Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roDezbateri Trocuri discutate în coaliția PSD-PNL: Rocada președinților vs. comasarea alegerilor

Trocuri discutate în coaliția PSD-PNL: Rocada președinților vs. comasarea alegerilor

scris de B.C.R
128 Afisari

Comasarea alegerilor, dorită intens de liberali, se negociază cu „arma secretă a șantajului” pe masă, lucru devenit clar miercuri după ședințele la vârf ale partidelor din coaliție. PSD ar vrea ca PNL să le susțină candidatul la președinție în schimbul suprapunerii localelor cu europenele.

Singura decizie oficială este cea luată de Biroul Politic Național al PNL, care l-a mandatat pe Nicolae Ciucă să demareze oficial negocierile cu PSD pentru comasarea alegerilor. Mai exact, cele europarlamentare cu cele locale.

„S-a susținut o variantă posibilă și benefică, alegerile locale cu europarlamentare, dar există și alte variante, trebuie să identificăm cea mai bună variantă pentru consolidarea democrației”, a declarat Nicolae Ciucă la finalul ședinței de miercuri.

Pentru a-și maximiza scorul în alegeri, PNL dorește să obțină comasarea alegerilor, de preferat a localelor cu europenele (sau localele cu prezidențialele), scenariu care mobilizează la maximum primarii și ceilalți aleși locali, aducând implicit voturi pentru alegerile naționale.

PSD știe bine acest lucru, vede aceleași sondaje de opinie care arată că PNL ar obține între 18 și 20%, deci are loc suficient să strângă PNL cu ușa, punând condiții grele.

PSD ar vrea o rocadă a președinților. Primul: Marcel Ciolacu

Interesul PSD nu se centrează pe suprapunerea alegerilor, ci pe funcția prezidențială, pe care nu a mai obținut-o din 2000, pe mâna fostului președinte Ion Iliescu.

În Biroul Politic Național al PSD s-a discutat despre modalitatea de a determina PNL să susțină candidatul social-democrat la prezidențiale, în condițiile în care liberalii au decis că vor avea propriul lor candidat.

Potrivit surselor Europa Liberă, subiectul a fost abordat și la întâlnirea de marți, și la cea de miercuri a conducerii PSD.

S-a ridicat problema „rotației președinților” pe sistemul deja patentat al premierilor sau cel al unei rotații la pachet, președinte-premier.

PSD ar vrea să aibă primii președintele în următorii cinci ani, iar PNL să dea premierul.

În 2029, la viitoarele alegeri, cele două partide ar urma să facă schimbul. Un pact ar urma să fie încheiat în acest sens.

„Da, s-a discutat, pentru că această formulă a rocadei premierilor a funcționat bine, a asigurat stabilitatea”, spune o sursă a Europei Libere cu privire la acest scenariu.

„Noi, PSD, credem că a venit momentul ca România să aibă un președinte social-democrat. Oricum, PNL nu are șanșe tura asta de alegeri, este puțin probabil ca Ciucă să intre turul doi, mai ales dacă vor lua un scor prost la europarlamentare. Știu și ei asta, dar e chestie de orgoliu la ei”, adaugă sursa menționată.

Ciolacu nu dă undă verde comasării. PNL vede un șantaj

Marcel Ciolacu pare supărat că liderul liberal Nicolae Ciucă a spus că ideea comasării localelor cu europarlamentarele a fost a PSD, nu a PNL.

Deci, dacă liberalii vor asta, să o spună clar, a fost replica lui Ciolacu. Și, mai ales „dacă se comasează vreo alegere, vrem să știm tot calendarul”.

Până când nu se va cunoaște „calendarul”, adică până când PNL nu va da un răspuns la soluțiile avansate de PSD, Marcel Ciolacu nu dă undă verde pentru suprapunerea alegerilor.

„Am stabilit cu toţi colegii parlamentari că nu vor vota nicio modificare legislativă în acest moment în ceea ce priveşte comasarea alegerilor sau decalare a vreunui rând de alegeri”, a declarat Marcel Ciolacu, la finalul ședinței conducerii PSD.

Ce modificări legislative presupune comasarea alegerilor

Pentru devansarea alegerilor locale cu trei luni, din septembrie în iunie, este nevoie de modificarea Codului Administrativ, care prevede clar că mandatul primarilor este de patru ani.

Pentru devansarea prezidențielelor este nevoie de modificarea legii alegerii președintelui, prin care ar trebui schimbată perioada în care se pot face alegeri de la 30 de zile la 90 de zile înainte de terminarea mandatului președintelui.

Declarația și poziția lui Marcel Ciolacu sunt văzute la PNL ca un fel de șantaj.

„Adică, dacă nu-l susținem pe Ciolacu la prezidențiale, nu va accepta comasarea. E arma secretă a șantajului, atât de dragă PSD”, spune pentru Europa Liberă o sursă din PNL.

Grindeanu dă cărțile pe față: candidat și liste comune

Armă secretă și nu prea, pentru că Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și un apropiat al premierului Ciolacu, a spus că onest ar fi să se discute deschis în coaliție despre oferta unui candidat comun la alegerile prezidențiale.

„Când faci lucruri care ar schimba o ordine firească trebuie să prezinți că așa e onest, să le spui cetățenilor că vrei să faci alegerile A cu B, fiindcă Coaliția s-a gândit așa și asta e oferta pentru români, poate un candidat comun la prezidențiale, de ce excludem acest lucru”, a declarat Sorin Grindeanu la Digi24.

„Trebuie spus acest lucru direct și transparent și trebuie discutate, de la primele alegeri până la ultimele, în cadrul Coaliției și, după ce ajungem la un plan acceptat, să îl prezentăm românilor”, a completat el.

Rotația președintelui trebuie să fie cu mandat complet, a mai spus Grindeanu.

Mai mult, ministrul Transporturilor a declarat că ar trebui discutată și varianta tandemului la funcțiile de președinte și premier, precum și cea a listelor comune la alegerile parlamentare. „Pentru că am mai avut”, a subliniat Grindeanu.

Grindeanu se referă la Uniunea Social-Liberală (USL), alianță în care PSD și PNL au mers pe liste comune la alegerile parlamentare din 2012.

Din informațiile Europei Libere, s-a discutat și despre formula ca PSD și PNL să susțină candidați comuni în orașele în care au fost câstigate de USR, cum ar fi Timișoara sau Brașov.

Ar trebui făcute „alianțe punctuale” în diverse orașe, a punctat Grindeanu.

PNL, cu un ochi la sondaje, cu gândul la o înțelegere extinsă cu PSD

În PNL însă, discuția despre susținerea unui candidat social-democrat la prezidențiale ar trebui să fie închisă, pentru că partidul a decis anul trecut că va avea propriul candidat și va merge pe liste separate la toate alegerile.

Deocamdată, Nicolae Ciucă este candidatul pe mâna căruia ar putea să meargă liberalii, dar nu a fost făcut niciun anunț oficial.

În diverse declarații, liberalii au spus că, dacă este vorba de susținerea unui candidat comun cu PSD la prezidențiale, acesta trebuie să fie Nicolae Ciucă.

Ciucă stă prost în sondajele de opinie, fiind sub scorul propriului său partid. Un sondaj INCSOP îl arată la 10,8%, iar Avangarde îl dă la 16% încredere.

Pe de altă parte, nu trebuie uitat că varianta listelor comune cu PSD la parlamentare a fost avansată anul trecut de Lucian Bode și de alți liberali din grupul Ciucă-Iohannis.

Ea a fost însă abandonată din cauza presiunii exercitate de tabăra celor care contestă actuala conducere și ar dori ca PNL să aibă un candidat la prezidențiale viabil.

Noile pretenții ale PSD au redeschis discuția despre o înțelegere extinsă cu partenerii din coaliția de guvernare, fie și pentru că vor fi „condamnați” să guverneze împreună și după 2024, după cum tot repetă liderii celor două partide.

Există voci „pragmatice” în PNL care pleacă de la ideea că scorul la europarlamentare va fi slab și că prezidențialele nu pot fi castigate din cauză că Ciucă nu va intra în turul al doilea, așa că o înțelegere cu PSD, eventual chiar susținerea candidatului social-democrat, ar fi poate mai înțeleaptă.

Oricum, așa cum a spus prim-vicepreședintele PNL Iulian Dumitrescu, nimic nu poate fi exclus.

„Poate fi susținut un candidat PSD la prezidențiale, totul e posibil, dacă sunt negocieri reciproc avantajoase”, a afirmat el.

Iulian Dumitrescu nu spune ce înțelege prin „reciproc avantajoase”, dar probabil se gândește la comasarea alegerilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS