
Social-democratii au acuzat-o pe Roberta Anastase de incalcarea regulamentului si au parasit sala de sedinta, in contextul in care deputatii trebuiau sa dezbata motiunea simpla privind Agricultura initiata de grupul parlamentar al PSD+PC, dupa ce la solicitarea PDL ordinea de zi a fost completata cu hotarari referitoare la reprezentarea independentilor in Comisia de regulament, desi Biroul permanent al Camerei a respins, luni, aceste proiecte, transmite Agerpres.
„Doamna presedinta incercati zi de zi sa incalcati regulamentul si principiile parlamentare, probabil ca veti ramane in analele Parlamentului ca unica presedinta care a distrus principiile parlamentare si nu a respectat nicio regula. In aceste conditii, in care nu respectati regulamentul si ne impuneti tot felul de dorinte ale partidului dumneavoastra folosindu-va de forta si majoritatea parlamentara, noi nu putem sa asistam la asemenea dezbateri care nu au nimic cu procedurile parlamentare si cu regulamentul. Daca continuati sa faceti acest lucru o sa discutam si cu celelalte grupuri parlamentare din opozitie si o sa intram in greva parlamentara, dar nu inainte de a anunta si de a aduce la cunostinta tuturor cancelariilor europene despre felul in care se respecta principiile parlamentare in Romania”, a afirmat, in plen, liderul grupului PSD+PC, Mircea Dusa.
Anastase a intervenit pentru a arata ca este rolul sau ca presedinte sa agreeze dreptul partidelor privind votarea unor amendamente sau completarea ordinii. „Puteti avea orice optiune doriti”, a adaugat ea.
Critici la adresa conducerii Camerei Deputatilor au adus si social-democrata Aura Vasile si liberalul Mihaita Calimente. In contextul in care social-democratii au refuzat sa citeasca motiunea simpla, Roberta Anastase a anuntat ca textul se considera retras si ca ordinea de zi a fost epuizata.
0 comentariu
Baaaa………
… si barbierit:D
catre WEBmaster George …
Ati indeplinit rugamintile exprimate in „Scrisoarea a III-a” si in „Scrisoarea a II-a”.
Ei, acu-i acu`…,
sa vedem daca se poate implini si „Scrisoarea I-a” !! Este cea mai grea incercare.