Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Senat: CCR nu mai poate controla deciziile Parlamentului

Senat: CCR nu mai poate controla deciziile Parlamentului

scris de M.A.
3 afisari

Curtea Constituţională nu mai poate controla deciziile Parlamentului. Plenul Senatului a adoptat, luni, o lege în acest sens. Senatul are rol decizional în acest caz.

Senat: CCR nu mai poate controla deciziile Parlamentului

Senat: CCR nu mai poate controla deciziile Parlamentului

În favoarea propunerii de lege s-au exprimat 70 de senatori, în timp ce 18 au votat împotrivă, iar patru s-au abţinut de la vot. Iniţiatorii proiectului de lege propun ca CCR să nu se mai poată pronunţa cu privire la hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, la hotărârile plenului Senatului, precum şi cu privire la hotărârile plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.

Aceştia susţin că prin modificarea legii de funcţionare a Curţii din anul 2010 activitatea acesteia a fost „încărcată în mod excesiv” prin faptul că în sarcina CCR intra şi atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Legislativului, ceea ce a dăunat „bunului mers” al activităţii Curţii ca „arbitru instituţional”.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, a susţinut, la momentul discutării acestei propuneri în comisia pe care o conduce, că această modificare nu are nicio legătură cu posibilitatea demarării procedurii de suspendare a preşedintelui.

6 comentarii

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 25-06-2012 - 17:37

L a Palatul Cotroceni …canta CuCU -veaua ! De data asta ….DEFINITIV !

dana 25-06-2012 - 18:44

ohhh definitiv un partid USL alias PCR ne va decide soarta!!!!!!!!! Succes romani la emigrare!!!!

jan dinu 25-06-2012 - 17:57

Curtea constitutionala …
E’O afacere banala …
Intr-o tzara anormala
Shi’n locul ei s-a fie …
Un – shtabor – din tziganie …-:))))
JD-USA

Zenovia-Zamfira 25-06-2012 - 18:10

Poate ca totusi nu mor caii când vor câinii, maica, ca nu trebuie sa moara caii când vor câinii.
Atata mai lipseste, si sa-l cotropesca si pe Avocatul Popurului, si suntem facuti, dictatura ne mananca, dictatura aia rea.

dana 25-06-2012 - 18:46

O sa ramina in tara asta doar hotii…….. Ce se vor face cind se vor fura unii pe altii???!!

Zenovia-Zamfira 25-06-2012 - 18:32

Da’ uitai sa spui, maica, oamenii vad si nu uita, nu uita.
Pai nu vorbira caraghiosii astia de „dictatura” de ne-mpuiara capul, nu vorbira caraghiosii de ne-mpuiara capul?
A, oamenii vad si nu uita, nu uita, pai la ce sa uite, cu hotii poti sa te joci?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult