoratului de dreapta. Se vor dovedi astfel un test excelent pentru alegerile prezidențiale de la toamnă.

La aceste Alegeri Primare pot participa toți politicienii de dreapta care doresc să candideze pentru Președinția României. Ei vor putea fi votați de membri ai partidelor politice de dreapta și de simpatizanți ai dreptei, în cadrul a două tururi de scrutin.

Alegerile vor fi supervizate de un Comitet format din membri ai tuturor partidelor și din observatori ai diferitelor asociații recunoscute pentru apărarea valorilor euro-atlantice, care vor să susțină acest demers.

Scrutinele vor avea loc în sediile partidelor de dreapta sau în locuri special amenajate, fiind monitorizate de membri desemnați ai acestor partide și de observatori din partea societății civile.

Regulamentul de desfășurare și amănuntele operaționale pot fi stabilite de un grup de experți, în regim de urgență.

Cerem liderilor de dreapta care își iubesc țara să își abată privirea de la negocierile obișnuite și să și-o întoarcă spre cei care vor conta cu adevărat la toamnă: alegătorii români și, mai cu seamă, alegătorii dreptei.

101 comentarii

pathfinder 11-06-2014 - 15:11

Interesanta ideea.
Dar daca vor veni masiv la vot babele de stanga?!?

UnUL 11-06-2014 - 17:41

Vor trebui să vină cu un certificat de la primărie care să ateste că sunt de dreapta.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 11-06-2014 - 18:10

Aici esti intr-un avantaj EVIDENT si VIZIBIL ;
Tu ai OBTINUT DEJA un ATESTAT , depeacilea
Si de la REDACTIILE care te-au apreciat/expulzat !

TU esti un GONOI -ambulant !
vei pleca si depeacilea !
Esti u n RISC , care nu merita sa fie
asumat , eventual …asomat !

UnUL 11-06-2014 - 19:30

Obsesia expulzatului de la diverse redacții. Hotărât, din când în când îți vine câte o idee tâmpită și te ții de ea gaia-mațu!

UnUL 11-06-2014 - 19:32

P.S. E nostimă și chestia cu „atestatul”. De când ești acreditat să dai așa ceva?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 13:01

Primul ATESTAT de ticalosie ai avut ”onoarea” sa-l obtzi la scurt timp dupa glorioasa debarcare de la EVZ, Labe1,GANDUL , Curentul , ADEVARULsi Jurnalul National ,
desigur intr-o FORMA ELEGANTA de la dl Batca, care te-a somat , sa te limitezi la un singur nick-name , intrucat ai postat in veselie la un moment dat cu 14 nickuri,
tu ai postat , tu te-ai laudat , si dialogat cu tine insuti ! EXista in ARHIVA ELECTRONICA , se poate consulta !
TREBUIE sa dispari ,depeacilea !
URGENT !

pathfinder 12-06-2014 - 13:15

Amintirile ma chinuiesc, amintirile ma rascolesc, nu mai rezist!

Amintirile imi dau mereu fiori,
Amintirile ma rascolesc uneori
Cat timp ai fost cu mine am crezut ca m-ai iubit
Ai facut ce-ai vrut din mine, m-ai amagit
……….

ninooo – ninoooooo – ninooooooooo

UnUL 12-06-2014 - 15:20

Parpanghel, te anunț că am fost „debarcat” și de la Times, le Monde, Le Figaro, La Stampa, New York Times și alte 150 de publicații. 🙂
Doamne, idiot mai poți fi !!

Antibasistul 12-06-2014 - 16:04

Sictir securistule infect, fiu de turnator!!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 16:47

@…a m b u l a n t u de sous somes!
Metoda ,dealtminteri folosita des de puskariabilu troyan se numeste;
INDUCEREA in DERIZORIU !
Tu ,pe forumurile mentzionate …
NU . avea-i kumm !
…Aproape ca , nici peacilea !
Tu ai ajuns sa-ti extragi ideile din
alde tache allias pro’stache , ereticu ,
papgalul perush din batyam, congolezu din …Dahomey , iar cand prinzi o saftea de la Ciu habu …o inregistrezi fraudulos !
Consumand ideatica si kktica .de spute in loc de dispute !
PSS …Sa ai un parinte ,detinut de drept comun , si sa ai tupeul sa-l prezinti victima politica este caracteristi pedeleprozeriei basesciene !

UnUL 12-06-2014 - 17:08

Parpanghel, tu te afli mereu în derizoriu.
În rest, ești ca de obicei : mincinos, nesimțit și porc ordinar. deversează liniștit fecale, după bunul tău obicei, Eu mă voi mulțumi să te trimit la d r a c u l, unde ți-e locul.

jan dinu 12-06-2014 - 17:18

– – प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD ,
Dau bule mule cea daca, tzigane, te diloav te hohauatu. Ciupidema,detu draq bengailo has moro car, has cai mij. Bine ma she tie fhute dreacu she bai ai tu cu mine pirandeo.
JD-USA

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 18:36

Magraoane -magraoane !
Dai …Calinica ?
nwee impacam , after!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 18:39

@…ambulantu de sous somes !
Hai sa facem un PARIU VIRTUAL pe NET !
VEI DISPAREA de la Z V , curand !
Stabileste MIZA !

UnUL 12-06-2014 - 18:49

@Parpanghel. N-ai decât să pariezi singur și să pierzi pariul !
Eu dispar de pe un forum când decid eu, nu când îl apucă pe un imbecil congenital ca tine.

UnUL 12-06-2014 - 18:50

Sau te pomenești că vrei să cumperi ZV și să instaurezi o cenzură draconică! 🙂

Florin 11-06-2014 - 21:26

Hardlinerii de la ILD, clica ultraconservatorilor anti-europeni.

http://inliniedreapta.net/tag/eutopia/
ttp://inliniedreapta.net/category/politica/u-e-r-s-s/

pathfinder 11-06-2014 - 21:28

Ba’ tu esti cu capu’?

Florin 12-06-2014 - 12:11

cu capul esti tu mey cacatel ipocrit. Eutopia, spume la gura si aplaudacii cacatelului Geert Wilders. Te doare mintea.

pathfinder 12-06-2014 - 12:38

Esti cu capu’…

urbos 11-06-2014 - 15:20

Laba, laba, laba, laba, laba…. Ce aberatii, ce adunatura de cacanari. Siteul In Linie Dreapta… Caca-m-as in gatu lor de avortoni!

UnUL 11-06-2014 - 17:24

Parcă te lăudai că ești de dreapta, gunoiule. Lăbăral, nu ?

urbos 11-06-2014 - 17:56

Labagiule, eu sint liberal. Stii ce-i aia vierme? Ce-o tot dai cu dreapta? Mars in mortii ma-tii cu scursurile tale pop ulare, cacanare.

UnUL 11-06-2014 - 17:57

Aha, deci să fii liberal înseamnă să fii de stânga. Asta e ceva nou.

UnUL 11-06-2014 - 18:01

Liberalii erau considerați de stânga în comparație cu conservatorii. Dar acum tu ești adeptul unui soi de pseudo-liberalism roșu a la Tăriceanu.

urbos 11-06-2014 - 18:02

Tu esti un muist care habar n-ai de doctrine. Esti un vierme.Gunoi!

UnUL 11-06-2014 - 19:26

Nu-i nimic, important e că le știi tu pe toate. 🙂

Florin 12-06-2014 - 13:40

@Unul

Spre deosebire de ultraconservatorii aripei drepte, liberalii, crestin democratii si conservatorii moderati din vestul continentului european nu resping obligatia statului de a asigura servicii publice de calitate in virtutea “contractului social” care exista intre stat si cetatean.

pathfinder 12-06-2014 - 13:56

Alt filozof!
Si unde se respecta ma „contractul social”?
Uite aici ii dau si eu dreptata lu’ curbos: statu-i hot, maaa!
Cel mai mare hot!

Florin 12-06-2014 - 13:26

Labagiu e tac’tu imbecilule! Tu il aplauzi pe criminalul Hitler, trimiti evreii la camera de gazare si te numesti un liberal? Baga bine la capatina: dreptul la viata su libertatea este valoarea cea mai de pret a oricarui individ.

pathfinder 12-06-2014 - 14:01

1. dreptul ala..
2. libertatea…

Is doua!
Carevasazica … „sunt valoarea”!

pathfinder 12-06-2014 - 14:01

Sau, ma rog, „sunt valorile”. 🙂

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 11-06-2014 - 15:26

In LINIE DREAPTA de la Trey Coceni si pina la D J !
Basecu la JILAVA !

UnUL 11-06-2014 - 17:25

Alt obsedat. Mare e grădina….!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 11-06-2014 - 21:19

…Mare e gradina ….!
mincinosule !
se pare ca ai mintit privind condamnarea si decesul parintelui , tau !
Ai afirmat ca a fost detinut politic si decesul a intervenit cand tu erai
in clasa a 9-a !
Detinuti politici au fost eliberati in cursul anilor 1964si 1965 in urma unui decret al presedintelui Chivu Stoica la propunerea noului secretar general al PMR N . Ceausescu !
DECI se pare ca parintele tau a fost detinut de drept comun !
Ori ai MINTZIT , ca de obicei !

pathfinder 11-06-2014 - 21:24

Tampitul tampitilor.
Agresiv, cu cine poate.
N-asa?

UnUL 11-06-2014 - 22:58

EXACT

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 11-06-2014 - 23:02

EXCACT …minciunila !
Ai intrat iarasi in capcana minciunilor propri !
A fost batranu ci\ondamnat politic / comun
Da/nu ?!?

UnUL 11-06-2014 - 23:21

NU, boule; vezi că ți-am răspuns, s-a cenzurat și ți-am răspuns din nou.

UnUL 11-06-2014 - 23:22

„PROPPRII” cu 2 i, vită!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 11-06-2014 - 23:24

Propprii cu 2 de p !
ambulantule !
A fost condamnat politic /drept comun?
Da/NU /

UnUL 11-06-2014 - 23:33

Ți-am dar răspunsul mai sus, dar fiindcă ești chior îl reiau pe scurt : a fost deținut politic și a murit înainte de marea amnistie generală din 1964 (nu 1965).

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 11-06-2014 - 23:35

MINTZI ORDINARULE !
a fost detinut de DREPT COMUN !

UnUL 11-06-2014 - 23:40

EȘTI TÂMPIT !!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 18:21

IO , tamphit –Nu !
tac-tu detinut de drept comun–D A !

Antibasistul 12-06-2014 - 18:44

CORECT!

UnUL 12-06-2014 - 18:45

Deținut de drept comun ai fost tu, cretine !

UnUL 11-06-2014 - 23:17

Habar n-am de ce mi s-a cenzurat postarea asta.
Îți spuneam că ai dreptate privind amnistia. Numai că tata a murit înainte de 1964 (nu-ți spun în ce an, căci atunci mi-ai putea calcula exact vârsta).

salut 11-06-2014 - 23:23

De parca i-ar pasa cuiva de o secatura turnatoare, de drept penal, hotz ciripitor. Pe tac-to „l-au marlit” colegii hotzi din puscarie cand s-au prins ca pana si pe ei ii turna, secatura.

UnUL 11-06-2014 - 23:26

AI DREPTATE . NIMĂNUI NU ÎI PASĂ DE TINE !

salut 11-06-2014 - 23:55

Sectant infantil, despre secatura turnatoare de tac-to e vorba ! Termina cu copilariile astea idioate, „Ba nu, ba tu”, retardatule. Ai 60+ de ani.

UnUL 12-06-2014 - 00:02

SALAUD, ÎNȚELEGE-MĂ ȘI TU: AM VRUT S-O DAU PE GLUMĂ ÎN LOC SĂ-ȚI SPUN DIRECT CĂ EȘTI UN MINCINOS ORDINAR, UN PORC, O CANALIE, O JIGODIE, UN GUNOI, UN RAHAT CU OCHI, UN DEȘEU SUBUMAN, O FOSĂ SEPTICĂ PUTUROASĂ, ETC.

UnUL 12-06-2014 - 00:03

Ce înțelegi prin „sectant”, tâmpițel?

Antibasistul 12-06-2014 - 03:29

Idioții basisti care l-au angajat pe RETARDATUL un NUL sa faca propaganda basista si sa minta pe Net sunt extrem de prosti, de aceea l-au ales tocmai pe el!!!!

UnUL 11-06-2014 - 17:40

Propunere șoc sau propunere șic ?

salut 11-06-2014 - 17:45

Intre noi fie vorba, de ce-ar fi interesat un om normal de modul cum basistii isi aleg loserul?
„Partide de dreapta” my 2 penny. „Partide basiste”, atata tot. Nici stanga, nici dreapta, ci cum zice Vocea.

UnUL 11-06-2014 - 17:54

Între noi fie vorba, de ce ar fi interesat un om normal de gunoiul de candidat pe care îl va propune stânga roșie.
P.S. Nici stânga nici dreapta? Atunci cine?

salut 11-06-2014 - 18:08

Mah, tu esti naturel. Esti pur si simplu incredibil de prost. Chiar nu ai inteles ca atunci cand am zis ” Nici stanga, nici dreapta” m-am referit la „partidele basiste”, despre care am facut vorbire chiar in propozitia anterioara.

UnUL 11-06-2014 - 19:28

Adică și stânga și dreaptă sunt băsiste? Nu știu dacă Pontocchio e de acord cu ideea asta.

salut 11-06-2014 - 20:17

Tampule, ti-a explicat mai devreme urbos ca voi, basistii n-aveti nici un fel de doctrina, nici de stanga, nici de dreapta. E dupa cum va spune Vocea.
Uiti, tampule, ca acum vreo zece ani te-ai culcat „de stanga” si te-ai trezit – LITERALMENTE – peste noapte „de dreapta”? A miorlait vreun basist ceva de doctrina, stanga, dreapta. a doua zi?

UnUL 11-06-2014 - 23:13

Trăiască cenzura!
Îți spuneam că dacă a spus asta C u r Bubos, evident că așa e. Nu putem contrazice o astfel de somitate în materie de doctrine politice. (??!!)

salut 11-06-2014 - 23:26

kktule, e adevarat sau nu ca intr-o zi ati fost „de stanga” si ziua urmatoare „de dreapta”? A carait vreunul despre „doctrine” ? Atunci ce mananci kkt, urbos a facut o constatare. A facut-o a 50 -a oara pe forumul asta, am facut-o si eu de nu stiu cate ori, v-am dat exemple, o tineti gaia-matu ! Nu e ce e, e cum va spune vocea, kktilor !

pathfinder 12-06-2014 - 12:41

Vocea!
Salut o aude!
„kktul”…

UnUL 12-06-2014 - 12:43

Salaud e mereu cu kktul în gură, la fel ca Bășinel..

Pribeagul 11-06-2014 - 19:32

Saitul asta consevator În Linie Dreapta este de-a Varanului? 🙂

„Viitorul candidat al dreptei la prezidențiale trebuie să dea garanții electoratului că este capabil să țină prezenta direcție pro-occidentală în aceste vremuri tulburi, să apere instituțiile statului de drept și să le ferească de subversiuni externe și interne.”

Citatul mi se pare esenta articolului.

Guvernarea dreptei a asigurat supravietuirea, inflorirea si consolidarea statului mafiot.

Occidentalii, daca vor sa cistige partida, trebuie sa asigure functionarea statului de drept si punerea in valoare a resurselor tarii pentru a asigura bunastarea romanilor.

De la conducatorii nostri, niste loaze ratacite in politica, care formeaza statul mafiot si realizeaza studii de fezabilitate pentru autostrazi in loc de autostrazi nu mai avem nimic de asteptat.

UnUL 11-06-2014 - 19:44

Nu, puișor, STATUL MAFIOT S-A NĂSCUT ȘI A ÎNFLORIT SUB STÂNGA ROȘIE. Și înflorește în continuare sub aceeași stângă roșie reunită azi sub inițialele ARD.

Pribeagul 11-06-2014 - 19:50

Da-te-n noroc, mai UnULe. Nastase si-a adjudecat la loteria tranzitiei 4 case, iar Basescu 7 + averea bratienilor. Noa, acum spune drept, care-i mai ‘ot?

UnUL 11-06-2014 - 20:51

De unde 7 + averea Brăteinilor, Pribege? Delirezi !

UnUL 11-06-2014 - 20:55

A, dacă te iei după Antene și Jurnalul Național….

UnUL 11-06-2014 - 20:52

Unde mai pui că Năstase nu mai are de mul 4 case, ci vreo 8.

salut 11-06-2014 - 21:20

Tot cu d’astea umbli mai secatura? Tooot kkt mananci? Iti place atat de mult ca nici acum nu te opresti, ai?

Mai secatura, Nastase a fost cel mai alergat om de procurorii DNA. O armata de oameni l-au alergat 10 ani ca sa-i satisfaca pofta lui Zeus, sa-l bage in puscarie. ceea ce, pana la urma, au facut.
Care-s averile alea pe care le-au descoperit cainii lui Basescu, mai lepadatura? De ce nu e in puscarie pentru ele, daca sunt reale si sunt furate, cum mananci kkt pe aici?

Stii, mai zdeanta de om, care sunt „probele vinovatiei lui Nastase”? Dolari tipariti la doi ani „dupa ce a primit mita, cu sacosa”, melc incet.

Stii, mai jeg uman care e „baza legala” a condamnarii lui Nastase? Judecatorul „crede ca…” . „Crede”, mai carpa de sters flegmele. Nu „legea, articolul”, ci ” judecatorul crede”.

Mai subomule, untermenshen nenorocit, gena de sluga, sper sa apuci timpul in care ti se va intampla si tie, scursura. Pentru ca, oricat ai schimba cururile la putere pe care le lingi, o asemenea „democratie” si un asemenea „stat de drept” te ajunge si pe tine, ca pe Nastase, inevitabil. Nu e o chestiune de „daca”, e o chestiune de „cand”.

Desi ideea de a te apara imi provoaca scarba, vierme, atunci o sa te apar de abuzurile altora. Tu esti un kkt de limbric, sau un limbric de kkt, nu meriti nici o flegma, dar te voi apara pentru ca voi apara principiile.

pathfinder 11-06-2014 - 21:47

Ia uite.
Sa radem de Nascase!
Franceza Dom’le!

UnUL 11-06-2014 - 23:10

Salaud, îți spuneam – dar cenzura a acționat repede – că trebuie să fii absolut cretin ca să crezi minciunile astea anteniste.

salut 11-06-2014 - 23:49

Sectantule, lasa antenele, au trecut 10 ani de anchete ale DNA-ului peste Nastase. Unde-s mai sectantule averile?
Mai si vorbesti de minciuni, sectantule bolnav !

UnUL 11-06-2014 - 23:59

SECTANT? CE ÎNȚELEGI PRIM ACEST TERMEN. TÂMPIȚEL.
UNDE SUNT AVERILE LUI BOMBO? ÎNTREABĂ-L! PRIN VREUN PARADIS FISCAL.

salut 12-06-2014 - 00:45

Kktule, „sa-l intreb eu” pe Bombo? Nu-l intreaba, mai secatura basista, DNAul de 10 ani? Nu mananci tu kkt ca DNAul lu, nen-to Basescu e profesionist, sectantule? Atunci, cum poti sa zici ca imbecilii DNA, ce au consumat un milion de dolari DIN BANI PUBLICI, in zece ani, au fost pacaliti de un singur individ? Cum te suporti asa prost, Kktule?

pathfinder 12-06-2014 - 12:43

Delir…

UnUL 12-06-2014 - 12:44

Mda. Rău de tot!

neacsum 11-06-2014 - 20:37

Daca alegerile, campania, propaganda si toate chletuielile se suparta de la bugetul partidului, fara nici macar un cent de la bugetm, pot sa faca si campionat, cine ii opreste? Dar asta nu inseamna ca cel vare va castiga va fi cel mai bun. Nuuu, ca nici campionatul nu il castiga cele mai bune echipe, ci cele care au carlig la federatie. Dar va da ocazia alegatorilor sa vada inainte de alegeri cat jeg poate curge din interiorul unui partid. De acord in conditiile enuntate.

Florin 11-06-2014 - 21:34

Geert Wilders se numara printre idolii ultraconservatorilor de la ILD. Astia da, oameni de dreapta. http://inliniedreapta.net/tag/geert-wilders/

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 11-06-2014 - 23:43

MINCINOSULE !
minciuna are picioare , scurte !
Despre cine este tampit , blogherasi au o opinie !
Hai , sa o consultam !

UnUL 11-06-2014 - 23:56

BOULE, EȘTI PENIBIL CU OBSESIA ASTA CRETINĂ DE A VEDEA MINCIUNI ACOLO UNDE NU SUNT. IA MAI DU-TE ȘI D R A C U L U I !!!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 00:04

”Au rămas un fel de acuze strigate publicului, prin intermediul presei. Glasul unui şef care îşi spală rufele murdare în public, dar incapabil să rezolve cu adevărat ceva.

Nu pun la îndoială faptul că Baba este exact cum l-a descris conducerea UBB în ultimul mesaj de înfierare proletară. Poate chiar mai mult. Redacţia NapocaNews a încercat pe propria piele incompetenţa şi lipsa de valoare morală a cadrelor didactice aciuate la facultatea lui Cătălin Baba. Nişte nulităţi care predau studenţilor lucruri pe care ei nu le-au făcut niciodată, distrugând iremediabil generaţii întregi de viitori jurnalişti, oameni de PR şi analişti politici. Nu e de mirare că oraşul Cluj-Napoca nu a mai dat de ani de zile o valoare în domeniul jurnalismului sau al analizei politice. Este vina lui Andrei Marga, în primul rând, şi al lui Cătălin Baba, în al doilea rând.

Dar acest cancer al nepotismului care scos UBB din toate clasamentele de performanţă universitară internaţionale este unul generalizat. El nu se rezumă doar la personajul Cătălin Baba. Este un fenomen endemic care scos pur şi simplu elitele din spaţiul universitar românesc. Le-au luat locul neamurile, amantele şi prietenii de pahar”

UnUL 12-06-2014 - 00:12

Bun, și? Nu am treabă cu Cătălin Baba, n-am predat în viața mea la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (și de altfel de acum înainte nu voi mai preda nicăieri). Ce te-a apucat? Din când în când arunci câte o plasă la întâmplare, poate-poate mai afli ceva despre mine ca să-ți permită să mă identifici.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 00:22

STEEP by steep !

jan dinu 12-06-2014 - 17:34

bey pirandeio, dobroituca. Cai siman facemoi tu praleo scoalele tele ce te fashi tu mare cu ele. Zishi ca esti doktor? Dara scoala jenereala ai facota? Pralo, pe dreaq, tu eshti doktoru phulii, shi inca trei ba tzigane, sa-mi facshi tu neamul de ras, dau bule mule cea daca. Unde shershesti pirandeo sa vin sa dau in cashiula trei dolari papitzoiului sa vazi cum shade bine unui tzigan domn american nu tu shersetorule. Aushi doktor cu trei scholi, phulea mulea…
JD-USA

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 18:18

Esti bun Tzagane , mi-a placut !
dai …Calinica?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 18:31

Tzagane , mandea a fost premiantuuuh
la liceu , si la med, a luat numa’h MAXIM !
Tu , ai fost buna de ph.oola la tinertze, si asa ai ramas !
Dai …Calinica?

UnUL 12-06-2014 - 18:46

Te lauzi degeaba, Parpanghel. Un tâmpit ca tine nu putea fi șef de promoție.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 19:18

Nu am discutat cu tine , ambulantule !
am terminat cu nota maxima !
voi prezenta personal diplomele !

UnUL 12-06-2014 - 19:19

Înseamnă că te-ai tâmpit pe traseu.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 19:30

aici , m-ai atins !
La lingurica !
…astia de la Seatlle , nu au sesizat !
Doar tu …amicul meu SCHIZOID , in
Forma …paroxistica !

jan dinu 12-06-2014 - 17:36

EU pro-pun ca – EVA ELENA PERON COCOS BASESCU – sa stea
cu PIZ-da la vedere pentru consum spre a satis- face alegatorii !!
Primul client sa fie BASESCU cu niste limbi presidentiale !!
JD-USA

UnUL 12-06-2014 - 17:39

Jane, sper că nu ai scris tu porcăria asta ci clona.

jan dinu 12-06-2014 - 17:46

Cred ca este – PAPAHAGI – iesit la pescuit …colo ,colo !-)))
JD-USA

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 18:24

Tzagane nu phhy proastu !
La vedere la luftangi batrini , ca tyni !
Esenta …la interioare !

jan dinu 12-06-2014 - 18:47

Tot sa dai din ce ma ai
O multime de parai
Sa tot simtzi ca esti baron
Nu sarac in curu gol…
JD-USA

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 19:23

Sant …P R I N T z !
Tzagane !
sa moara …dhusma nii !
Dai …Calinica?

Antibasistul 12-06-2014 - 19:25

CE AI BAUT JANE:?

jan dinu 12-06-2014 - 18:54

–– CRISTIAN DIACONESCU ––
o alegere buna pentru a ajunge presedintele Romaniei ,chiar daca
a venit de la Helena din Plescoi ! Este pregatit cu exxperientza shi
merita pe deplin aceasta functie …!
JD-USA

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-06-2014 - 19:21

Tzagane , momentan pmp graviteaza la doua cifre;
1,5%….
Diaconescu este cotat ….
a stat prea mult in umbra impostorului , e GATA !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult