Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ungurul al carui vot poate baga tara in faliment

Ungurul al carui vot poate baga tara in faliment

scris de Ziua Veche
3 afisari

.Judecatorul la Curtea Constitutionala Puskas Valentin Zoltan a recunoscut ca a inclinat balanta pentru declararea ca neconstitutionala a prevederilor privind taierea pensiilor cu 15%, dar ca a fost de acord cu constitutionalitatea articolului privind taierea salariilor cu 25%.

“Votul in cadrul Curtii este un vot liber, nesecret, la vedere. Toti colegii voteaza asa, iar dupa, argumenteaza juridic… Nu vreau să comentez votul meu, eu atat spun, ca am votat pentru neconstitutionalitatea taierii pensiilor. Eu am votat, personal, prin argumente juridice si prin convingere, pentru neconstitutionalitate”, a precizat Puskas la Realitatea tv. Cat despre reducerea salariilor bugetarilor, magistratul a aratat: “Dupa mine, parerea mea, de fapt, a fost si a Curtii, salariile au un alt regim, salariile din sectorul public sunt stabilite prin lege, Constitutia prevede acordarea acestor salarii prin lege. Angajatorul fiind statul, poate mari sau poate scadea prin lege cuantumul salariilor si deci, nici marirea , nici reducerea salariilor nu este o problema neconstitutionala”. Puskas a confirmat astfel informatiile furnizate de unii parlamentari, conform carora el a fost cel care a inclinat balanta in favoarea neconstituionalitatii taierii pensiilor votand alaturi de Ion Predescu, Acsinte Gaspar, Aspazia Cojocaru si Tudorel Toader. Pentru constitutionalitate au votat: Augustin Zegrean, Iulia Motoc, Mircea Stefan Minea si Petre Lazaroiu, judecatorii propusi de PDL si de Traian Basescu.

 

 

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult