Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Teodor Meleșcanu ar putea intra în cursa pentru Prezidențiale

Teodor Meleșcanu ar putea intra în cursa pentru Prezidențiale

scris de C.S.
3 afisari

Teodor Meleșcanu, actualul director al SIE, își declară disponibilitatea de a candida la alegerile prezidențiale din noiembrie, dacă va primi o propunere în acest sens.

Teodor Meleșcanu, șeful SIE, ar putea candida la alegerile prezidențiale.

Meleșcanu a precizat că nu a discutat cu nimeni, dar e „disponibil” și că se va întoarce cu siguranță în politică, după această „paranteză deschisă”, cum a numit el mandatul la conducerea SIE.

„Îmi place, mi se potriveşte şi aş dori să o exercit în continuare, dar sunt conştient că se va termina la un moment dat sau altul, dar asta nu înseamnă că viaţa mea s-a terminat. Percep poziţia de director al SIE ca o paranteză în cariera politică, o paranteză deschisă, care oricând îmi va da posibilitatea să revin. Mă gândeam că ar fi mare păcat să nu pot fructifica toate informaţiile pe care le-am obţinut în această perioadă”, a declarat șeful SIE.

Întrebat dacă ia în considerare o posibilă candidatură la prezidenţiale, Meleșcanu a răspuns: „N-am discutat cu nimeni asemenea chestiuni. Din punctul meu de vedere, sunt disponibil, în cazul în care va exista un interes”.

În plus, spune Teodor Meleşcanu, „îmi doresc să pot veni în fiecare seară la televiziune şi să fac comentarii, să-mi exprim opiniile”.

60 comentarii

Europeanuul 17-01-2014 - 14:48

Brontozaurul Melescanu Presedinte si Maior prim-ministru (ploaie de stele)

http://www.youtube.com/watch?v=gWWP-U7v6YU

UnUL 17-01-2014 - 16:47

Tot mai bine decât C ă c ă r ă u și Tonta.

pathfinder 17-01-2014 - 16:49

Sigur ca mai bine.
Dar, poate se gasesc si alte solutii…

UnUL 17-01-2014 - 16:54

Mda, asta sper și eu.

urbos 17-01-2014 - 16:56

Il lingeti in cur si pe securistu asta acuma.
Ce sperante la viermi, cum se agata micutii de fiecare pai. Hahahaha!
Nu va mai agitati ma gunoaielor, va spune Kioru cu cine sa votati. Ciocu mic si joc de glezne. Va zice el cand.

pathfinder 17-01-2014 - 16:59

Ti-am mai spus talambule ca nu e ca la PNL.
Numai voi votati la comanda.
Sau ce mai faceti voi acolo….

UnUL 17-01-2014 - 17:01

E mai bine să nu știm ce fac; ni s-ar face părul permanent !

urbos 17-01-2014 - 17:01

Asa te-au invatat ma-ta si tac-tu si scoala de partid, istoria Romaniei.

UnUL 17-01-2014 - 17:03

Cur Bubos, să înțeleg că singurii securiști buni sunt Felix, Ghișe și Roșca Stănescu ?

urbos 17-01-2014 - 17:03

Parul tau nu e permanent, e asa pentru ca ce ai tu la cap se numesc floci. Ai inteles ma cap de poola?

UnUL 17-01-2014 - 17:03

Păi nu e: se face permanent doar când îți citesc aberațiile.

pathfinder 17-01-2014 - 17:04

Iar o da asta cu istoria.
Las-o bre mai moale cu bautura!

UnUL 17-01-2014 - 17:05

Asta e istoria pe care a învățat-o din „scrierile” lui Horia Sima.

pathfinder 17-01-2014 - 17:05

Felix is the one!
Ghise si SRS sunt plevusca.

N-asa curboase?

pathfinder 17-01-2014 - 17:07

@UnUL
N-are asta treaba…
Am mai spus-o.
E pur si simplu bou.

urbos 17-01-2014 - 17:11

Asa taratura, deci am ajuns la concluzia comuna ca lepra aia e securist. Bun, e un punct de plecare(pe dracu, pe prostul basist l-a luat gura pe dinainte, o s-o dea la-ntors).
Felix cine e? Ce e el in stat? Nimeni. Deci mars!
Ghise. Ghise a recunoscut ce-a facut inca din anii 90, a fost MEREU la PNL, asdara in Opoziti ademocratica de pe vremuri etc, a fost DAT AFARA pentru colaborarea lui, dar omul s-a luptat in Justitie pentru a dovedi ca nu a facut politie politica si si-a recastigat in Justitie dreptul de a reveni in PNL. Te asigur insa, ca la cel mai mic semn de tradare si de colaborare cu Securitatea, care e acum reprezentata de Basescu, va zbura din partid. Deci mars!
SRS a recunoscut si el inca din anii 90. A fost un ziarist, deci fara functii in stat, permanent in opozotie fata de puterea fesenista(PSD-PD), cand a ajuns parlamentar si a calcat pe bec, a fost dat afara. Deci mars.

Asadar, nici unul din astia NU VREA sa ajunga presedinte, deci oricum ar fi de rai, nu intra in calcul pentru functie, spre deosebire de naparca asta securista, pe care VOI o lingeti in cur si sperati sa ajunga presedinte.

Deci MARS!!!!

pathfinder 17-01-2014 - 17:19

Fiecare intelege ce vrea.
curbos nu intelege niciodata.

pathfinder 17-01-2014 at 16:49
„Dar, poate se gasesc si alte solutii…”

UnUL 17-01-2014 - 17:26

@Pathfinder.
Ai dreptate: ar trebui să-și pilească coarnele: împunge.

urbos 17-01-2014 - 17:26

Vierme, in mod normal ar fi trebuit sa spui, ce cauta javra asta securista sa vrea sa candideze? Dar nu, latri la Ghise, Felix si SRS(cam astia-s toti, tot ce-a putut scormoni adunatura basista, spre deosebire de tirurile de securisti acoperiti si neacoperiti din curtea Kiorului), care NU au de gand sa candideze.
Deci ce gavaresti mataluta acuma e un fel de scuza penibila.
Cum ti-am zis gunoiule, Kioru o sa va dea candidatul. O stii prea bine vierme, oricat te-ai zvarcoli in prostia care te chinuie.

pathfinder 17-01-2014 - 17:30

curboase,

Pentru tine, dedicatie speciala, pe litere:
Oricine e mai bun decat cuplul tonta+cacarau.
Si o femeie de servici.
(le cer scuze la toate pentru comparatie)

Ai inteles, incurcatule?

urbos 17-01-2014 - 17:32

Ceea ce si spuneam, mintea vermelui basist!
Cine dracu sa te mai vindece ma nebunule?
Sectant penibil! Hahaha!

urbos 17-01-2014 - 17:34

Plus ca s-ar putea sa mai luati o muye si Antonescu sa lase locul lui Iohannis.

pathfinder 17-01-2014 - 17:36

tuturor…

pathfinder 17-01-2014 - 17:37

Pai muia aia o iei tu.
Ca esti din aripa cacarau.
Eu nu as avea nimic impotriva!

urbos 17-01-2014 - 17:47

Aripa lu ma-ta ma, Hahahaha! Auzi ce-si inchipuie tampa!

urbos 17-01-2014 - 17:48

Dar daca nu ai nimic impotriva…. Sa mori tu ca n-ai nimic impotriva?

pathfinder 17-01-2014 - 17:58

Daca ai primit sarcina sa sondezi parerile oamenilor…

Da maaa, ar fi o idee foarte buna pentru voi.
Antenescu s-a facut de rahat deajuns.
Plus ca, parerea mea, si-a tradat o mare parte din electorat facand dragoste cu PSD-ul.
(ai inteles bre ce am gavarit io mai sus?!?)

Si raspunsul: votul meu il aveti.
Sau, ma rog, Iohannis.

urbos 17-01-2014 - 18:07

Ma, poate la tine mai licare un neuron… mai e o speranta.
Dar pe Unu il omori cu chestia asta, hahaha!

pathfinder 17-01-2014 - 18:12

Mda.
Dar daca ramaneti in alianta cu PSD-ul….
Ciuciu.

P.S. Sa nu raman dator: neuron singuratic ai tu!

urbos 17-01-2014 - 18:13

Chestia cu dragostea cu PSD e doar o mizerie basista, pe Antonescu si PNL-ul ii injurati dinainte de orice alianta cu PSD, asa ca e gargara.
Unde mai pui ca tovarasu securist Basescu a facut guvern cu PSD-ul spunand ca i s-a implinit visul Ce faceai atunci? Hehehe.
Ca si alianta cu comunistii securisti de la PD, pentru a-l darama pe Nastase, pentru salvarea democratiei, PNL s-a aliat acum cu PSD pentriu a darama alta canalie, adica pe Basescu. Nu e dragoste intre PNL si PSD decat in mintea basistilor, aceiasi care credeau ca e dragoste intre PNL si PD probabil.

UnUL 17-01-2014 - 18:13

Mda. Nici C ă c ă r ă u nici Neamțul, părerea mea.

pathfinder 17-01-2014 - 18:17

@urbos
Ai un fix: basescu, basescu, basescu.
Whatever.

pathfinder 17-01-2014 - 18:19

@UnUL
Oricum neamtul e mai bun decat ala de se ni propune in titlul articolului.
Si infinit mai bun decat Antenescu.
Da tu alt exemplu de candidat…

urbos 17-01-2014 - 18:28

Pai lepra matale e la Cotroceni. Cine vrei sa ma obsedeze, Felix? Ce-s diliu?
Pe mine m-au „obsedat” pe rand si Ilici, si Nastase…Tu probabil pe atunci sugeai ciorapi, in asteptarea Marelui Carmaci.

pathfinder 17-01-2014 - 18:34

Marlane ti-am mai spus: nu-i „lepra” mea.
Te-ai gandit vreodata ca gandirea ta e stramba din cauza ca esti implicat in politica?
In sfarsit…

UnUL 17-01-2014 - 18:39

@Cur Bubos
Răspunsul la întrebarea ta „Sunt diliu?” se impune cu o evidență orbitoare . EȘTI !!!

urbos 17-01-2014 - 18:52

Cum am spus, poate la tine mai e un licar. Am observat asta, in cateva randuri.
Recunosc insa ca nu mai stau sa fac distinctie intre basisti. In plus, iti place sa stai langa colegii de salon cei mai bolnavi, te simti bine cu ei, deci nu prea poti cere regim special.

pathfinder 17-01-2014 - 18:59

Nici tu!
Almost same reason…

mircea 17-01-2014 - 18:31

in ultimile 24 de ore s-a propus sa se voteze demiterea lui Pont si Basescu ,numarul de voturi pentru Ponta este 126,iar numarul de voturi pentru demiterea lui Basescu este 81.798,demoralizator pentru Ponta,nu ma asteptam sa obtina un numar asA DE MIC,rusine Basescule si acum trisezi,si in momentul marelui adevar tu FURI

urbos 17-01-2014 - 18:34

Chestia asta arata cat sint basisti de limbrici. Dupa asta tot ei cu coada-n sus(vezi lindic).
N-ar fi rau insa sa dispara amandoi. Doua javre legate ombilical de aceeasi ideologie. D-aia au si putut face pact.

UnUL 17-01-2014 - 18:41

Încă o petiție Urso-Gâdistă pentru a-i bucura pe frustrați, care pot semna „de câte ori vrea mușchii lor”. Aia 81 de mii și ceva sunt de fapt vreo mie.

pathfinder 17-01-2014 - 18:46

Asa se gadila ei…

Antibasistul 17-01-2014 - 20:34

La voi tilharilor, escrocilor securisti basisti, 80 000 de mii DE SEMNATURI inseamna o mie pentru ca fiecare dintre voi animalelor infecte basiste, semnați de o SUTA de ori, PENTRU fiecare petiție, TILHARILOR BASIȘTI!!!!!!!!

UnUL 17-01-2014 - 20:38

Bășinel, ți-am mai explicat, dar ești prea tâmpit ca să pricepi : LA NICIO ALTĂ PETIȚIE DECÂT CELE ANTENISTE NU SE POATE SEMNA DE MAI MULTE ORI. (Dar, oricum, falsificarea de semnături, de voturi la referendum sau alegeri, etc, e „specialitate” PSD-istă – deci, mai nou, USL-așă!)

Antibasistul 19-01-2014 - 02:28

Iadul va asteapta porcilor-tilharilor basisti!!!

Europeanuul 18-01-2014 - 10:03

@Unule,

„Tot mai bine decât C ă c ă r ă u și Tonta.”
****
S-a dus vremea securistilor. Locul lui Melescanu este la pensie (in cel mai bun caz).

UnUL 18-01-2014 - 10:27

Europene, am doar două obiecții:
1. Nimeni nu a demonstra până acuma că Meleșcanu ar fi fost securist.
2. N-am spus niciun moment că l-aș dori pe Meleșcanu președinte (și probabil că ai dreptate, a ajuns la vârsta pensiei); spuneam doar că totul e relativ, și că Meleșanu e net superior din toate punctele de vedere față de Tonta și Căcărău.

Europeanuul 18-01-2014 - 11:36

Unul,

1. Melescanu a fost un secretar de stat (o mare goanga pecerista cu acte in regula!) El negocia si trata cu diplomati straini, pe la mesele tratativelor – in numele nomenclaturii peceriste 😉

2. Melescanu vorbeste mult dar nu transmite nimic. Este foarte precaut in tot ceea ce spune (precautia i-a intrat in singe;)

Tache 18-01-2014 - 11:48

Si, in plus, Melescanu are sotie evreica. Ca sa urci pe scara ierarhica trebuie sa fii evreu sau sa ai macar o sotie evreica…..

UnUL 18-01-2014 - 11:59

Are? Eu știam că Felicia Meleșcanu – pe care am văzut-o cu toții la TV – a murit de câțiva ani buni, și nu știam să fi fost evreică. Dar poate nu dețin eu suficiente informații.

urbos 17-01-2014 - 15:01

Pe imputitul asta securist il vor vota rujatii.
Daca serviciile poolii nu l-au putut gasi decat p-asta, atunci e chiar foarte bine.

pathfinder 17-01-2014 - 15:05

Sa inteleg ca o sa-l votezi?

Marius 17-01-2014 - 16:18

„O revoluție este întotdeauna începută de naivi, continuată de intriganți și
exploatată de escroci.”
O fi bine?! O fi rau?!

neacsum 17-01-2014 - 18:22

Cea din 89, daca se mai poate numi revolutie, a fost inceputa de securisti, continuata de naivi si terminata de membrii de partid.

Ad 17-01-2014 - 20:17

Gresit. A fost inceputa de 35000 de turisti sovietici, continuata de bagatorii in seama si preluata de GRU .

Marius 17-01-2014 - 16:31

SURSA citatului de mai sus este :-LA CE E BUN POPESCU !
Popescu nu e bun, decât …
de Paul Everac (născut la Arad )

Ciurdia Tudor 17-01-2014 - 18:40

A fost o emisiune placuta de unde am aflat lucruri inedite. Melescanu este un tip echilibrat, a stiut sa mentina treaz interesul telespectatorilor pe toata durata interviului. Mi-a placut.

Tache 18-01-2014 - 21:07

Va propun sa terminati ziua cu o lectura umoristica. Este un cântec de jale în proză. Un cântec de jale și de gelozie 🙂

http://www.cotidianul.ro/cand-va-cadea-romania-in-bratele-rusiei-230327/

Prin vocea lui Petru Romoșan, se aude bocetul unui grup din SIE, care vede schimbările geopolitice, se simte trădat de americanii care ”nu i-au apreciat” și conștientizează că a luat o țeapă magistrală când s-a gândit ”Moscova nu are de ales. Va trebui să negocieze cu noi, pentru că fără noi nu se poate”… Oho-ho, băieții moșului! Se poate 🙂

Valentin Mandrasescu

Tache 19-01-2014 - 02:04

Daca (daca!) captura de ecran este adevarata (poate il intreba cineva pe dl profesor daca chiar si-a sters postarea sau e un „trucaj ordinar”?), atunci avem o mostra frumoasa a modului in care SIE lanseaza proiecte eurosceptice.

Exista si un aspect pozitiv. Daca SIE a ajuns la concluzie ca are nevoie de un plan B in formula eurosceptica, inseamna ca sistemul actuala scartaie din toate incheieturile si acest lucru a devenit evident.

„Radu Golban s-a clarificat doctrinar pentru totdeauna , Ori suntem cu SIE , ori nu mai suntem , domnule profesor ? Complimente din cauza mea dlui g-ral Silviu Predoiu , baiat bun dar bea apa de la Abuja cu eticheta GRU”

https://www.facebook.com/marius.mina

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult