Acum 21 de ani, R.S.S.Moldovenească a fost un cap de pod pentru lovitura de stat din România.
Mâna Moscovei din spatele revoluţiei române
Oricât ar părea de neverosimil, în zilele de 21-25 decembrie 1989, implicarea directă a URSS în răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu putea fi urmărită de la Chişinău, practic, cu ochiul liber. Atât că agitaţia sovietică la frontiera de la Prut părea atunci o reacţie la răscoala populară de la Timişoara şi Bucureşti.
Lucrurile, de fapt, stăteau exact pe dos. Cu cât sovieticii se foiau mai mult în stânga Prutului, cu atât mai tare se degrada situaţia în dreapta lui.
Astăzi, există probe indubitabile că îndărătul revoluţiei anticomuniste din România s-a produs o ordinară răsturnare de palat. În aceste condiţii, evenimentele la care am asistat în decembrie 1989 sunt privite acum dintr-o altă perspectivă. Şi nici nu-i de mirare. De la o distanţă în timp, întregul se vede adesea mai limpede.
Ca să ne dăm seama ce se întâmpla în acele zile, haideţi să ne amintim de contextul evenimentelor. La finele lui 1989, la Chişinău lua turaţii perestroika. Basarabia trecuse la alfabetul latin. Cenzura, până atunci feroce, a lăsat-o brusc mai moale. Societatea era puţin ameţită de pe urma libertăţii nesperate care picase pe capul oamenilor ca o mană cerească.
Pe acest fundal, graniţa ferecată de la Prut şi regimul lui Ceauşescu păreau un atavism odios şi un obstacol enervant în faţa unirii fraţilor de pe ambele maluri ale Prutului. Afară mirosea puternic a schimbare. Toată lumea aştepta căderea Cortinei de Fier.
În această situaţie, spiritele rebele de la Radioteleviziunea de Stat de la Chişinău clocoteau. La începutul lunii decembrie 1989, fiind redactor în Departamentul Actualităţi TV, subsemnatul a scris, a redactat şi a difuzat, din propria-i iniţiativă, un comentariu critic despre caracterul desuet şi inuman al comunismului în general şi al celui românesc în special. Chiar a doua zi, în replică, Ministerul de Externe de la Bucureşti a trimis o notă de protest la Moscova despre care fusesem informat la Chişinău de Ion Guţu, secretar al CC al Partidului Comunist din Moldova. Surprinzător însă, nu au urmat represalii care în alte împrejurări n-ar fi întârziat să vină. Acest fapt nu putea fi întâmplător. Era un semn că Mihail Gorbaciov cloceşte ceva contra lui Nicolae Ceauşescu.
TV Chişinău, aruncată-n luptă alături de Vocea Americii
Că într-adevăr Moscova urzeşte împotriva Bucureştiului ne-am convins mai cu seamă după declanşarea protestelor de la Timişoara, când administraţia Televiziunii de la Chişinău, din reflex, pesemne, a interzis toate informaţiile parvenite din România. Acest fapt a trezit nemulţumirea jurnaliştilor care s-au apucat pe ascuns să pregătească un reportaj despre tulburările de dincolo de Prut. Nu mică însă ne-a fost mirarea când, a doua zi, am constatat că activitatea noastră clandestină n-avea niciun rost. Totul se rezolvase ca prin miracol. După un sunet de foarte sus, Televiziunii de Stat i s-a dat mână liberă.
În consecinţă, TV Chişinău a reflectat în voie şi reprimarea manifestaţiilor sângeroase de la Timişoara, şi mitingul de la 21 decembrie de la Bucureşti, unde Ceauşescu fusese huiduit, dar şi celelalte evenimente care au urmat. Acum e clar de ce cenzura sovietică s-a dat la o parte şi a permis libertăţii presei să triumfe.
Mediile oficiale de informare din România erau constrânse atunci să evite cu stricteţe orice referire la demonstraţiile de la Timişoara. Singurele surse de informare erau posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii. La acestea, astfel, s-au adăugat Radio Chişinău şi TV Chişinău.
În ziua de vineri, 22 decembrie, de dimineaţă, străzile Chişinăului erau împânzite de militari sovietici care parcă răsăriseră din pământ. Totodată, în Dealul Schinoasei, pe coridoarele Televiziunii de stat, şi-au făcut apariţia câţiva ofiţeri KGB care, în discuţiile cu şefii instituţiei, nu ascundeau că au sosit de la Moscova. Unul dintre aceştia intrase şi în redacţia noastră ca să ne avertizeze sec că se aşteaptă evenimente importante în România.
Curios este faptul că hotarul de la Prut, care până atunci părea de netrecut, a început, nitam-nisam, să se deschidă cu generozitate pentru „cetăţenii sovietici” deja în prima jumătate a zilei de 22 decembrie, când Ceauşescu era încă la putere. Încă în jurul orei 11 primisem câteva telefoane la redacţie din care aflasem uluit că se poate merge nestingherit în România. Un înalt demnitar mă sunase ca să-mi sugereze că am putea trimite chiar un reporter la Iaşi.
Hotarul căzuse înainte de înlăturarea lui Ceauşescu
