Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Scrisoare deschisă – Ce-i cere Băsescu lui Antonescu şi Ponta ?

Scrisoare deschisă – Ce-i cere Băsescu lui Antonescu şi Ponta ?

scris de Bogdan Crețu Roman
3 afisari

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a transmis vineri o scrisoare deschisă preşedintelui interimar Crin Antonescu, premierului Victor Ponta şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care cere să se clarifice imediat regulile după care se va desfăşura referendumul din 29 iulie.

‘În momentul de faţă există neconcordanţe între legislaţia privind organizarea referendumului din 29 iulie 2012, decizii ale Curţii Constituţionale a României şi hotărârea Parlamentului de suspendare a Preşedintelui României. Vă solicit să clarificaţi imediat regulile după care se va desfăşura scrutinul din data de 29 iulie. Este vorba, în primul rând, despre regulile de validare a referendumului, numărul şi locul de amplasare a secţiilor de votare din ţară şi din străinătate, formula de reprezentare în comisiile din secţiile de votare şi durata efectivă a votării’, se arată în scrisoarea lui Băsescu.

Preşedintele suspendat spune că absenţa respectivelor clarificări în cel mai scurt timp cu putinţă este ‘profund nedemocratică’, pentru că induce confuzii majore în rândul cetăţenilor români cu drept de vot.

Întrucât, oficial, campania pentru referendum a început la 6 iulie 2012 şi se termină la 27 iulie 2012, este corect să nu fie modificate regulile fixate deja, precum data şi numărul de alegători din listele electorale folosite şi în alegerile locale din 10 iunie 2012. De asemenea, consider corect să menţineţi numărul secţiilor de votare din străinătate utilizate la alegerile prezidenţiale din anul 2009. În acelaşi timp vă adresez rugămintea să luaţi toate măsurile necesare ca referendumul să se desfăşoare în spiritul corectitudinii faţă de practicile Uniunii Europene şi a deplinului respect în raport cu Constituţia României şi legile ţării”, a transmis Băsescu.

14 comentarii

digital 13-07-2012 - 17:21

ieri ai fost președinte,azi ești în opoziție?!
cine ne conduce frate?!kurva asta care a făcut legile nu mai e de acord nici cu ce a promulgat cu mânuța lui!
votați-l mă pe khoorvheeeth!
votați-l pe șmenar!

ValVerde 13-07-2012 - 17:24

Degetel, spune tu ce e incorect in ceea ce cere Basescu!

digital 13-07-2012 - 17:45

băi retardatule,cum poți să vii să ceri să se respecte legi în vigoare?!legile în vigoare se respectă fără scrisori de imbecili dacă nu știai!sau mai trebuie să plusezi?!sau poate e campanie ascunsă!
sau poate ești tu tare prost!
poate pe-acolo pe la tine așa o fi mă!
uimește-ne!

ValVerde 13-07-2012 - 17:54

Mai labutza, nu ziceai tu ca nu mai vorbesti cu mine?
Te-ai razgindit?

1. Care sint legile in vigoare? Exista neclaritati inclusiv in declaratiile contradictorii ale lui Ponta. Basescu intreaba cum va fi. Va fi majoriate absoluta indiferent de participarea la vot, sau va fi majoritatea absoluta numai daca 50%+1 din electorat participa? Si eu as vrea sa stiu asta si pe mine nu ma afecteza rezultatul. Cum dracu sa nu-l intereseze pa Basescu?
2. Ce e rau sa delimitezi clar cadrul organizatoric?

Esti uimit?

digital 13-07-2012 - 18:39

ce ați șters mă vitelor pdeliste răspunsul la retaradtu ăsta?!

DXN 13-07-2012 - 20:57

dENISULE,
Cred ca esti directorul ZV de iti permiti sa insulti in asa mod moderatorii ZV!
Sau, dimpotriva esti o mare lepra, un mare labagiu, dar esti agreat si sustinut de ZV.
Clar, asa cum am zis acum 2-3 saptamani: nu are rost sa mai accesez/aplic aceasta publicatie.
In lumea asta prost facuta, KKT-II f_t in loc sa PUTA!

digital 13-07-2012 - 22:11

ăia sunt liberi să taie,așa cum eu sunt liber să comentez,așa cum tu ești un mare bou!
cine dreq te-a pus să revii?!du-te dreq de prost!nu ți-ai găsit forum?!

digital 13-07-2012 - 22:20

mă refeream la pedalaci mă tâmpitule,nu la moderatori,da tu procesezi în chineză,de aia nu-ți găsești locul,nicăieri!
frustratu dreq ce ești!
ce mai vroiai să fii în viața asta și n-ai fost?!
hahaha!

Dorin C. 13-07-2012 - 20:57

Bai Digital, macar leaga-te de toti daca tot te afli in treaba. Asta e doar virful iceberg-ului. Tu stii citi din-astia sint la virf? Cu sutele, omule.

digital 13-07-2012 - 22:14

doar unul singur poate ajunge și președinte care,mai poate să-ți influențeze și viața din păcate!
sper că nu vrei să mă leg,de ex și de tine,ar fi păcat și oricum nu ești în vârful…icebergului!

Dorin C. 14-07-2012 - 05:40

Mai omule, daca vrei sa pricepi, la virf se afla sute, daca nu chiar mii de creaturi precum cel suspendat. Tu numai pe asta il vezi? Toti sint o apa si-un pamint. Fii obiectiv si critica tot raul care scufunda tara in mocirla si-o fura de nu mai ramine nimic pentru ceilalti.

Salut 13-07-2012 - 17:41

„Vă solicit să …” (Basescu)

Ponta ar trebui sa-l ignore pur si simplu pe cetateanul Basescu. Chiar daca acesta din urma nu-si vede lungul nasului, Acvila non capit muscas.

Singurul lucru pe care trebuie sa-l faca intr-adevar bine Ponta e sa asigure participarea cat mai larga a cetatenilor la referendum. Anularea a doua-trei masuri impopulare basiste si o buna comunicare a lor produce efecte cat 10.000 de raspunsuri la idioteniile dementului national, oricat de justificate ar fi.

camelia 13-07-2012 - 21:02

Ba, mincator de kkt, basescu e presedinte, inca, mortaciunea, si va fi presedinte plin dupa 29. daca nu ma crezi, intreab-o pe ma-ta, lingemi-ai slapii dupa ce vin de la piata.

„Singurul lucru pe care trebuie sa-l faca intr-adevar bine Ponta e” … sa demisioneze din cauza PLAGIATULUI, lepra ce esti.

jan dinu 13-07-2012 - 19:36

——- LEUL ——-
IN ograda romaneasca
Sta leul pe prispa – acasa
E bolnav NU se ridica …
De se misca sta pe frica !
JD-USA

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult