Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Proteste maraton, ziua a 6-a. Apel la unitatea românilor şi maghiarilor

Proteste maraton, ziua a 6-a. Apel la unitatea românilor şi maghiarilor

scris de D.S.S.
4 afisari

Capitala a fost, miercuri, în cea de-a şasea zi de proteste. Manifestanţii au scandat lozinci împotriva preşedintelui şi a premierului şi au cerut demisia lor. Oamenii au scandat ”obişnuitele” lozinci – ”Demisia”, ”Ultima soluţie, încă o revoluţie”, ”Orice schimbare începe cu primul pas. Afară din casă”, ”Băsescu nu uita, asta nu e ţara ta”, ‘Vrem pensia înapoi!’, ‘Anticipate!’, ‘Dacă vă pasă, ieşiţi din casă!’.O ”noutate” a fost pancarta unui bucureştean pe care se putea citi ”Vreau: oameni educaţi, de calitate şi bun simţ. Noi modele pentru societate, pentru copiii şi tinerii români”.

Acţiunile de protest s-au încheiat, miercuri seara, în întreaga ţară, fără evenimente, au declarat, pentru Agerpres, oficiali ai Ministerului Administraţiei şi Internelor. Până la ora 20,00 au fost conduse la secţie cinci persoane, trei pentru deţinere de substanţe interzise şi alte două pentru port de armă albă. Cei cinci intenţionau să intre în piaţă şi să se alăture protestatarilor.

foto: evz.ro

La Craiova, peste 500 de persoane au protestat în Piaţa ”Mihai Viteazul”. Numărul celor adunaţi la mitingul din centrul oraşului a fost mai mare decât în serile precedente, iar protestatarii mult mai vocali. Dacă unii dintre manifestanţi au fluierat, alţii au strigat ”Demisia, demisia!”, ”Bucureşti nu uita, Craiova-i de partea ta!”, ”Jos Băsescu, jos Guvernul!”. Craiovenii au purtat drapele şi pancarte pe care se putea citi ”Demisia”, ”Preşedintele jucător ne-a vândut străinilor”.

În Argeş câteva sute de oameni au participat la protestele din Piteşti, Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş. Aproximativ 350 de oameni au luat parte la un miting autorizat care s-a desfăşurat în centrul municipiului Câmpulung Muscel. La Curtea de Argeş, peste o sută de protestatari au ieşit în stradă pentru a treia zi consecutiv. Un nou protest, organizat de această dată de Uniunea Social Liberală, este programat să se desfăşoare la Piteşti joi, cu începere de la ora 16,00.

Aproximativ 400 de cetăţeni au protestat la Târgu Mureş împotriva Guvernului şi preşedintelui. Participanţii au făcut apel la unitatea românilor şi maghiarilor pentru a lupta împotriva corupţiei, afişând inclusiv un banner în limba maghiară prin care se punea întrebarea dacă vicepremierul Marko Bela, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, senatorul Gyorgy Frunda şi deputaţii Attila Kelemen şi Karoly Kerekes mai reprezintă interesele celor care i-au ales. Pe lângă solicitările de demisie a liderilor PDL, inclusiv a vicepreşedintelui formaţiunii, Dorin Florea, primarul din Târgu Mureş, manifestanţii au scandat lozinci şi împotriva prefectului de Mureş, Marius Paşcan, precum şi împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke, din partea UDMR. Unii dintre protestatari au aruncat cu bani mărunţi către clădirea Palatului Administrativ din Târgu Mureş, arătând că acela este nivelul fondurilor europene absorbite. În cea de-a cincea seară, la mitingul neautorizat, printre protestatari s-au aflat liderul PSD Târgu Mureş, Dragoş Popa, secretarul general al PSD Mureş, Cornel Brişcaru, care este candidatul USL la Primăria Târgu Mureş, o serie de membri ai PNL, reprezentanţi ai sindicatelor, ai revoluţionarilor, precum şi o serie de opozanţi ai UDMR.

La Râmnicu Vâlcea, 300 de manifestanţi au ieşit miercuri în stradă pentru a demonstra, în a patra zi consecutivă, împotriva guvernului, a preşedintelui ţării şi a prefectului de Vâlcea. Printre nemulţumirile vâlcenilor se numără nivelul de trai, lipsa locurilor de muncă, taxa auto şi comasarea alegerilor. Printre manifestanţi s-au aflat liderii filialelor judeţene a confederaţiilor sindicale, precum şi un număr de membri ai partidelor de opoziţie, prezenţi pentru a fi solidari cu manifestanţii.

În Vrancea mitingul antiguvernamental a adunat peste 500 persoane, printre acestea putând fi văzuţi şi parlamentarul PSD Angel Tîlvăr, parlamentarul PNL Nini Săpunaru, alţi lideri politici. La Bucureşti, în contextul protestului desfăşurat la Piaţa Universităţii, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Jandarmi a Capitalei, Georgian Enache, a precizat că una dintre persoanele conduse la secţia de poliţie pentru că avea asupra sa substanţe interzise, era să fie luată la bătaie de protestatari din cauza unui banner care susţinea legalizarea marijuanei, însă a fost scos la timp dintre manifestanţi.

Joi sunt anunţate în ţară noi proteste, în unele localităţi ele fiind deja aprobate de primării. USL organizează pentru ziua de joi un miting de protest la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ 10.000 de oameni din Bucureşti şi din ţară. Aproape 5.000 de membri şi simpatizanţi ai USL din filialele din judeţele din Muntenia vor sosi în Capitală, cei mai mulţi din Constanţa, Prahova şi Giurgiu. Din organizaţiile USL din Transilvania vor fi prezenţi la Bucureşti aproximativ 3.000 de oameni, cei mai mulţi din Alba, Sibiu şi Mureş, iar din filialele din Moldova vor participa la acţiune în jur de o mie de persoane. Majoritatea celor care vor fi prezenţi sunt membri şi simpatizanţi ai PNL, social-democraţii urmând să se solidarizeze cu acţiunea colegilor din USL prin organizarea unor mitinguri de protest în teritoriu.

17 comentarii

Tache 19-01-2012 - 07:24

Romania a ajuns sub REGIMUL Basescu – o tara EXPERIMENT – de exterminare a poporului – prin toate mijloacele. Pe toate PLANURILE – ROMANII sunt agresati. Nevoiti sa plece in lume pentru a supravietui – am demonstrat ca NU suntem nici lenesi, nici prosti , nici ignoranti – ba dimpotriva. Numai FOSILELE securiso- staliniste afiliate la servicii straine ostile acestui popor roman – TRADATORII poporului roman – COCOTATI astazi in CARCA poporului roman – ne desconsidera si ne distrug. Suntem o tara ce a aderat la o Europa Unita – dar legile si starea natiunii romane se degradeaza si sunt la bunul plac a acestor ANTIROMANI.

MAFIA CIOCOILOR imbogatita prin JAF si DISTRUGERE a averii acestui popor – TREBUIE sa fie inlaturata pentru a construi o Romanie civilizata – in care TOTI OAMENII sa aiba aceleasi LEGI si sa raspunda de faptele lor, o tara in care sa avem locuri de munca si posibilitati ca toti copiii sa invete si cetatenii sa fie protejati de INSTITUTIILE STATULUI.

Tache 19-01-2012 - 07:27

Nu putem accepta NIMIC mai putin decat SOLUTIA RADICALA.

SOLUTIA RADICALA este singura solutie !!!

nimeni 19-01-2012 - 12:16

sper ca nu te gandesti la o solutie radicala violenta!
cateva propuneri
scoaterea completa din politica si din structurile statului a celor care pana cum au fost in politica – guvern, parlament, functii numite politic
interzicerea guvernului de-a mai face imprumuturi pentru cheltuieli curente
imprumuturile sa fie facute doar pentru investitii ce pot sustine platile ratelor si dobanzilor
lege clara si aspra pentru hoti, corupti , deturnare de fonduri, utilizarile banului public – ineficiente, in interes personal sau de grup tip mafiot

ar mai fi destule.

Desteptarea lumii 19-01-2012 - 09:12

D-nule Tache! spui:

„Romania a ajuns sub REGIMUL Basescu – o tara EXPERIMENT – de exterminare a poporului – prin toate mijloacele. Pe toate PLANURILE – ROMANII sunt agresati”
========================================================
Nu as afirma ca e buna politica lui Basescu si a guvernului,dar e o aberatie sa afirmi cele de mai sus,ai arncat un text gandit cu burta.
Care conducator din lume si-ar extermina propriul popor????Doar nu
arabal Sirian Asad al Siriei sa scoata tancurile si sa macelareasca 6000 de concetateni opozitionisti……
Fratilor mai ganditi si nu fiti atat de redusi,duceti o lupta inteligenta,sa dam dovada unui neam civilizat……

urbos 19-01-2012 - 09:17

Bai spurcaciune circumcisa, nu ne intereseaza sirienii, iranienii si alte neamuri de care va freaca pe voi grija. Mars d-aici jigodie si vezi-ti de neamu tau de paraziti.

Desteptarea lumii 19-01-2012 - 09:17

Erata:
D-nule Tache! spui:

“Romania a ajuns sub REGIMUL Basescu – o tara EXPERIMENT – de exterminare a poporului – prin toate mijloacele. Pe toate PLANURILE – ROMANII sunt agresati”
========================================================
Nu as afirma ca e buna politica lui Basescu si a guvernului,dar e o aberatie sa afirmi cele de mai sus,ai aruncat un text gandit cu burta.
Care conducator din lume si-ar extermina propriul popor????Doar un
arab Sirian, Asad al Siriei sa scoata tancurile si sa macelareasca 6000 de concetateni opozitionisti……
Fratilor mai ganditi si nu fiti atat de redusi,duceti o lupta inteligenta,sa dam dovada unui neam civilizat……

luca d 19-01-2012 - 10:34

În fond aveţi dreptate. Numai ca toate “găştile” aflate la putere după 1989 n-au avut nimic de-a face cu POPORUL ROMÂN. Distrugerea economiei, vânzarea, de fapt înstrăinarea, resurselor de materii prime şi, ceea ce e mult mai grav, distrugerea educaţiei şi culturii naţionale. Totuşi, actuala gască parcă se află, detaşat, pe locul întâi în topul trădătorilor şi al distrugătorilor de neam.

Vio 19-01-2012 - 11:02

FSN+UDMR (1990-1996)
CDR+UDMR (1996-2001)
PSD+UDMR (2001-2005)
PDL+UDMR (2005-2012) PARCA ASA AU „DOMNIT”
La viitoarele alegeri USL+UDMR
Cel mai sugestiv baner :
VA RUGAM SA NE SCUZATI !
NU PRODUCEM CAT FURATI

gianina 19-01-2012 - 09:37

CFR Călători va renunţa şi în 2012 la operarea unor relaţii de transport pe motiv că astfel pierderile sale vor fi mai mici. Acoperirea acestora are loc prin subvenţiile date de stat, situate la nivelul de 23,21 lei pe tren/kilometru, în cazul companiei de stat.

Potrivit unui document elaborat de conducerea companiei, în acest an CFR Călători se va retrage de la operarea a 23 de relaţii însumând 925 de kilometri de cale ferată, pentru care foloseşte 152 de trenuri. In total este vorba de 3,3% din întregul parcurs al companiei, cifrat anul trecut la 59 milioane tren/kilometru.

Trenurile sunt din categoria Regio (fostele trenuri „Personal”) şi aduc venituri de doar 28% în condiţiile în care generează doar 57% din costurile companiei. Pe cele 23 de relaţii analizate de CFR Călători gradul de acoperire a costurilor prin venituri este „o medie de doar 14%”, afirmă conducerea companiei.

Una dintre relaţiile nerentabile la care CFR Călători renunţă din acest an este Simeria-Hunedoara unde veniturile înregistrate din vânzarea biletelor sunt de 54,9% din costuri. Linia a fost deja scoasă de către CFR Călători la licitaţie şi va fi operată de o firmă privată care va asigura şi serviciile de transport la care CFR Călători a renunţat. Paradoxal este firmele care preiau astfel de linii au rezultate mult mai proaste decât compania de stat care a renunţat la ele. În 2010, în medie, cel mai mare operator privat şi-a acoperit costurile in vânzarea biletelor în proporţie de doar 11%, potrivit actului adiţional semnat de acesta cu Ministerul Transporturilor. In cazul Servtrans Invest procentajul a fost chiar mai mic, de 4%. In pofida faptului că obţin încasări mult mai mici raportate la costuri operatorii privaţi se bat pe aceste linii şi înregistrează profit. Care e misterul?

FMI atent la CFR Călători, nu şi la subvenţiile-profit

Dacă CFR Călători a intrat sub tunurile FMI care a impus statului diminuarea pierderilor companiei de stat, actualul sistem al subvenţiilor feroviare, exploatat din plin de operatorii privaţi, scapă – se vede- nebăgat în seamă. Leul dat subvenţie de stat societăţii CFR Călători e numit pierdere, însă acelaşi leu dat subvenţie operatorilor privaţi e numit de oficiali obligaţie a statului faţă de aceştia.

Statul dă în jur de 20 lei pe tren/km cu titlul de subvenţie atât la CFR Călători cât şi la operatorii privaţi. Dacă la firma de stat subvenţia acoperă puţin peste 50% din costurile prestaţiei, la operatorii privaţi ajutorul contează în proporţie de 80-90% din costuri. Din această subvenţie societatea de stat transportă în medie 84 de călători, în timp ce un operator privat deserveşte de patru ori mai puţini călători. De fapt chiar dacă ar merge cu vagoanele goale ei tot nu ar ieşi în pierdere. In cei 22 de lei costuri pe tren/km pe care le prezintă statului spre decontare, operatorii privaţi includ şi cei 9 lei tren/km Taxă de Utilizare a Infrastructurii (TUI) pe care o plătesc firmelor ce gestionează linia în cauză şi care, de cele mai multe ori, sunt deţinute de aceeaşi acţionari. CFR Călători varsă însă TUI la CFR SA, însă banii nu i se întoc în buzunar ca a operatorii feroviari privaţi.

Mecanismul e atât de profitabil încât firmelor private le convine să meargă chiar cu trenurile goale. România Liberă a explicat în ediţia sa de marţi pe larg acest mecanism (articolul îl puteţi citi aici). Deoarece statul nu a impus intervale orare de circulaţie a trenurilor unii operatori feroviari privaţi au şi câte două trenuri în zorii zilei cu care nu circulă nimeni dar care le aduc subvenţiile statului. Alte firme au şi câte 14 trenuri pe zi, mai mult decât are CFR Călători pe oricare relaţie deservită în prezent. Surse din Ministerul Transporturilor spun că pentru nou contract ce va intra în vigoare în acest an, 5% din totalul subvenţiilor va fi acordat în funcţie de numărul de călători transportaţi, respectiv pe baza indicatorului călători/km, iar restul de 95% pe baza vechiului sistem al parcursului exprimat în tren/km. Ponderea de 5% este însă prea mică pentru a schimba actualul sistem neprofitabil pentru societatea de stat, dar foarte avantajos pentru operatorii feroviari privaţi.

Regiotrans crede că IC nu ar mai trebui subvenţionat

Intr-un drept la replică trimis ziarului România Liberă, operatorul Regiotrans afirmă că dacă statul ar dori să facă economii bugetare ar trebui să renunţe la subvenţionarea trenurilor Intercity. Marea parte a trenurilor din această categorie este operată de CFR Călători, aceasta fiind deci principalul beneficiar al subvenţiilor acuzate de Regiotrans.

Totodată conducerea acestei firme mai spune că a introdus două curse de persoane între o localitate din judeţul Timiş şi Timişoara, ambele cu plecare la orele 3-4 dimineaţa, ca urmare a cererii venite din partea studenţilor, navetiştilor sau celor care pleacă spre Bucureşti şi au legătură în oraşul de pe Bega. Existenţa celor două curse cu plecare la diferenţă de doar o oră a fost menţionată de ziarul România Liberă în ediţia sa de marţi.

din UK 19-01-2012 - 09:42

ce cautati la universitate ??.. 1. mergeti la cotroceni si scoateti hiena din vizuina de boashe – nu la universitate ! 2. revolutia nu este o actiune pasnica , cu miinile in buzunare si pancarde , ci cu securea in mina! 3. cautati un leader ….ca in acest moment nu exista un conducator De-asta va numeste basescu viermi si boc chiupalaci …fiindca chiar sunteti daca tooot fluturati steaguri si lozinci in loc de furci si securi si va adunati unde nu trebuie !

corin 19-01-2012 - 09:56

Va rugam sa ne scuzati ,nu producem cit furati !Tare asta….Bine ca s-au imprumutat 20 miliarde de $ ca nu prea le ajungea la toti….De,gentile sunt scumpe la Milano…

bogdan 19-01-2012 - 10:17

Nu vă lăsaţi atraşi în jocul politic murdar făcut de Opoziţiei! Instigarea lor la violenta si proteste nu cunoaste limite ,singurul lucru pe care il vor sunt doar voturile voastre

marius 19-01-2012 - 10:27

Aşa-zisele revolte sunt doar măsura manipulării USL. Ei au platit oameni sa iasa in strada sa instige la violenta! Nu picati in plasa taraturilor astora !!!

colegul tatalui,acum de 85 de ani 19-01-2012 - 10:31

– voi stiti ca MAZARICA, este fiul unui functionar din fostul MINISTER AL INDUSTRIEI ALIMENTARE – de dinainte de 1989 – care se ocupa de FLOTA DE PESCUIT OCEANIC TULCEA – care pescuia in ZONA MAURITANIEI -si care avea 47 de nave dintre care 17 pescadoare – si care dupa 89 trecind la FONDUL PROPRIETATII DE STAT au fost inchiriate in diverse porturi ale lumii prin asa zisa privatizare – si care acum nu mai sant ale statului roman.De unde credeti voi ca acest ka- ka- vara al CONSTANTEI are relatii pe diferite meridiane ale lumii si merge sa-si ia PARTEA – ba aud ca este prieten cu un MILIARDAR EGIPTEAN- poate ca pe acolo sant navele astea.Nu ministerul transporturilor le-a vandut ci cei de la f.prop.care au dat OK sa se privatizeze IPO Tulcea- si sa ia fiecare cite o nava si sa plece.

Andrei 19-01-2012 - 11:35

Votatii neprihaniti din USL,fecioarele dl.Iliescu ,.

Prea cucernicul Iliescu,sfintia sa Antonescu cel sarac cu duhul si trupa calugarilor isihastri ,ce cinta la strana imn de biruinta pt a confisca inc-o data poporul roman…..pentru vre-o 10-15 ani

Iliescu care ar trebuii sa se intoarca la spital caci polipul de pe „palarie”(creier ,ala plantat de kgb) nu
i-a fost extirpat1

Andrei 19-01-2012 - 11:40

Apel la unitatea romanilor si maghiarilor …he,he ,he…NAIVILOR::::!

florin 19-01-2012 - 14:38

USL-ul nu dă doi bani pe voi. Ei vă vor doar voturile. Pentru USL campania electorală a început cu potemkidana din stradă. Nu vă lăsaţi păcăliţi si nu intrati in jocul lor politic ¡

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult