Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Rareș Mănescu, noul secretar general al PNL. Lista oficiala pentru europarlamentare

Rareș Mănescu, noul secretar general al PNL. Lista oficiala pentru europarlamentare

scris de A.B.
2 afisari

Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Biroului Politic Național, că vicepreședintele liberal Rareș Mănescu este noul secretar general interimar al partidului.

Rares Manescu

Totodată, liderul PNL a mai spus că deputatul Eugen Nicolăescu a fost desemnat coordonator interimar al partidului pe București.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat, marți, lista partidului pentru alegerile europarlamentare. Pe locurile considerate eligibile se află majoritatea actualilor europarlamentari ai partidului, alături de Mircea Diaconu și Mihai Țurcanu.

Potrivit liderului liberalilor, pe primele opt locuri de pe listă se află, în ordine: Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Bușoi, Renate Weber, Mircea Diaconu, Eduard Hellvig, Mihai Țurcanu. Antonescu a precizat că pe locul 10 se află fostul președinte al IICMER, Andrei Muraru.

„Sunt parlamentarii actuali cu o excepție, sunt oameni care din toate punctele de vedere au confirmat, în care avem încredere să continue în mandatul lor lucrurile extrem de importante pe care le-au făcut în Parlamentul European, sigur, suplimentați cu câțiva candidați noi”, a spus Antonescu.

El a arătat că sunt „nume interesante” și pe celelalte locuri de pe listă. „Dacă se va întâmpla să câștigăm mai mult decât ne-am propus nu va fi decât o plăcută surpriză și pentru noi și pentru Parlamentul European”, a mai spus liderul PNL.

În ceea ce privește candidatura lui Mircea Diaconu, Antonescu a explicat că dacă vor exista contestații, decizia acestora va fi respectată.

„Noi propunem candidatura lui Mircea Diaconu, vom încerca foarte repede să depunem deja această listă la BEC. Dacă sunt probleme de natură juridică, noi credem că nu, se vor opera contestații, se vor soluționa contestațiile. Dacă există probleme, vom proceda în consecință. Noi considerăm (…) că în situația domniei sale nu ar trebui să existe vreun impediment deoarece (…) este vorba de interdicția pe care domnia sa o are pentru anumite demnități cu excepția celor eligibile”, a arătat președintele PNL.

El a susținut că Mircea Diaconu a fost un caz controversat, nu un nume controversat.

„Nu cred că Mircea Diaconu este un om a cărui activitate, a cărui carieră atât artistică, dar și politică nu au comportat niciodată probleme nici legate de corupție, nici legate de incompetență sau de unul din acele lucruri care descalifică un om public sau un politician. (…) Mircea Diaconu e un om cinstit, valoros, cunoscut care în niciun caz nu ne aduce un deficit de imagine”, a spus Antonescu.

Întrebat ce îl recomandă pe Mihai Țurcanu să candideze pe un loc eligibil la alegerile europarlamentare, Antonescu a explicat că propunerea a venit din parte regiunii de dezvoltare nord-est.

„Noi am procedat în stabilirea acestor candidaturi, am făcut un exercițiu nou, anume asumarea de către regiunile de dezvoltare a unei serii de candidați. În primii 8 fiecare dintre ei este asumat de către o astfel de regiune de dezvoltare. Țurcanu (…) a fost propus de regiunea de nord-est, Moldova, și este un om care a fost unul dintre cei câțiva (…) oameni care au condus niște instituții importante în timpul guvernării noastre (…) și noi considerăm că a făcut-o bine. A fost șeful ANSVSA”, a afirmat Antonescu.

El a admis că Mihai Țurcanu este fratele lui Florin Țurcanu, președintele CJ Botoșani, dar a apreciat că acest lucru nu-i interzice „drepturile civile”.

Crin Antonescu a reiterat obiectivul PNL la alegerile europarlamentare, anume 25% din voturi, echivalentul a 8 europarlamentari.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult