Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Tăriceanu: Băsescu şi Vântu se merită unul pe altul

Tăriceanu: Băsescu şi Vântu se merită unul pe altul

scris de Ziua Veche
3 afisari

Fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu susţine, într-un interviu acordat revistei 22, că “Băsescu şi Vântu se merită unul pe altul şi, din ce spune Vântu, se confirmă încă o dată ceea ce ştiam, şi anume că au colaborat foarte strâns în trecut”. Tăriceanu desfiinţează, în acelaşi interviu, Guvernul din umbră al PNL, propus de Crin Antonescu.


@ “Să vă spun ceva, în 2005-2007, când eram prim-ministru şi mă ataca Realitatea de mă făcea praf, a trebuit să înghit. D-l Băsescu era fericit atunci, pentru că Vântu îl susţinea. Acum e supărat că îl atacă. Vă întreb: Vântu nu făcuse aceleaşi nelegiuiri şi în 2005, şi în 2006, pentru care a fost arestat acum? Răspunsul vi-l dau tot eu. E o întrebare neretorică. Le făcuse. Era la fel de condamnabil şi atunci. Nu am nicio simpatie pentru Vântu, nu ştiu detalii nici despre procesele şi averea sa, dar nici despre ce vorbeşte la telefon. Dar cred că Băsescu şi Vântu se merită unul pe altul şi, din ce spune Vântu, se confirmă încă o dată ceea ce ştiam, şi anume că au colaborat foarte strâns în trecut”, a afirmat fostul prim-ministru.

@ “Eu nu cred în aceste formule, care uneori sunt vehiculate, cu guverne de tehnocraţi. Guvernul care a fost prezentat conţine o serie de nume ale unor tehnocraţi care nici măcar nu sunt nişte somităţi în domeniile respective, lucru ce mă face să mă întreb care poate să fie legătura între valorile, principiile, ideile liberale, în ceea ce priveşte proiectele de interes public, şi capacitatea acestor oameni de a crede în aceste valori şi de a le transpune în practică”.

@ “Prin urmare, eu cred că un guvern trebuie să fie cu o caracteristică politică puternică. Nu este cazul propunerii pe care a făcut-o preşedintele şi care a fost criticată de foarte mulţi dintre cei care au luat cuvântul la Delegaţia Permanentă cu argumente similare cu ale mele, dar şi cu alte argumente. În al doilea rând, e o problemă, dacă vreţi, de analiză a celor care au fost propuşi, pentru că, în afară de acele nume care reprezintă personalităţi de primă mână din partid – cum ar fi Teodor Meleşcanu, Mariana Câmpeanu, Andrei Marga şi alţii -, sunt şi persoane necunoscute în partid, oameni care nu sunt membri ai PNL. (…) Până una-alta, eu cred că ei devin cunoscuţi numai pentru că au fost numiţi miniştri. (…) Nu văd cum ar putea să funcţioneze un guvern unde ministrul vine de fiecare dată să ia instrucţiuni de la partid. Sau ce facem? Îi dăm la început un program şi îi spunem să-l studieze bine şi să-l aplice pe acesta? Atunci care mai este valoarea lui adăugată?”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult