Mai mult de jumătate dintre români sunt de acord cu comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, relevă sondajul pe baza căruia PSD şi PNL discută comasarea alegerilor şi candidaturi pe liste comune, sondaj realizat de Avangarde, la comanda celor două partide. Acelaşi sondaj mai arată că PSD ar obţine 31% din voturi la alegerile pentru Parlamentul european, iar PNL 20%. urmat de AUR cu 18 % şi de Alianţa Dreapta Unită, cu 15%.
La întrebarea ”Dumneavoastră personal sunteţi de acord ca alegerile europarlamentare să fie comasate cu alegerile locale?”, 53% dintre cei chestionaţi au răspuns afirmativ, 35% nu sunt de acord, iar 12% nu pot aprecia sau nu răspund.
O altă întrebare a fost: ”Viitorul Guvern al României care se va forma după alegerile generale ar trebui să fie alcătuit din partide care împreună să asigure majoritatea constituţională şi stabilitate politică?”, 66% răspunzând afirmativ, 21%, negativ, iar 13% nu pot aprecia sau nu răspund.
În ceea ce prveşte intenţiile de vot la europarlamentare, 31% ar vota PSD, 20% – PNL, 18% – AUR, 15% – Alianţa Dreapta Unită, SOS România – 8%, UDMR – 5%, REPER – 2%, alte partide – 1%.

Sondajul a fost realizat telefonic, în perioada 19 – 20.02, pe un eşantion de 950 de subiecţi. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,1%.