Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Roberta Anastase a fost salvată şi lucrările Camerei deblocate

Roberta Anastase a fost salvată şi lucrările Camerei deblocate

scris de Ziua Veche
60 Afisari

Deputaţii PDL şi-au văzut visul cu ochii şi au modificat Regulamentul Camerei, eliminând obligativitatea cvorumului pentru şedinţele Biroului Permanent. Imediat după aceea, PSD şi PNL au anunţat că vor sesiza Curtea Constituţională în privinţa modificării Regulamentului Camerei Deputaţilor.


Astfel, deciziile vor putea fi luate cu votul majorităţii celor prezenţi la şedinţa Biroului Permanent, condiţii în care boicotul opoziţiei nu îşi va mai avea rostul. Proiectul a fost adoptat cu 173 de voturi “pentru”, 3 voturi “împotrivă” şi două abţineri, aparţinând PDL, UDMR, UNPR şi minorităţilor, în absenţa liberalilor şi a social-democraţilor. Până acum, deciziile se luau cu votul a jumătate plus unu din numărul total al membrilor Biroului Permanent, fiind necesare şapte voturi, în condiţiile în care puterea avea doar şase.

Democrat-liberalii au vizat prin acest demers deblocarea activităţii Camerei Deputaţilor, unde reuniunile Biroului Permanent al Camerei nu s-au mai putut ţine de două luni, din lipsă de cvorum. Opoziţia a refuzat să mai participe la lucrările conducerii Camerei, condiţionându-şi revenirea de schimbarea din funcţie a Robertei Anastase, acuzată de fraudarea votului la Legea pensiilor.

Deputaţii puterii au mai adoptat o Hotărâre prin care se majorează numărul de membri ai Comisiei de muncă cu încă 10 locuri. În acest mod simplu, puterea obţine controlul votului în această Comisie, care va face Raportul de fond la Legea Pensiilor şi apoi la proiectul Bugetului de Stat şi cel al asigurărilor sociale.

0 comentariu

muaddib 27-03-2010 - 16:19

bai, voi valahii astia nespalati ati fost dintotdeauna corupti si turnatori…

Huhu 27-03-2010 - 16:25

Sictir nebunule jegos si spurcat!!!!!!!!

ilicit 27-03-2010 - 17:03

Muaddibe, tata sa vezi si sa nu crezi ce se intampla si prin Imperiul Austro-ungar, cam in aceeasi perioada istorica. Sa vezi acolo unguri corupti….

mihai1 27-03-2010 - 22:46

Curat comentarii decente..

muaddib 27-03-2010 - 23:08

la balamuc cu huhu ciu… bai retardule, chiar nu esti in stare sa te lipsesti de injuraturi? ce va ziceam eu, ca limba romana se rezuma la un numar fix de injuraturi…

un cititor 01-05-2010 - 12:21

pentru unii dintre comentatori: in afara de timpenii sovine mintile voastre pot si altceva?????

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS