Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Tony Blair la Bucureşti: Intâlniri cu Ponta şi Ungureanu

Tony Blair la Bucureşti: Intâlniri cu Ponta şi Ungureanu

scris de A.B.
6 afisari

Fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair, şi-a început vizita în România cu o întalnire cu liderii PSD, la sediul central al partidului. Apoi, s-a îndreptat către Palatul Victoria pentru a purta discuţii cu premierul Ungureanu.

tony blairPonta: Blair a zâmbit când i-am spus de gluma cu funcţia de premier

După întâlnirea cu fostul premier britanic, Victor Ponta s-a arătat încântat că a apucat să-i cunoască personal pe toţi cei trei mari lideri ai stângii europene pe care îi admiră în mod deosebit: Tony Blair, Gerhard Schröder şi José Luis Rodrìguez Zapatero.

„Sunt la fel de carismatici şi de interesanţi pe cât sunt la televizor”, a constatat Ponta.

Liderul PSD a recunoscut că Blair i-a dat şi câteva sfaturi. „M-a încurajat în ideea de a păstra, mai ales într-un an electoral, un discurs pragmatic pe teme economice, foarte serios, că în zona asta nu este loc de populism şi de promisiuni pe care nu poţi să le ţii”, a afirmat Ponta.

„Am apucat să-i povestesc întâmplarea pur românească a propunerii de a fi eu premier. Să spui unui străin că un politician îţi propune în glumă funcţia de premier a fost destul de dificil (…) Nu sunt convins că a înţeles pentru că, în calitate de de fost prim-ministru, ia această funcţie în mod serios”, a declarat preşedintele PSD.

Întrebat care a fost totuşi reacţia lui Blair, Ponta a răspuns: „A zâmbit”.

Ungureanu: Discursul lui Tony Blair a fost unul extrem de important pentru români

După întrevederea cu Victor Ponta, fostul premier britanic s-a îndreptat către Palatul Victoria pentru a-l întâlni pe Ungureanu.

Tony Blair şi-a reamintit de discursul pe care l-a ţinut în Parlament şi a arătat că, în acea perioadă, aderarea României la UE părea că va mai dura.

„Îmi amintesc de acel discurs şi de faptul că vorbeam de aderarea României la Uniunea Europeană, care la acel moment părea un obiectiv irealizabil”, i-a spus Blair lui Ungureanu.

La rândul său, premierul Ungureanu a declarat că discursul lui Tony Blair a fost unul extrem de important pentru români, le-a conferit acestora un sentiment de siguranţă cu privire la procesul aderare la Uniune.

4 comentarii

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 26-03-2012 - 19:50

Blair a fost platit cu 350 de mii de euro ca sa ne spuna ca el habar nu are sa foloseasca text messaging la un celular. Cu acesti bani mai bine erau facuti fericiti niste saracilipiti pamintului din Chitila (sa zicem). Rusine.

Ciu Huhu 26-03-2012 - 20:01

Cine i-a dat 350 de euro, tiganul DD?

paraciosul 27-03-2012 - 04:18

Ponta a demonstrat cat de mic si provincial este ca tanar politician in raport cu standardul liderilor europeni (chiar de stanga) .Blair i-a dat un sfat bun cu privire la chestiuni economice insa el a inteles pe dos „.Zambetul” lui Tony Blair : a zambit intuind „duplicitatea ” de gradinita (grupa mare) a lui Ponta .

Contra 27-03-2012 - 13:18

Ce sfaturi sa ne dea asta?
Ati verificat faptul ca e satanist?
S-a scris deja.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult