Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Tăriceanu: Reprezentanţii Guvernului, adevăraţi comunişti

Tăriceanu: Reprezentanţii Guvernului, adevăraţi comunişti

scris de A.B.
4 afisari

tariceanu

foto: infobraila.ro

Călin Popescu Tăriceanu susţine că după modul în care este tratată proprietatea privată de către membrii actualului Guvern, îi este foarte greu să se gândească că aceştia pot fi caracterizaţi altfel decât ca nişte adevăraţi comunişti.

Tăriceanu critică, pe blogul său personal, planurile de a se plafona la 15% despăgubirile pentru proprietarii deposedaţi abuziv de bunurile lor în timpul regimului totalitar comunist şi faptul că Guvernul PDL propune ca despăgubirile să fie eşalonate pe 10-12 ani.

„Cum anul acesta se împlinesc 23 de ani de la Revoluţie, putem deduce că liderilor PDL şi Cabinetului nu li se pare deplasat ca oamenii să aştepte primirea unor despăgubiri (chiar şi ridicole) până la 35 de ani de la Revoluţie”, scrie Tăriceanu.

În opinia sa, experienţa ultimilor ani arată că PDL este un partid fără ideologie politică, creat în mare măsură prin coagularea unor traseişti politici în jurul puterii şi numai cu scopul de a avea acces la resursele bugetului şi la controlul agenţilor economici de stat.

Tăriceanu recunoaşte că nu are mari aşteptări de la Guvernul Ungureanu, pentru că ştie cine îl susţine, cine îl compune şi cine îi face politicile.

Potrivit fostului premier liberal, întregul plan al puterii este un atentat grav la principiul garantării proprietăţii private şi un abuz de neimaginat împotriva foştilor proprietari şi adaugă faptul că, după modul în care este tratată proprietatea privată de reprezentanţi ai actualului Guvern îi este foarte greu să se gândească că aceştia pot fi caracterizaţi altfel decât ca nişte adevăraţi comunişti.

Călin Popescu Tăriceanu nu este de acord nici cu argumentaţia Guvernului potrivit căreia nu există resurse pentru acordarea acestor despăgubiri.

„Mi se pare că acesta nu este un argument care să poată fi luat în considerare. În primul rând, pentru că nu este adevărat. În al doilea rând pentru că nu este admisibil în condiţiile unei societăţi democratice”, spune Tăriceanu, arătând că statul român deţine în continuare controlul unor imense resurse economice în domenii precum energia sau resursele naturale.

Fostul premier liberal susţine căsoluţia Guvernului este profund nedreaptă şi calcă în picioare un alt principiu de bază al liberalismului şi al democraţiei, anume egalitatea în faţa legii.

În acest sens, Tăriceanu apreciază că Guvernul are un comportament cinic, imoral şi orientat împotriva democraţiei.

Potrivit acestuia, peste gravitatea extremă a acestei situaţii planează umbra demagogică şi politicianistă a liderilor PDL care au tupeul să vorbească zi de zi despre faptul că ei ar reprezenta dreapta în politica românească, spune Tăriceanu.

2 comentarii

BULA 19-04-2012 - 10:02

Iar Tariceanu este un adevarat capitalist !
El a inventat moda cu salarii de patron la anumite categorii de angajati la stat (aia care manareau averea statului, jegurile din Justitie, etc).
De asta a pierdut alegerile, pentru ca a fost un BOU. Nu a facut nimic pentru micii proprietari, pentru tarani si pentru cei cu firme. A avantajat multinationalele.

Ghita Bizonu' 19-04-2012 - 11:35

Bun.
Poa o sa vreti sa „moderati” precedentu comenatar. Am fost cam furios.
INSA tariceanu trebe sa fie intrebat de ce a facut Fondul Proprietatea?
Sa despagubeasca pe cei nationalizati sau sa se imbpgateasca el si ai lui?!
Si pe cine a despagubit fondu propretatea ?!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult