Acasa Actualitate-InternaPolitica interna UPDATE. Băsescu: România este discriminată de Franţa şi Germania pe Schengen

UPDATE. Băsescu: România este discriminată de Franţa şi Germania pe Schengen

scris de A.H.
2 afisari

UPDATE Miercuri, 18.15. Preşedintele Traian Băsescu a avut, miercuri, o reuniune de lucru, la Cotroceni, cu membri ai Guvernului, pe tema intrării în Schengen, fiind examinat un set de demersuri politice externe care vor fi avute în vedere în perioada următoare pentru ca procesul să se menţină în coordonatele stabilite.

„Cu prilejul reuniunii, au fost trecute în revistă progresele atinse în pregătirea tehnică a aderării, fiind reconfirmată îndeplinirea integrală a condiţiilor acquis-ului Schengen, aspect probat şi de rezultatele tuturor misiunilor de evaluare. A fost subliniată decizia fermă a autorităţilor române de a menţine şi dezvolta nivelul de pregătire pentru aderare, având în vedere faptul că aderarea României va conduce la creşterea semnificativă a securităţii frontierei externe a Uniunii Europene”, menţionează Preşedinţia, într-un comunicat.

––––––––––––––––––

Scrisoarea miniştrilor de interne francez şi german prin care se cere Comisiei Europene amânarea intrării României în Schengen este un act de discriminare la adresa României, apreciază preşedintele Traian Băsescu.

El susţine că, deşi unele reproşuri care se fac României sunt îndreptăţite, nu pot fi impuse României alte condiţionalităţi decât cele valabile pentru alte state şi se creează un precedent de încălcare a Tratatului de aderare.



Prezentăm declaraţiile făcute de şeful statului:


– Apreciez că scrisoarea celor doi miniştri este un act de disciminare la adresa României

Introducerea de noi condiţionalităţi contravine dreptului european şi crează un precedent inacceptabil.

– România are un tratat de aderare la UE, în care sunt precis stipulate condiţiile de acces în Schengen.

– La ultimul Consiliul European am arătat că România e pregătită tehnic.

Intrarea unei ţări în spaţiul Schengen are numai condiţionalităţi tehnice.

– Vă informez că în toate rapoartele România a îndeplinit condiţiile tehnice, inclusiv cel din decembrie.

– Trebuie să remarc că scrisoarea, dincolo de discriminare, conţine şi realitati ce nu pot fi contestate.

Pe fond este vorba de funcţionarea justiţiei şi a instituţiilor statului. Funcţionarea CSM, modul în care s-au desfăşurat alegerile pentru noul CSM e deja notat.

– Săptămânile trecute am văzut că Parlamentul nu înţelege că deciziile de protejare a unor membri ai săi din punct de vedere al accesului justiţiei e un risc pe care Parlamentul şi l-a asumat, dar a dat un semnal că protejează persoane presupuse a fi implicate în fapte de corupţie şi blochează anchetele Parchetului.

– Îmi menţin afirmaţia că accesul în spaţiul Schengen e o problemă legată de îndeplinirea unui acquis strict tehnic şi că cei doi miniştri au o atitudine de discriminare a României şi a românilor din punct de vedere al drepturilor dobândite de români.

– Lucru care ajunge în zona exagerărilor în scrisoare e că cei doi miniştri leagă accesul de gestionarea forntierelor la nivelul UE, ca şi cum ar putea fi impusă României în responsabilitate situaţia proastei gestionări a frontierelor, ceea ce permite un acces larg a numeroase persoane în spaţiul UE, e vorba de imigraţia ilegală.

– Cei doi miniştri fac referiri la politica de azil, ca şi cum acest lucru ar avea vreo legatură cu aderarea României.

E o argumentaţie forţată, făcuta exact din lipsă de argumente, ca România să nu intre în spaţiul Schengen.

Nu vreau să analizez motivaţia acestei atitudini. Sper ca în perioada imediat următoare să putem clarifica aceste lucruri.

– Nu am avut aceste conditionalităţi pentru accesul la Schengen, de aceea considerăm că e o discriminare, trebuie să avem aceleaşi condiţii ca şi celelalte state.

– În urma deciziei COREPER s-a înaintat la Parlament documentaţia pentru avizul consultativ de intrare în UE. Decizia cu privire la accesul în Schengen o va lua Consiliul JAI.

– Nu vom accepta o discriminare din partea nimănui. Un precedent de încălcare a Tratatului de aderare al unui stat poate duce la alte abuzuri în continuare. România are dreptul să se bată pentru drepturile ei. Trebuie să avem aceleaşi condiţii de acces pe care le-au avut toate statele.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult