Acasa Actualitate-InternaPolitica interna UDMR vrea Constituție nouă pentru România

UDMR vrea Constituție nouă pentru România

scris de A.A.
1 afisari

UDMR consideră că România are nevoie de o Constituţie nouă. Dezvăluirea a fost făcută de preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

„În primul şi în primul rând este nevoie de o Constituţie nouă. Constituţia actuală a României creează frâne în dezvoltarea societăţii româneşti. (…) Nu trebuie modificată Constituţia, ci este nevoie de una nouă, care să răspundă necesităţilor secolului XXI. Vreau să subliniez că vorbesc de o Constituţie nouă, care să spună în continuare că România este un stat unitar, suveran, indivizibil. Până la urmă, sunt nişte aspecte de foarte mult timp lăsate la nivelul declaraţiilor, deoarece statul este foarte suveran când trebuie să dea cu pumn în gura minorităţilor, dar nu prea este suveran când trebuie să negocieze interesele statului cu Fondul Monetar Internaţional. Îşi apără suveranitatea faţă de cei slabi, iar faţă de cei puternici nu”, susține Arpad.

Potrivit liderului UDMR Sfântu Gheorghe, România riscă să devină o societate de tip latino-american, în care vor fi oraşe cu puţini oameni bogaţi şi foarte mulţi săraci.

„În 25 de ani România i-a izgonit din această ţară pe cei care erau buni, erau medici buni, profesori buni, specialişti buni. Nu spun că au plecat cu toţii, au rămas mulţi, dar a existat o politică prin care, practic, statul a fost pentru cei care trebuiau să primească ajutoare sociale. (…) Următoarea eră trebuie să însemne o modernizare din acest punct de vedere. (…) În acest moment România are cele mai mari probleme demografice din Europa de Centrală şi de Est. Mă refer aici atât la scădere, cât şi la structura populaţiei din punctul de vedere al categoriilor sociale, cei care trăiesc în sărăcie adâncă sunt din ce în ce mai mulţi”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult