Tăriceanu sare la gâtul lui Antonescu | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Tăriceanu sare la gâtul lui Antonescu

Tăriceanu sare la gâtul lui Antonescu

scris de A.H.
11 afisari

Din păcate, PNL este încă dator electoratului cu exprimarea unei viziuni liberale asupra viitorului economiei româneşti şi vă spun sincer că am aşteptat în această campanie electorală, mai sunt zece zile până la data alegerilor, am aşteptat ca liderul PNL (Crin Antonescu – n.r.) să promoveze un plan de economic pentru România. Din păcate, până astăzi am fost deficitari la acest capitol şi consider că este o greşeală care ar putea să ne coste, şi anume faptul că în această campanie electorală nu am prezentat suficient soluţiile noastre pentru creşterea economiei româneşti, PNL fiind considerat, până nu demult, un partid al competenţei economice„, a declarat  fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, candidat al USL pentru un mandat de senator la alegerile parlamentare din 9 decembrie, a declarat joi că efectele crizei economice din România au fost agravate prin ‘măsurile stupide‘ implementate de Guvernul Boc şi girate de preşedintele Traian Băsescu.

În opinia lui Tăriceanu, preşedintele Traian Băsescu ar trebui să se ‘abţină‘ de la a da lecţii de economie, fiindcă ‘nu are căderea‘ de a se exprima pe teme economice.

‘Avem nevoie de un plan de urgenţă pentru resuscitarea economiei româneşti. Situaţia este extrem de gravă, mai ales că această criză economică se prelungeşte. Principala prioritate a USL şi a PNL trebuie să fie reluarea creşterii economice. (…) Criza economică a fost agravată de incompetenţa guvernărilor PDL anterioare. Părerea mea este că Guvernul Boc a luat o serie de măsuri stupide care au sufocat economia. Preşedintele Băsescu nu are căderea să dezbată pe teme economice, fiindcă a girat, prin atitudinea sa, risipa banilor publici pe proiecte care sunt mai degrabă în favoarea clientelei politice, pentru patinoare, terenuri de sport în pantă. Ar fi bine dacă s-ar abţine să ne mai dea lecţii economice. România are nevoie de un program de esenţă liberală‘, a afirmat Tăriceanu în timpul dezbaterii intitulate ‘Creştere economică şi generare de locuri de muncă: soluţiile partidelor politice din România’. De asemenea, el a subliniat că PNL are datoria faţă de propriul electorat de a oferi un program economic liberal.

2 comentarii

Europeanuul 29-11-2012 - 20:04

„Preşedintele Băsescu nu are căderea să dezbată pe teme economice, fiindcă a girat, prin atitudinea sa, risipa banilor publici pe proiecte care sunt mai degrabă în favoarea clientelei politice, pentru patinoare, terenuri de sport în pantă. Ar fi bine dacă s-ar abţine să ne mai dea lecţii economice. România are nevoie de un program de esenţă liberală‘,
*****
Buna dimineata Romania!

teo 30-11-2012 - 07:56

Domnule Tariceanu ! Nu stiu cum v-ati pacalit domniile voastre liberalii cu staif sa alegeti in fruntea acestui partid traditional si istoric,un gunoi !Pentru astfel de indivizi regretatul profesor Grigore Moisil a spus o vorba exceptionala : „LEGILE TARII NU INTERZIC NIMANUI SA FIE IMBECIL !” poate ca ar fi cazul de o revolutie in cadrul PNL si cu aceasta ocazie si in politica Romaniei.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult