Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Sedinta Parlamentului suspendata, citirea motiunii a fost amanata

Sedinta Parlamentului suspendata, citirea motiunii a fost amanata

scris de Z.V.
22 Afisari

Şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului a fost suspendată, vineri, după constatarea lipsei cvorumului, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, anunţând că data citirii şi dezbaterii moţiunii de cenzură va fi stabilită în Birourile Permanente reunite de luni.

După apelul nominal, efectuat la solicitarea grupului PSD+PC, preşedintele Senatului a constatat că sunt prezenţi doar 225 de deputaţi şi senatori, număr insuficient pentru a asigura cvorumul de şedinţă.

După strigarea catalogului, secretarul Camerei Deputaţilor, democrat liberalul Dumitru Pardău, a anunţat că „au existat două erori” în contabilizarea prezenţei la deputaţi, aceştia fiind prezenţi în număr de 177. În ceea ce-i priveşte pe senatori, din 137 au fost prezenţi 48.
În acest context, Mircea Geoană a anunţat convocarea unei şedinţe a conducerilor reunite ale celor două Camere pentru lunea viitoare, când ar urma să se ia o decizie în privinţa calendarului citirii şi dezbaterii moţiunii intitulate „Legea salarizării Guvernului iresponsabil”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS