Președintele Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, a declarat duminică seară că PNL nu se va lăsa „ademenit” la guvernare, indiferent de rezultatul alegerilor europarlamentare.
„Indiferent de rezultatul acestor alegeri, vreau să îi asigur pe toți cetățenii României care au votat sau nu, pe toți membrii PNL, pe toți cei care ne-au dat votul astăzi sau altădată, că PNL își va respecta demnitatea, principiile și hotărârile, că PNL nu ia mită, că PNL e singurul partid care, pe baza principiilor și în virtutea unor valori, a fost capabil să părăsească o guvernare și ca atare nu poate fi ademenit cu un loc mai mult sau mai puțin călduț într-o guvernare. Nu vom lăsa România pe mâna baronilor roșii, indiferent de exit-poll-uri, de rezultatul acestor alegeri. (…) Cei care își închipuie că doi sau trei sau cinci liberali capturați din diferite motive pot să substituie voința unui partid care de 139 de ani trăiește din valori, și nu din pomeni, se înșală amarnic”, a spus Antonescu la sediul PNL.
El a arătat că liberalii vor lupta ca și în 1996, 2004 și 2012 împotriva tentativei de instaurare la conducerea României a unui „partid-stat”. „Bătălia politică a acestui an e o bătălie majoră pentru România, iar opțiunea PNL a fost făcută și e definitivă. În această bătălie, PNL va reprezenta cetățenii împotriva baronilor, va reprezenta dreapta împotriva stângii, va reprezenta speranța și proiectul de occidentalizare a României împotriva feudalismului roșu în ediție PSD revăzută și adăugită”, a spus liderul liberal.
Antonescu a precizat că PNL va fi principala forță politică împotriva „pesedizării României” și că nu va lăsa România „pe mâna baronilor roșii”.
4 comentarii
Totusi nu putem sa nu remarcam gandirea de diliu a acestui gunoi, care spune ca nu lasa Romania pe mana baronilor rosii, in timp ce lasa PSD sa guverneze singur singurel.
Zi tu ba, ala care tai, daca nu e cretin cretinul asta.
Cum adică „lasă PSD…” Șii ce-ai vrea să facă dacă masa de dobitoci nu s-a luminat încă la minte și votează de-a-nboulea PSD?
Hahaha, chestia asta o remarcasem si eu. Dar cel mai interesant e sa urmaresti evolutia lui pe site-urile basiste, gen Hot News. La un moment dat, dupa ce devenise frecventabil, „Cacarau” s-a transformat in „Domnul Crin”. Acum, ca s-a dovedit un loser, a redevenit „Cacarau”…asta probabil si ca dovada a prieteniei sincere a basistilor pentru PNL,
hahaha.
Ce faci boule, te guduri ?
Vezi sa nu mai pomenesti de canal ca iar te bate si te pizduyeste limbricul schizofrenic !
Comments are closed.