Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Sondaj. Poporul îl vrea premier pe Isărescu

Sondaj. Poporul îl vrea premier pe Isărescu

scris de C.P.
4 afisari

Un sfert dintre români consideră că Mugur Isărescu ar trebui să fie următorul premier al României.

Vasile Dancu, directorul IRESAsta reiese dintr-un un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), dat publicităţii miercuri şi preluat de Agerpres.

La întrebarea „Cine credeţi că ar trebui să fie următorul prim-ministru al României?”, 25% dintre cei chestionaţi l-au nominalizat pe guvernatorul BNR. Acesta este urmat în preferinţele celor intervievaţi de Victor Ponta (9%), Klaus Johannis (6%), Emil Boc (3%), Crin Antonescu, Adrian Năstase şi Mihai Tănăsescu – cu câte 2%. La aceeaşi întrebare, 41% dintre cei chestionaţi au răspuns „nu ştiu”.

Potrivit IRES, 84% dintre respondenţi au auzit de „discuţiile dintre preşedintele Traian Băsescu şi partidele de la putere privind înlocuirea premierului Emil Boc”, iar 65% au o părere bună şi foarte bună în ceea ce priveşte posibila înlocuire a actualului prim-ministru.

În acelaşi timp însă, 60% dintre respondenţi sunt de părere că schimbarea premierului Emil Boc nu va modifica încrederea în actualul guvern.

În privinţa numirii unui prim-ministru independent, 47% au răspuns că sunt de acord în mare şi foarte mare măsură, iar 51% au spus că acceptă această variantă în mică şi foarte mică măsură.

Studiul IRES a fost realizat în 18 februarie, pe un eşantion naţional reprezentativ de 1.100 persoane de 18 ani şi peste această vârstă, cu o marjă de eroare de ą 3,0%.

4 comentarii

IMM 24-02-2011 - 05:58

Neamul slugilor imbecile chiar il merita pe tilhar : Schema dupa care au lucrat cei de la Banca Nationala, in frunte cu Mugur Isarescu, a fost sub forma sponsorizarii unor case de cult, biserici, manastiri, cu complicitatea mai multe firme de constructii. In cazul pe care l-am cercetat, se ponsoriza Biserica Sfintii Constantin si Elena din Predeal cu 200 milioane lei lunar (asta era intre anii 1998—2002). Sponsorizarea se facea prin primaria localitatii Predeal cu dedicatie catre o firma de constructii (S.C. Cotexim S.R.L. Bucuresti), care executa lucrarea respectiva. Pe langa biserica in constructie, aceasta firma avea in portofoliul de constructii si resedinta lui Mugur Isarescu de la Gruiu. Se faceau lucrari de 80-100 milioane lei/luna la biserica din Predeal, se raportau lucrari de 200 milioane lei, iar din diferenta se executau lucrari la resedinta domnului Isarescu, la Gruiu. Pana in anul 2000 sponsorizarile au fost facute luna de luna, apoi din 2001 s-au rarit, mai ales dupa privatizarea pricipalelor bancii comerciale. Cu aceiasi schema Mugur Isarescu si-a construit si casa din Judetul Valcea, dealtfel in spatele firmei Cotexim Bucuresti era insusi Isarescu, care a atribuit acestei firme (1996-2002) cele mai banoase contracte pentru constructia de sedii de banci in toata tara. Dupa ce patronii firmei Cotexim Bucuresti au achizitionat pachetul majoritar al statiunii balneo-climaterice de la Calimanesti (1998), au imprumutat 1,5 milioane marci de la o banca germana, cu garantia B.N.R., pentru reparatile hotelurilor si modernizare, au existat dovezi si declaratii ca o parte din suma de 1,5 milioane de marci ajunsese in buzunarele lui Isarescu, care a investit-o in celebra vie de la Dragasani ,,mostenita” de la parinti, desi aceasta apartinuse familiei Stirbei. Dealtfel, in mai multe cazuri banii proveniti din sponsorizari caritabile ale B.N.R., au fost deturnati pentru scopurile personale ale catorva persoane din conducerea bancii. E usor de dovedit, urmarind numele firmelor de constructii, care au beneficiat de aceste sponsorizari (la final) si numele firmelor ce au construit vilele demnitarilor B.N.R

urbos 24-02-2011 - 06:08

Sa tinem cont ca sondajele facute de hahalera Dancu au o marja de eroare de 40%.

Didos 24-02-2011 - 09:10

Eu unul nu cred ca Isarescu este solutia ideala ,chiar daca merg impotriva tuturor. Isarescu este un profesionist excelent in domeniul bancar, dar asta nu inseamna ca este cel mai indicat pentru postul de prim-ministru. Pe ce se bazeaza cei care il propun ? Poate doar pe carisma si discretie ! Dar este de ajuns; ce propuneri si idei a oferit sustinatorilor pentru schimbari majore in economia romaneasca ?Nimic! Sa nu fim naivi!

digital 24-02-2011 - 09:55

IREs-band:dancu-cetera,isarescu-tambal,prim solist si dirijor…va las pe voi…HA!HA!HA!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult