Acasa Actualitate-InternaPolitica interna UPDATE – Protest în Bucureşti – peste 25.000 de oameni

UPDATE – Protest în Bucureşti – peste 25.000 de oameni

scris de D.P.
222 Afisari

UPDATE – Peste 25.000 de oameni au protestat în Bucureşti, duminică seară, mergând în marş din Piaţa Victoriei până la Palatul Parlementului. Traficul rutier a fost blocat în centrul Capitalei. La un moment dat, au existat îmbrânceli între protestatari şi jandarmi, iar manifestanţii au strigat ”Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!”. Manifestanţii au mers la intrarea în Camera Deputaţilor, accesul dinspre Parcul Izvor în Palatul Parlamentului, unde au aprins luminile telefoanelor mobile şi au scandat ”DNA, să vină să vă ia” şi ”Justiţie, nu corupţie”. La un moment dat, oamenii chiar au tras de porţi, încercând să intre în curte. În zonă, pe lângă numeroşi jandarmi au fost mobilizaţi şi luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie, aşa-numiţii ”mascaţi”. Duminică seară, Jandarmeria a desfăşurat efective fără precedent la protestele din acest an. Manifestaţii au loc duminică seară în zeci de oraşe.

UPDATE – Cei peste 25.000 de oameni care manifestează în Bucureşti au ajuns la Piaţa Universităţii, iar acum se îndreaptă spre Piaţa Unirii. Traficul rutier este blocat în centrul Capitalei, iar zeci de jandarmi şi poliţişti merg în faţa coloanei de manifestanţi. La un moment dat, au existat îmbrânceli între protestatari şi jandarmi, iar manifestanţii au strigat ”Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!”. Manifestaţii au loc duminică seară în zeci de oraşe, 42 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale, precum şi confederaţiile sindicale Blocul Naţional Sindical şi Cartel Alfa chemând românii să ceară în stradă retragerea legilor Justiţiei, respingerea în Parlament a Ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale şi demisia Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.

UPDATE  Peste 10000 de persoane s-au adunat, duminică, în Piaţa Victoriei, de unde au plecat, la ora 19.30, în marş spre Parlament. La această oră, sunt îmbrânceli între protestatari şi jandarmi, iar manifestanţii strigă ”Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!”. Noi manifestaţii au fost anunţate pentru duminică seară în zeci de oraşe, 42 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale, precum şi confederaţiile sindicale Blocul Naţional Sindical şi Cartel Alfa chemând românii să ceară în stradă retragerea legilor Justiţiei, respingerea în Parlament a Ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale şi demisia Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Cei aproximativ 10.000 de oameni care s-au adunat în Piaţa Victoriei au plecat, la ora 19.30, în marş spre Parlament. La această oră, sunt îmbrânceli între protestatari şi jandarmi, iar manifestanţii strigă ”Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!”.

Circulaţia rutieră este oprită pe sensul de mers către Piaţa Romană.

Protestatarii au vrut însă să treacă de cordonul de jandarmi, însă au fost opriţi, ceea ce a dus la îmbrânceli.

Circulația rutieră a fost restricționată, duminică seara, pe Șoseaua Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei, ca urmare a protestului organizat de mai multe organizații neguvernamentale și confederații sindicale.

În Piața Victoriei s-au adunat, potrivit unor surse, peste 2.500 de oameni.

La protest sunt prezenți și jandarmi.

Într-o postare pe pagina de facebook, Jandarmeria precizează că ”asigură fără discriminare protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic”.

Totodată, jandarmii fac un apel și le cer participanților la manifestări să respecte recomandările sau indicațiile forțelor de ordine și să sesizeze orice problemă care ar putea afecta desfășurarea pașnică a manifestațiilor.

”Jandarmeria este o instituție echidistantă, care asigură ordinea și siguranța publică, garant al drepturilor constituționale ale cetățenilor, cât timp aceștia le exercită pașnic”, se mai arată pe pagina de facebook a Jandarmeriei Române.

 

Oamenii scandează ”Justiție, nu corupție”, ”PSD, ciuma roșie” și ”Demisia” și poartă pancarte pe care scrie ”Toți pentru Justiție”.

Circulația pe Bulevardul Kiseleff a fost oprită.

Protestele au fost anunțate pe facebook, în București și în alte județe din țară, dar și la Milano, Zurich, Birmingham și Paris. 42 de grupuri civice și organizații neguvernamentale, precum și confederațiile sindicale Blocul Național Sindical și Cartel Alfa au făcut un apel și au chemat oamenii să ceară în stradă retragerea legilor Justiției, respingerea în Parlament a Ordonanței privind modificarea legislației fiscale, demisia Guvernului și a președinților Camerei Deputaților și Senatului.

Printre semnatari apelului lansat pe facebook, se află Platforma România 100, Corupția Ucide, Centrul Român pentru Politici Europene, Freedom House, dar și politicieni.

”PSD-ALDE a intrat cu viteză în ultima fază pentru adoptarea Legilor Justiției: calendar accelerat în Parlament, mobilizare masivă în comisii, forțarea procedurilor parlamentare. Ei vorbesc de stat paralel. Realitatea este că România ajunge să fie un stat capturat”, spun semnatarii apelului.

În Capitală, manifestanții ar urma să plece din Piața Victoriei și să se oprească în fața Senatului și CCR, la Ministerul Justiției și Camera Deputaților.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS