Acasa Actualitate-InternaPolitica interna PSD cere demisia lui Clotilde Armand, după punerea sub acuzare

PSD cere demisia lui Clotilde Armand, după punerea sub acuzare

scris de Misu Andrei
33 Afisari

PSD cere demisia primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, după ce edilul a fost pus sub acuzare de procurori în dosarul deschis ca urmare a sesizării ANI.

„PSD solicită USR să aplice rapid principiul „Fără penali în funcții publice” în cazul colegei lor de partid Clotilde Armand! Primarul userist este, de astăzi, suspectă în dosarul penal în care este cercetată pentru infracțiunile de conflict de interese și însușirea ilegală de bani din bugetul Primăriei Sectorului 1.

De astăzi, Clotilde Armand a devenit oficial „un penal într-o funcție publică”, care conform principiilor invocate până acum cu vehemență de USR, ar fi trebui să fie deja exclusă din partid și cu demisia scrisă din poziția de primar!

Atitudinea duplicitară de până acum a conducerii USR, prin care face scut în jurul penalilor din partid, a fost justificată în mod jenant prin faptul nu s-a început oficial urmărirea penală împotriva lor.

Totul deși sesizările depuse la Parchet de instituțiile statului conțineau indicii temeinice privind săvârșirea unor fapte penale.

Această abordare a arătat dublul standard practicat de USR: principiile de integritate invocate pentru reprezentanții altor partide nu se aplică în cazul propriilor colegi de partid!

USR nu mai are, de astăzi, nici un fel de scuză!

Menținerea în partid a penalei Clotilde Armand înseamnă sfidarea și trădarea fără jenă a cetățenilor care au cerut respectarea criteriilor de integritate în clasa politică românească”, a transmis PSD.

Acuzaţiile

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au transmis că edilul de la Sectorul 1, Clotilde Armand, este cercetat pentru pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, 5 acte materiale constând în desemnarea sa manager al unui proiect şi semnarea unor dispoziţii prin care s-a remunerat pentru activitatea respectivă. Anchetatorii menţionează că dosarul a fost deschis la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Un proiect care a fost finalizat cu succes, la sfârșitul lunii mai: 60 de funcționari publici au participat la cursuri de formare /instruire în domeniul prevenirii corupției, transparenței, eticii și integrității, a fost creat un registru al riscurilor de corupție la nivelul administrației locale din Sectorul 1, au fost elaborate proceduri operaționale privind managementul riscurilor de corupție și stabilirea măsurilor preventive anticorupție la nivelul Primăriei Sectorului 1 și au fost derulate campanii de conștientizare privind riscul expunerii la faptele de corupție. Primăria Sectorului 1 a fost una dintre primele administrații locale din România care a obținut certificarea pentru sistemul de management anti-mită. Așa cum am mai spus, am respectat legea în cazul proiectului pe fonduri europene și am contestat în instanță raportul ANI. Am încredere în Justiție”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult