Acasa Actualitate-InternaPolitica interna USD nu schimbă programul de guvernare, aşteaptă decizia CC

USD nu schimbă programul de guvernare, aşteaptă decizia CC

scris de S. P.
399 Afisari

Liderii USD au decis ca Executivul să nu schimbe programul de guvernare, ci să aştepte decizia Curţii Constituţionale (CC) privind validarea noului Guvern.

Liderii USD aşteaptă decizia CC

Liderii USD aşteaptă decizia CC (Foto:max-media.ro)

În acelaşi timp, s-a decis ca Gabriel Oprea să demisioneze din postul de vicepremier, pentru a putea ocupa, ca titular, portofoliul de ministru de Interne, înainte ca mandatul să expire pe 8 martie.

„Decizia demisiei a fost luată în şedinţa USD. Urmează ca actul de demisie să fie înregistrat oficial, din punct de vedere formal”, au declarat agenţiei MEDIAFAX sursele citate.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că „cea mai rapidă soluţie”, pe care i-a şi propus-o premierului Victor Ponta, este aceea a adoptării, miercuri, în Guvern, a noului program de guvernare, asupra căruia să fie asumată apoi răspunderea în Parlament.

Preşedintele a precizat că a discutat marţi cu premierul Victor Ponta. „Sper ca în perioada următoare să dea o soluţie, soluţia constituţională, a asumării răspunderii actualului guvern, repet, a actualului guvern, pe un nou program de guvernare, care să reflecte noile alianţe politice din Parlament”, a continuat Băsescu.

Premierul Victor Ponta, prezent la Gala MEDIAFAX, a anunţat marţi seară că s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, dar că nu a ajuns cu acesta la o concluzie privind procedurile care trebuie urmate şi că va avea miercuri o nouă discuţie cu şeful statului.

El a mers la Palatul Cotroceni după ce, marţi, Parlamentul a adoptat prin vot secret cu bile (346 voturi „pentru”, 191 „împotrivă”), proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului.

Anterior, Ponta afirmase, după votul din Parlament, că speră ca noul Guvern să înceapă să funcţioneze chiar de miercuri, precizând că îl va contacta în acest sens pe preşedintele Traian Băsescu şi că este dispus ca în şedinţa de miercuri a Guvernului să adopte măsuri pentru a evita orice confuzii legate de programul de guvernare.

El a precizat că este dispus inclusiv să îşi angajeze răspunderea pentru programul de guvernare, dar că pentru acest lucru este necesar ca Executivul să fie validat.

Marţi, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că parlamentarii PDL şi cei ai PMP au atacat la Curtea Constituţională Hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului.

PDL şi PMP arată, în sesizarea depusă la CC, că programul de guvernare aprobat de Parlament în decembrie 2012 a fost completat prin cooptarea UDMR, astfel că hotărârea privind modificările din Guvern aprobată de plenul reunit marţi este neconstituţională.

Curtea Constituţională (CC) nu s-a mai confruntat cu o situaţie de genul celei apărute în prezent în cazul validării noului Guvern, aceasta fiind o problemă delicată, dar care trebuie rezolvată rapid, a declarat, miercuri dimineaţa, judecătorul CC Petre Lăzăroiu.

101 comentarii

neacsum 05-03-2014 - 12:49

Ponta face ce stie el mai bine. Ieri spunea ca va discuta in guvern si in cateva zile va veni cu noul program de guvernare, azi spune ca nu mai scoate nici un program, ca asteapta decizia CCR. S-ar putea sa il enerveze pe Basescu si sa il faca sa stranga toate suruburile si atunci nu il va mai avea nici pe Oprea la interne. Nu m-ar mira ca acesta, „sfatuit” de Basescu, sa isi retraga… candidatura la postul de ministru de interne. Nu ar fi prima oara. Si de acolo sa te tii. Ponta ulmba cu curul gol pe langa ….

UnUL 05-03-2014 - 17:19

Până la urmă s-a răzgândit din nou. și guvernul va fi validat și va depune jurământul în seara asta, urmând ca săptămâna viitoare să meargă în parlament cu un nou program – cum ere normal. „Răzgândeanu” e un mic copil față de Victoraș Mitomanul.

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 05-03-2014 - 14:42

Domnul Neacsu dovedeste din nou ca nu e un bun prooroc si nici un bun anticipator al evolutiilor politice de la noi. Si e normal sa fie asa. Iti trebuie o minte de geniu ca sa penetrezi predictibilitatea evolutiilor politice de la noi, pentru ca, politicul dimbovitean este unul haotic, bazat numai pe interese murdare, scirboase de tip mafiot. In atari conditii, il inteleg pe d-l Neacsu ca da rateuri in a previziona actiunile politicienilor nostri, si acest handicap al d-lui se datoreste faptului ca d-lui gindeste logic, firesc si normal despre niste timpiti si idioti care nu traiesc dupa un cod de valori si principii morale normale, firesti, logice, ci, dupa cum s-o nimeri !

A te mira ca Ponta minte, d-le Neacsu, e ca si cum a-i spune ca Huhu are creieri in cap. Or, orice om de buna credinta stie ca Huhu nu are acest organ in inventarul lui. Pentru Ponta a minti e atit de normal, exact ca si in cazul lui Gadea cind plinge la ideile tatucului lui, Voiculescu ! Nu trebuie sa te mai mire acest lucru, d-le Neacsu. Nu poti sa-l analizezi pe Ponta cu idei logice cu un set de norme firesti pentru ca el se comporta haotic, impredictibil, necoerent, invirtindu-se impotriva propriei lui cozi ca un titirez sau ca o ciuaua in calduri. E de prisos sa-ti irosesti resursele si nervii analizind o asa creatura.

D-ta, d-le Neacsu, esti mai bun la analiza evenimentele care DEJA s-au intimplat, pentru ca, analizele d-tale sunt cit de cit valoroase cind le emiti pe baza unor evenimente care deja s-au produs si au o finalitate. A te lansa in pronosticuri politice din zona guvernului si parlamentului Romaniei, reprezinta un risc imens care poate sa-ti dauneze extrem de mult imaginii pe care – crezi d-ta – ti-ai faurit-o cu atita abnegatie, aceea de ziarist.

Programul Ponta nu este cel care apare in niste hirtii in care este inscrisa si sigla usl-ului, care intre timp s-a desfiintat in muci, flegme, sudalme si blesteme. Programul lui Ponta este : Basescu ! L-ai auzit d-ta pe Ponta vorbind despre programul usl-ului la antene sau pe unde s-o mai duce el sa-si vomite ura antibasescu ? Nu ! El o da tot langa cu Basescu. Basescu in sus, Basescu in jos. De ce ? Pentru ca asta este programul lui Voiculescu. Voiculescu e un om mort. El e o mumie „vie”. Ce-i tine inca treze functiile fiziologice este ura impotriva lui Basescu. In Noiembrie, Voiculescu va muri si fizic, dupa ce Basescu va iesi de la presedentie. Pina atunci, tot ce-a fatat Voiculescu, trebuie sa respire aerul Basescu. Aceasta este, de fapt, toata esenta realitatii actualitatii romanesci : lupta dintre borfasul si turnatorul Voiculescu si presedintele Basescu. D-ta poti sa faci analize politice cite vrei, ca pina la urma ele nu vor atinge esenta problemei pentru ca nu o iei in calcul de cite ori analizezi politica dimboviteana. Pina cind conflictul Basescu – Voiculescu nu se va sfirsi, Romania nu va avea liniste. Pina cind nu-l vom vedea pe acest scirbos si nemernic de turnator si borfas de Vociulescu la inchisoare, liniste nu va fi in Romania. Pina cind nu se va alege praful de trustul Intact, pina cind banii lui Ceausescu ciorditi de acest malefic personaj, Voiculescu, nu vor reintra in averea tarii si tot trustul Intact nu va fi distrus fizic iar televiziunile si toata presa de-acolo nu va fi distrusa printr-o baie in acid sulfuric, nu vom avea liniste in Romania. De-aici trebuie sa pornesti ORICE discutie privind evolutia politicii romanesti. Da ? Hai, mai reflecteaza o tira !

neacsum 05-03-2014 - 15:02

Ateapta si mai vorbim. Nu considera Numirea lui Oprea o victorie a lui Ponta , cat inca nu stii de ce s-a grabit Basescu sa il numeasca. Ai putintica rabdare stimabile !

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 05-03-2014 - 17:27

Hai sa ne jucam de-a „perceptia”, d-le Neacsu.

Intre Basescu si Ponta, azi, a avut loc o „intelegere” VERBALA pe chestiunea „programului de guvernare” care a mprimit girul parlamentului cu peste 60%, Ponta dindu-si cuvintul ca VA FACE un alt program. Cum ? Cind ? Cu ce ? Nimeni nu stie si nici nu se va intimpla. Basescu s-a aflat intr-o fundatura din care nu putea sa iasa si deci, a lasat-o moarta in papusoi.

Din toata aceasta gilceava, cel mai comic moment a fost jocul de glezne ale lui Zgonea cu amenintarea. Vezi Doamne, Zgonea a „alarmat” curtile europene ca Basescu creaza o criza politica in Romania.

Un program nou de guvernare nu va fi ! E inutil ! Programul va fi tot ala, Basescu a intirziat putin lucrurile ca sa-si arate DOAR muschii, ca vezi Doamne, nu se intimpla in tara asta fara ca eu sa nu stiu, sa nu apar ca un factor de decizie ! Joaca tare bibicu !

urbos 05-03-2014 - 14:46

Nu cred ca Antonescu a fost un geniu, punandu-l pe imbecilul ticalos Ponta, in situatia in care ori pierde puterea, ori il suspenda pe dement. Ar fi prea tare.

pathfinder 05-03-2014 - 15:05

Pai daca-l suspenda ce rezolva?
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

urbos 05-03-2014 - 15:10

Ar fi demis, ma fiu de catea…
Ti-ai bagat sticla in cur de te hlizesti ca dobitoaca?

pathfinder 05-03-2014 - 15:13

Aaaaa … mai faceti un referendum!
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

P.S. Inca nu ti-ai scos-o tu…
Dupa aia, dupa cum ne-am inteles, ti-o bag in gura. Sticla!
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

urbos 05-03-2014 - 15:22

Vise, gaozare.

UnUL 05-03-2014 - 17:21

Vise – la limita coșmarului, dar hiper-utopice – aveți voi, C u r Bubos. Cum care „voi”? Bolnavii de „antibăsescită” în fază terminală.

urbos 05-03-2014 - 15:13

Dar inainte de asta, presedintele interimar ar putea numi primul ministru.

pathfinder 05-03-2014 - 15:17

Presedintele interimar?
care?
Ca senatul nu are presedinte!
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

urbos 05-03-2014 - 15:21

Iti moare infectia aia de copil, blestemat sa fie si el, si tu, si cine care l-a cacat, si tu te hlizesti? Pai e frumos ma sifiliticule? E frumos?

pathfinder 05-03-2014 - 15:24

Troll-utul dragastios al rorumulu’.
Si frumos graiesti tu acolosa!

pathfinder 05-03-2014 - 15:26

rorumulu .. rorumulu … rorumulu
Futu-te sa te futi tu singur!

UnUL 05-03-2014 - 17:23

C u r Bubos, jigodie infectă, dacă te mai legi de copii o să-ți crape dreaku întreaga familie, până la a 7-a spiță.

urbos 05-03-2014 - 17:25

O sa-ti blestemi zilele infecte bosorog imputit. O sa-ti vezi neamu hoituri ma spurcaciune securista. Mori in chinuri!

UnUL 05-03-2014 - 18:00

Puișor.o să te îngrop, pe tine și pe toate gunoaiele apropiate ție, apoi o să vin să-mi fa nevoile pe mormintele voastre.
Știi povestea aia cu UnUL și Urbos (inițial era cu Ițic și Strul, dar se adaptează perfect):
UnUL și Urbos discută despre metamorfoză. Urbos îi explică lui UnUL ce este aceea și îi spune :
– Uite, îți dau un exemplu : Tu mori, pe mormântul tău crește iarbă, vine o vacă, paște iarba și lasă o balegă. Eu vin să văd mormântul, văd balega și spun : „UnULe, ce mult te-ai schimbat”.
– Eu văd altfel lucrurile, spune UnUL. Pe mormântul tău crește iarbă, vine o vacă, paște iarba și lasă o balegă. Eu vin să văd mormântul, văd balega și spun: „Buboșek, nu te-ai schimbat de loc!”

UnUL 05-03-2014 - 18:01

ERATĂ: „să-mi fac” și „Buboșel”

urbos 05-03-2014 - 18:07

Puisor era ma-ta cand o viola Kioru.

urbos 05-03-2014 - 18:08

Deloc bosorog necitit, nu „de loc”. Caca-m-as in gatu copiilor tai.

UnUL 05-03-2014 - 18:11

Bine, nu „Puișor”: Porcușor și Jigodel.
P.S.
– Impotenții ca tine sunt obsedați de lins, supt, violuri, etc. Consultă un psihiatru bun!
– „Deloc” să fie, să-ți fac și ție o bucurie.

UnUL 05-03-2014 - 18:13

@C u R Bubos
Și tu suferi de colită de fermentație, ca și Bășinel? Consultați un medic bun!

urbos 05-03-2014 - 18:19

Nu-mi faci mie o bucurie avortatule, ci limbii romane. Mie imi place sa te vad prost si analfabet. Mars la groapa!

Antibasistul 05-03-2014 - 18:50

Culmea e ca retardatul basist un NUL O FACE tot timpul pe desteptul, ca toți basiștii!!!!!!!!!!!

neacsum 05-03-2014 - 17:28

Cine crede in bunele intentii ale lui Basescu si dorinta lui de a dezamorsa situatia se inseala.Ponta crede ca a castigat, Basescu a cedat si ii numeste ministrii in seara asta. Cat de naiv este. Basescu nu cedeaza niciodata o palma de teren daca nu stie ca va castiga in locul ei, o noua NANA.Basescu spune ca a acceptat o intelegere bazata pe cuvant de onoare cu Ponta. Ha ha ha, care cuvant de onoare? Nici unul din ei nu este in masura sa vorbeasca despre onoare. Ponta multumit va lasa garda jops si va lua piciorul de pe pedala. Parerea mea este ca lovitura va veni de la CCR. Sanbata CCR nu se va pronunta, va amana decizia motivand ca este un caz dificil nemaiintalnit si ca au nevoie de mai multa documentare si studiu. Ponta va fi multumit si isi va pune ministrii la treaba convins ca a invins si cred ca nici nu se va atine de cuvant. la urmaatorul termen CCR va spune ca guvernul nu mai reprezinta vointa exprimata de alegatori, ca USL a disp[arut deci este nevoie de un alt guvern si stabilit un alt prim ministru, cu alt program de guvernare. Guvernul Ponta nu va prinde alegerile europarlamentare.

urbos 05-03-2014 - 17:48

Tu vorbesti singur. Tu centrezi, tu dai cu capu. Dupa aia tot tu razi.
Bre, intelege odata, Ponta si PSD sint alaturi de Bashina, danseaza impreuna.

Pribeagul 05-03-2014 - 18:58

„CCR va spune ca guvernul nu mai reprezinta vointa exprimata de alegatori”

n-are cum. guvernul reprezinta vointa exprimata de alegatori. alegatorii aleg parlamentarii, iar parlamentul aproba guvernul.

hora-i purtata de basescu, ponta si antonescu.

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 05-03-2014 - 17:41

D-ta ai dreptate – IN MARE – d-le Neacsu, insa nu iei in consideratie un lucru : Romania nu este condusa de dobitocii astia de politicieni, ci, de marii politicieni ai marilor tari care ne-au „ingaduit” sa stam pe linga ei. Basescu trebuie sa plece intr-o vizita de lucru, Ponta are de rezolvat niste MEGAprobleme in economie, marirea pretului la curent, deblocarea pozitiilor de medici in sistemul de sanatate, inchiderea unor spitale municipale (Arad. Craiova), marirea pretului la benzina, taxa clowback care omoara sistemul de farmacii, etc., etc. Intre timp, NUMAI mizerabilele astea de televiziuni vad in toate si in totul NUMAI conflicte, cafteli intre Presedinte si prim ministru. Nu, domnule, ar trebui sa ne asteptam sau, cel putin, sa speram in inceputul (cel putin) al unei noi ere in politica dimboviteana, in sensul ca apurcaiunile, javrele, nemernicii astia de politicieni AR TREBUI sa munceasca NUMAI PENTRU NOI, ardi-i-ar focu, ca noi i-am pus acolo nu sa se joace de-a alba-neagra, ci sa ne faca noua viata mai buna. Eu una, sincera sa fiu, nu vad nici o scofala in toata aceasta gilceava, nu vad nimic extraordinar in faptul ca Basescu nu a dat curs motiunii pdl-ului ci a ales ca sa avem guvern si sa-i punem la treaba. Pai, ce mai poti face ca presedinte, daca parlamentul tarii voteaza cu 60% un guvern ? Trebuie sa fii nebun ca vreo putere dinafara tarii sa te mai creada daca le-ai spune ceva ! A votat guvernu in majoritate pentru un guvern ? gata, taticu ! Asta e ! Dai decretul, le iei juramintele si… la treaba. Asa ar trebui sa se intimple in orice tara, mai ales la noi unde murim cu zile de saracie si de nevoi, dar-ar dracii in ei de nemernici cu Voiculescu in frunte de nemernici !

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 05-03-2014 - 17:48

Ce zici de chestia asta, d-le Neacsu ?

Şefii ASF dau înapoi primele uriașe în RATE. Daniel Dăianu a returnat TOȚI BANII. Rușanu a demisionat, direct din AREST

Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară va restitui primele uriaşe încasate la finalul anului trecut, potrivit lui Daniel Dăianu, preşedintele interimar al instituţiei.

Reprezentanţii ASF au depus, astăzi, notificările prin care vor returna banii primiţi ca primă la sfârşitul anului 2013, a spus Cosmin Nicula, preşedintele comisiei Buget – Finanţe din Senat, pentru Mediafax.

„Domnul Dăianu a depus întreaga sumă, ceilalţi colegi au făcut o notificare de a li se reţine din salarii câte o treime din salariu până la achitarea întregii sume”, a declarat acesta.

Bâlbele comunicării ASF: Salariile uriaşe au fost moştenite

Întrebat de jurnalişti de ce ceilalţi membri ASF nu au depus la rândul lor primele, Nicula a declarat că mulţi au cheltuit banii, aşa încât acum solicită ca întreaga sumă să le fie reținută din veniturile din lunile de urmează.

30% scădere de salariu

De asemenea, Daniel Dăianu a spus că va solicita o scădere a salariului cu 30%, de la 12.800 de euro cât câştigă în prezent.Daniel Dăianu le-a cerut iertare cetăţenilor pentru salariile pe care le-a încasat de la ASF.

„Cer iertare cetăţenilor pentru salariu, pentru câştigurile pe care le-am, nu printr-o decizie arbitrară individuală a lui Dăianu la ASF, ci printr-o decizie colectivă care a avut în vedere un act normativ de înfiinţare a Autorităţii. Sigur, în momentul de faţă, actul normativ poate ar fi trebuit să aibă o altă scriere şi să ţină cont de situaţiile oamenilor. Pe de altă parte, mai este o realitate. Oricât am discuta despre disproporţia foarte mare între cât câştigă industria financiară – pentru că câştigurile din ASF, din fostele entităţi care au fost comasate şi au format Autoritatea, sunt în relaţie cu cât se câştigă în industria financiară, există o dezbatere în Europa, peste Ocean, în Statele Unite -, aceste câştiguri sunt disproporţionate faţă de cât câştigă oamenii, cât câştigă, de pildă, un eminent profesor, un excepţional doctor mai ales în societatea românească”, a spus Daniel Dăianu, după ce a fost audiat în Comisia de buget-finanţe din Senat.

Practic, salariile celor de la ASF sunt suportate de românii care încheie asigurări, fac investiții pe piața de capital sau în fondurile private de pensii.

urbos 05-03-2014 - 18:00

Labagiule, sa vedem daca leprele propagandei basiste dau inapoi banii furati, apoi se predau impreuna cu Kioru. Ce zici labagiule?

neacsum 05-03-2014 - 18:01

Propaganda. II doare pe ei in duda, de faptul c[ vor da banii inapoi. Ba mai si plang ca nu au bani sa dea primele primite, cand alea nu sunt nici 0,1% din castigurile lor ]n tot’i anii de cand slujesc partidele. Asta este o noua lovitura de imagine , pentru fraierii care se uita acuma de exemplu la vila lui Ianukovici cum se uitau la sticlele cu Whisky ale lui Ceausescu g[site prin frigidere in 89. Mormoloci cu conceptie de sarantoci egoisti pentru care capra vecinului este mai intens urmarita decat vaca din propria cosare.Ce inseamna primele unor slujbasi care oricum nu vor muri de foame , ca si banii luati de la „greii” fotbalului, pe langa sutele de milioane de euro de care suntem furati de cei care acuma se vor impauna ca fac curatenie si ne scapa de corupti ? Coruptia este la nivelul celor care se fac acuma ca fac dreptate, cei pedepsiti acuma sunt trepadusi de mana a doua , a treia pe care ii sacrifica pentru a astupa gura fraierilor si a da ceva de mancare celor dornici de „razbunare” .

urbos 05-03-2014 - 18:06

Problema la ASF si alte asemenea, nu erau salariile(asta e rahat popu list pentru comunisti), ci nepotismul. ASF nu statea pe bani publici.
Presa basista insa, sta pe banii furati din asigurari, situatie demascata taman de aia care sint acum arestati de regimul criminal Basescu.

UnUL 05-03-2014 - 18:08

Deci, C u r Bubos, tu ești nu numai doctor în drept (sau în stâng) ci și doctor în economie. La mai multe !

mircea 05-03-2014 - 18:15

este adevarat ca ai dat in balbaiala BALIGOSULE??? ca cel pe care il pupi in cur la aceasta ora nu este plecat spre …..,a ;luato direct in mecla cu basini cu tot ,poate te simti si tu satul de cat ai ingurcitat MALACULE

UnUL 05-03-2014 - 22:27

„LUAT-O” cu cratimă, v i t ă !

UnUL 05-03-2014 - 22:30

„ingurCitat”???? Vine de la „citat”?

Pribeagul 05-03-2014 - 18:34

adevar graiesti. nu sta pe bani publici, sta pe banii nostri.

urbos 05-03-2014 - 18:42

Gresit. Pe banii tai stau companiile de asigurari. Alea care te fura.

Pribeagul 05-03-2014 - 19:01

corect. dar daca respectivele ar avea cheltuili mai mici, normal ar fi sa fure mai putin. asa ca, sa nu le mai dam ocazia.

salut 06-03-2014 - 04:36

„Problema la ASF si alte asemenea, nu erau salariile(asta e rahat popu list pentru comunisti), ci nepotismul. ASF nu statea pe bani publici.”
======================

Ba statea bine de tot pe bani publici. Traiau dintr-o lege care spunea ca fraierul trebuie sa cotizeze (prin comision, dobanda) la ASF. Nu e organism privat, daca vrei il folosesti, daca nu, nu.
Tot ce are o lege care obliga cetateanul sa apeleze la un monopol PE BANI, e pe bani publici .

PS: Urmeaza in curand marea veselie cu „pensiile private” In maxim un deceniu apar primele falimente de rasunet. Si acolo, chipurile „privati”. Al dreaq de privati daca si-au tras lege ca Ion si Gheorghe si Vasile sa le dea obligatoriu bani. Vine, vine curand.

urbos 06-03-2014 - 04:59

Nu erau pe bani publici, erau de la companiile de asigurari.
Inteleg ce zici despre obligativitatile alea, care sint o mizerie, insa nu putem sa le facem chiar talmes balmes, caci e totusi un subiect diferit. Putea sa nu fie obligativitatea aia si tot cam aia era situatia.

Pribeagul 05-03-2014 - 18:42

greseala recunoscuta este pe jumatate iertata. asta cind inca se mai poate.

este un semn. asteptam ca toti conducatorii nostri care au gresit sa-si ceara iertare. vom cauta ca cel putin sa-i compatimim, considerindu-i de-ai nostri, nu „animale bolnave”.

ar fi un semn de normalitate.

Pribeagul 05-03-2014 - 18:33

Domnul Presedinte Traian Basescu este impresionat de ultima minune numita Guvernul Ponta III.

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 05-03-2014 - 18:55

Antonescu, despre demisia de la Senat:

Nu a fost din orgoliu sau la nervi
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că demisia sa din funcţia de preşedinte al Senatului nu a fost „din orgoliu sau la nervi”, ci pentru a face „o limpezire politică foarte preţioasă”, relatează Mediafax.

Antonescu a fost întrebat, într-o conferinţă de presă susţinută la Bacău, dacă demisia sa din funcţia de preşedinte al Senatului a fost din orgoliu.

„Nu a fost un gest de orgoliu, pentru că, deşi avem orgoliu toţi, trăim, deşi au şi partidele orgolii … nu orgolii trebuie să precumpănească atunci când iei o decizie politică. Eu credeam că lucrurile în legătură cu preşedinţia Senatului se vor rezolva simplu şi aşa cum spusesem cu o seară înainte, nu aşteptam decât notificarea oficială a grupului PSD din Senat, că nu mai doreşte să susţină preşedinţia mea. Cum era unul dintre grupurile care mă propuseseră în această funcţie, am şi spus, că demisionez imediat (…). Pentru că, însă, în contextul discuţiei de ieri din Parlament, domnul Ponta pe lângă minciuni despre care am discutat a mai spus şi câteva alte lucuri urâte (…) care contrazic tot ce a spus românilor vreme de câţiva ani a încercat să lege ideea care e numai în retorica domniei sale de menţinere a USL. Domnul Ponta nu a avut curaj să spună, da, de acum încolo noi, PSD, cu UDMR guvernăm România, tot încearcă să o lungească cu USL”, a declarat Antonescu.

El a mai susţinut că Victor Ponta a încercat să găsească o dovadă a existenţei USL în faptul că este încă preşedinte al Senatului, fapt pentru care a dorit „o limpezire politică foarte preţioasă”.

„Nu din orgoliu, nu la nervi, cum încearcă dânşii să insinueze”, a ţinut să sublinieze liderul PNL în legătură cu gestul demisiei de la şefia Senatului.

Antonescu a mai afirmat că, în ciuda afirmaţiilor premierului din Parlament, privind retragerea sa din viaţa politică în cazul unui eşec al referendumului de demitere a preşedintelui, Victor Ponta avea o poziţie opusă celei afirmate marţi.

„Dar este foarte interesant de văzut (…) ce declara domnul Ponta în legătură cu acest lucru imediat după reinstalarea domnului Băsescu, cum declara domnul Ponta, care era chiar speriat de posibilitatea asta, ca nu cumva să demisionez eu. Vorbesc de declaraţiile publice, nu mai vorbesc de insistenţele private”, a susţinut liderul PNL.

Crin Antonescu a anunţat marţi, la şedinţa Parlamentului în care se dezbătea validarea noilor miniştri ai Guvernului Ponta III, că demisionează din funcţia de preşedinte al Senatului.

„Dragi colegi, eu demisionez din funcţia de preşedinte al Senatului”, a anunţat Crin Antonescu în plen.

În urma acestui anunţ, parlamentarii liberali au scandat repetat „Demisia”, la adresa premierului Victor Ponta.

Antibasistul 05-03-2014 - 19:28

BLESTEM: TOȚI LIBERALII SI BASIȘTII,sunteți in veci BLESTEMAȚI SA SUGEȚI VESNIC PUL…E LUI BASESCU SI CACARAU CRIN!!!!!!!!!

Antibasistul 05-03-2014 - 19:48

Doar atunci cind liberalii vor demite pe Cacarau Crin de la comducerea PNL. doar atunci voi mai vota PNL!!!!!!!!!!!!!

ValVerde 05-03-2014 - 19:53

Au belit-o liberalii…acu’ ce-or sa se faca fara tine !!??

PS Dar sa spui drept: ai drept de vot ??

Antibasistul 05-03-2014 - 20:20

Tu ai?

ValVerde 05-03-2014 - 20:30

Am !
In trei tari diferite !

Antibasistul 05-03-2014 - 20:39

INSEAMNA CA ESTI JIIDAN!!!!!!!!!!!

ValVerde 05-03-2014 - 20:45

??? 🙂

Nu basist ?

Antibasistul 05-03-2014 - 22:14

Jiidan, mai GRAV, JIIDAN BASIST!!!!!!!!!!

CONGO 06-03-2014 - 01:00

Huhulino! Potoleste-te fă, nu vezi ca o luasi razna?

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 05-03-2014 - 19:57

Dementul forumului imi da, totusi, dreptate ca pnl + psd = aceeasi mizerie ! Domnule, cit de dement poti sa fii ca sa-ti maninci propriul cacat ?

Antibasistul 05-03-2014 - 20:27

Cacatul lui Basescu si Cacarau il mincati voi basistii, VEȘNIC, AMIN!!!!!!

Pribeagul 05-03-2014 - 19:11

cu toate declaratiile, este neclara dizolvarea usl. noramal ar fi fost ca aceasta intelegere sa dureze pina dupa alegerile prezidentiale, si toate angajamentele sa fie respectate.

normal, daca alesii ar tine cit de cit cont de interesul alegatorilor, daca s-ar teme cit de cit de reactia alegatorilor, dizolvarea usl n-ar fiu avut loc.

din pacate pe alesi ii doare-n pix de alegatori, si ceea ce s-a intimplat dovedeste din plin acest lucru.

urbos 05-03-2014 - 19:22

PSD nu mai respecta de ceva vreme protocolul USL, d-aia s-a rupt. PNL ajunsese a cincea roata la carurta, iar PSD nu avea de gand nici sa-l sustina pe Antonescu la alegeri.
Problema e ca Antonescu e razna.

Pribeagul 05-03-2014 - 19:33

normal, cu experienta lui politica, Antonescu nu avea de ce s-o ia razna. daca-i cinstit, a gresit. mi s-a parut ciudat ca a cedat ministerul justitiei. n-am intels niciodata de ce a facut aceasta. pe urma a cedat mereu si a ajuns marginalizat.

de ce un om cu experienta lui politica a facut asta? n-avea nici un motiv rezonabil.

chiar si in ceasul al xii-lea, urmare a cedarilor si propunerilor lui ponta, putea sa mentina uniunea.

urbos 05-03-2014 - 20:04

Ce spui nu are nici un sens. Cum adica sa mentina uniunea? Pentru ce? Tu spui ca a cedat ca papagalu de atatea ori. Deci din contra, rezulta ca trebuia s-o rupa mai demult.
Antonescu e razna nu pentru ca a rupt USL-ul, care nu mai exista in realitate, ci pentru ca nu pare ca miza este lupta cu regimul criminal antidemocratic Basescu, asa cum ar fi fost normal.

Pribeagul 05-03-2014 - 20:47

am spus ca antonescu nu avea de ce sa cedeze, dar a cedat. nu inteleg de ce.

corect. daca au ajuns la neintelegeri majore, trebuia s-o rupa atunci cind acestea au inceput. puteau sa spuna concret unde nu se inteleg, nu sa ne arunce acum in fata niste cacanarii. ambii.

ambii i-au dat o sansa neasteptata celui mai nelegitim presedinte al romaniei, domnul traian basescu. aceasta in loc sa-l scoata complet de pe scena politica, chiar daca asta insemna sa nu-l mai bage deloc in seama.

in loc ca ambele partide sa profite de sansa ivita si sa iasa intarite, prin situatia creata, ele ramin la nivelul avut sau chiar sunt in pierdere.

personal cred ca basescu, antonescu si ponta s-au prins in aceiasi hora. probabil au jucat impreuna de la inceput. asta ar putea explica multe intimplari neclare. prea se intimpla multe, total pe neasteptate.

UnUL 05-03-2014 - 22:31

Nelegitim e tac’tu, Pribege.

salut 05-03-2014 - 21:36

Eu zic ca lucrurile sunt mai simple. Daca arata ca o rata, merge ca o rata, macane ca o rata … ESTE o rata, sansa de a fi altceva e mica.
Ultimele evolutii ne spun ca Antonescu a fost coada de topor a lui Basescu in USL cel putin de la referendum incoace.
Nu stiu cu ce l-o fi prins de nas Basescu, dar ceea ce am spus mai devreme explica o multime de „enigme” ale referendumului; in special finalizarea si rezultatul practic al acestuia.
S-ar parea ca, intr-un fel sau altul, Ponta s-a prins de miscarea Antonescu-Basescu si a incercat sa contracareze miscarile cuplului cum a putut, cum s-a priceput. Ceea ce eu consideram a fi jigodism era doar adaptare la realitatea ca trebuia sa traiasca cu sarpele in casa.
Nu stiu, e o ipoteza, dar daca Antonescu nu a innebunit subit (nebunia explica ABSOLUT orice!), vis-a-vis de cele petrecute recent, e ipoteza care explica cel mai mult.

UnUL 05-03-2014 - 22:35

”Coada de topor a lui Băsecu” Doamna, Salaud, imbecil trebuie să mai fii ca să poți face asemenea afirmație. Parcă ai fi uitat total atitudinea lui din timpul loviturii de stat din 2012.
P.S. Iar adevăratul vinovat pentru ruperea USL e Victor Tonta, nu Crin.

UnUL 05-03-2014 - 22:36

Erată: „Băsescu” și „Doamne!”

salut 06-03-2014 - 02:54

Crin, ai? E tot ala pe care il numeai inainte „Cacarau”, nu-i asa?

UnUL 06-03-2014 - 07:41

Îl numesc în diferite feluri. Crim Antonescu, C ă c ă r ă u, Porumbacu, (îl mai numeam și Antenescu, dar nu mai e valabil). E monoton să recurgi mereu la același apelativ – cum faceți voi cu Băsescu. Și continuă să-mi fie antipatic pentru toate prostiile și ticăloșiile pe care le-a făcut, dar mi-e mult mai puțin antipatic decât Victoraș Tonta, mitomanul național.

urbos 06-03-2014 - 03:02

Da, incepe sa-i dea limbi.

urbos 06-03-2014 - 00:46

Ce marge ca o rata de doua ore, dupa ce a mers ca un caine doi ani, nu se stie ce este.
A spune ca Antonescu este coada de topor, iar Ponta nu, e o imbecilitate demna de cartea recordurilor. Ponta si PSD l-au pus pe basistul Rus la interne, Ponta s-a dus sa i-o suga lui Barosso si s-a intors de-acolo batandu-si joc si de Antonescu, lasandu-l cu ochii-n soare, dupa ce asta spusese ca se merge pe ordoinanta. A venit cu lista de porunci, a semnat pact cu Basescu imediat dupa alegeri, a sarit si sare din cotet ori de cate ori era calcat in picioare de Basescu, sa spuna ca nu conteaza, nu trebuie facut nimic impotriva leprei, ii tinem AMR-ul. Sa spui ca ala care eventual a acceptat FAPTELE de TRADARE ale lui Ponta, e coada de topot, iar cel care le-a comis, s-a prins de caca-maca(n-am inteles exact ce si cum) e culmea ineptiei!
In cel mai rau caz, Antonescu nu poate fi decat la fel de ticalos ca Ponta. Restul sint aberatii.
Ia in poola mea toti pesedistii tai la rand si vezi ce ziceau si ce faceau in momentele cheie, nu doar Ponta. Ia de la Zgonea la secaturile voastre pesediste de la CCR! Sau daca nu stii, informeaza-te.
Nu stiu cum poti sa scoti asemenea cretiisme…dar poate e vorba de sangele de comunist, care apa nu se face.

salut 06-03-2014 - 01:50

Vezi ca te agiti cam tare. Mi se rupe si de Ponta si de Antonescu, si de PSD si de PNL, ceea ce, evident nu e cazul la tine, care faci politica de partid. Nu am nici o problema cu asta, poti face cu Antonescu cum face UnUL cu Basescu, dar cred ca limbajul folosit in ceea ce ma priveste a fost nedecvat. Personal, cand am considerat ca Ponta greşeşte, am zis-o si nu am injurat interlocutorul pe tema asta.
Ma rog, fiecare cum poate.

urbos 06-03-2014 - 02:52

Esti imbecil? Intelegi din ce spun ca-i iau partea lui Antonescu? Am avut eu cuvinte de lauda pentru Antonescu de la referendum incoace? Singurul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi exprim speranta ca el inca mai are un licar de antibasism autentic, fiind cel care doar a asistat si inghitit actiunile aluilalt, de la care nu mai aveam absolut nici o speranta. Acum se spulbera si aia.
Am reactionat la ce-ai spus, asa cum as reactiona la orice aberatie crunta si e normal sa ma agit, ca eu traiesc in infectia asta absolut insuportabila. Mi-e greu sa mai aud alte absurditati d-astea si contorsionari ale logicii simple.

salut 06-03-2014 - 03:08

Nu taticu. Infectia in care traiesti e in buna masura opera ta. Tot asa ii luai apararea lui Basescu, cu astia ca tine a ajuns presedinte. Ma rog, dupa parerea ta, aparai „democratia”.

Eu am reactionat la ce apare in presa si am unit punctele. Desi inainte credeam ca Ponta e ala rau din USL, comportamentul recent al lui Antonescu conduce la alta concluzie.

Oricum, eu am pus un bemol pe rationamentul meu, am admis ca ma pot insela. Daca tu ai alta opinie, nu convingi pe nimeni argumentand ca „numai imbecili cred…”. Pana una-alta, printre „imbecilii” aia se numara si Tariceanu, si – daca nu ma insel – alti (vreo 10) parlamentari PNL.

urbos 06-03-2014 - 03:37

Ma rog, acu faci ca lindic, sari la alt subiect.
Am mai avut cu tine discutia asta absurda si tot nu pricepi. Nu pricepi nici dupa ce s-a intamplat acuma cu Ponta, pe care l-ai sustinut(prin atitudine, ca nu stiu daca ai si votat). Numai ca eu nu-s tampit sa ma apuc sa te acuz acuma ca de ce il aparai, ca uite unde s-a ajuns.
Nu conteaza ce bemol pui, ca nu e vorba de ton, ci de logica. Ponta e cel care a facut ce-a facut, nu Antonescu.
Ponta merge si macane ca rata de la inceput. Antonescu s-a apucat de doua luni de sportul asta.
Si am SPUS de ce antibasismul lui Ponta e NUL. Am insirat faptele acestui gunoi. Stii sa citesti? Ce dreacu sa-ti mai demonstrez? Astea sint faptele. Rusine Dinu Patriciu? Spune tu, langa tradarile astea evidente, UN SINGUR lucru pe care l-a facut Ponta ca sa-l darame pe Basescu.
Apoi imi spui tot mie de argumente, cand tu n-ai dat nici macar unul in sprijinul teoriei tale.

Tariceanu spune ca nu e buna ruperea USL, lucru pe care l-au mai spus si alti liberali, care insa nu s-au carat din partid. Tariceanu s-a opus aliantei cu PSD, la infiintarea USL, asa ca nu pe d-astea se face analiza. Din pacate, prin plecarea aberanta, Tariceanu s-a compromis. Macar facea ceva sa fie dat afara…

salut 06-03-2014 - 03:48

Toate „faptele” lui Ponta sunt supervizate de Antonescu, in fiecare moment. In plus, sunt diferite pietricele in drum, in comparatie cu ce a incercat sa faca Antonescu cand a spart USL-ul si si-a dat demisia din fruntea senatului chiar inainte de a semna validarea noului Guvern: sa-i dea din nou toata puterea lui Basescu, sa se joace cum vrea dementul national cu prim ministrii si ce-o mai fi.

Tu tragi ce concluzii vrei, realitatile astea sunt. Daca din faptul ca eu l-am injurat – cu argumente -de nenumarate ori pe Ponta pentru blatul cu Basescu tu ai tras concluzia ca „l-am sustinut”, e clar ca nu folosim aceiasi logica. O fi ca tine, asa o fi logica.
La buna vedere.

urbos 06-03-2014 - 04:05

„Supervizate”??? Esti tare, il superviza acuma, o sa spui ca el il impingea pe Ponta telepatic.
Spui niste ineptii incredibile! Nu stiu ce presa citesti, ca n-am vazut asa ceva nici macar la cei care il critica. O fi RTV, ca pe aia ii mai ratez
Mai nea zapada, nu era mai simplu sa nu-l sustina pe Ponta la investitura? Nu vezi ca bati campii TOTAL? Trebuie sa fie o coada de topor extrem de tampita Antonescu asta. Il face pe Ponta prim ministru, il sustine doi ani, si cand vine vorba sa candideze la presedintie vrea sa-l dea jos, iesind de la guvernare. Ca sa ce? Iar in timpul asta, Ponta isi consolideaza pozitia prin BLAT cu Basescu LA VEDERE!
Intelege si ca NU EXISTA in Parlament ACUM, nici o posibilitate ca guvernul Ponta sa cada. Avea majoritate asigurata in orice conditii! Majoritate obtinuta pas cu pas, prin dos, prin racolari de basisti!

Necsulica e mic copil pe langa ce scrii tu aici. Mai mare rasu.

Repet, daca spuneai ca si Antonescu l-a ajuns pe Ponta in blatul cu Basescu, sau ca asa au fost asa de la inceput, nu as fi zis nimic.

urbos 06-03-2014 - 04:07

Am spus ca l-ai sustinut pe Ponta INAINTE de a vedea ca e blat. Pe vremea cand ai crezut ca e impotriva lui Basescu.

salut 06-03-2014 - 04:24

Nu credeam ca trebuie sa explic fiecare cuvintel folosit. Am spus „supervizare” cu sensul ca nu-mi inchipui ca un gest politic de oarecare relevanta sa nu fi fost pus de acord intre cei doi lideri USL (ex: Kovesi).
Daca unul dintre cei doi a facut-o de capul lui si celalat nu a reactionat extrem de dur, nu miorlaieli pe la vreun TV, explicatia nu duce decat catre prostie, lasitate, oportunism sau TRADARE.

PS: Ipoteza ca blatul sa fie „in trei” am expus-o deja. Dar te-ai aprins si nu ai observat-o.

PPS: Da, am sustinut ideea de USL ca si contrapondere la Basescu.Am crezut in Ponta tot atat cat l-am sustinut pe Antonescu, atunci cand pareau ca intr-adevar vor sa destructureze basismul.
Cand am crezut ca Ponta a tradat, am spus-o raspicat. Asa cum o spun acum despre Antonescu.

PPS: Neacsu a zis atunci cateva lucruri despre Ponta si Antonescu. Nu prea l-am luat in seama. Ar trebui sa recunoastem ca ori stia mai multe ori a sesizat mai repede ceva ce noi n-am vazut sau nu am vrut sa vedem.

urbos 06-03-2014 - 04:50

Da, ai spus ca Ponta a tradat, si am presupus ca te-ai bazat pe ce-ai vazut cu ochii tai.
Daca Ponta a tradat, pentru ca asta a facut, in vazul tuturor, nu poti sa spui dupa aia ca n-a mai tradat. Ba mai mult, ca de fapt tradatoru nu e el, ci ala care nu l-a oprit, sau condamnat sau…? Sau trebuia sa rupa USL-ul de atunci! Caci asta era solutia corecta.
Tehnic vorbind, Antonescu nu a facut NIMIC pentru a-l mentine la putere pe Basescu, spre deosebire de Ponta si PSD. Pana si la referendum, PSD s-a opus propunerii liberale ca referendumul sa se desfasoare pe doua zile! (sint zeci de astfel de exemple! mi se pare sinistru ca trebuie sa vin cu asemenea chestii care credeam ca-s stiute si ultrastiute de catre cei interesati) Tot ce i se poate reprosa lui Antonescu e lipsa de reactie urmata de actiune, caci de spus, Antonescu a spus, a condamnat si pactul si numirile de procurori ale lui Ponta etc, dar s-a oprit la a da din gura. Acuma pare c-a actionat, insa discursul lui e complet schizofrenic.

Asa am sustinut si eu DA, si dupa trei luni,cand s-a spulberat orice indoiala privind agenda reala a lui Basescu , am spus-o raspicat. De-asta credeam ca n-o sa mai mai iei iarasi cu treaba asta, principial vorbind(ca despre aste era vorba), caci am inteles ca pentru tine,regimul Nastase era bun.

Antibasistul 06-03-2014 - 08:56

Sirbu socrul lui Ponta si grupul de patru jigodii pesediste de la Cluj sint in spatele tradarii de la referendum, si Cacarau Crin e vinovat impreuna cu Ponta, doi lasi, blegi, fricosi care s-au cacat pe ei de frica in fațța lui Barosso, Reding, Basescu, Merkel!

Tariceanu a spus despre Cacarau e dictator in PNL, si toți penelistii tremura de frica-n fața lui!
Cacarau si Johannis sint doi cretini, s-au comportat ca doi cretini in ultimele trei saptamîni!

ValVerde 06-03-2014 - 03:26

S-au luat maimutzoii la bataie in cusca, sar si dau cu capul de zabrele…ho ! animalelor ca pun furtunu’ pe voi !

Hai, luati banana, impartiti-o, pupat Piata Independentii, culcat imbratisati, privind gales unul in ochii celuilalt !
Maine sa injurati in cor ca altfel pla coji de cartofi !
Mincati cu ce aruncati unul in altul.

urbos 06-03-2014 - 03:40

Lindicule, nu e ma ca la matale in cocina basista, unire-n cuget si-n simtiri, nu ti-am mai spus de sapte mii de ori? Mars in gatu ma-tii.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 06-03-2014 - 04:01

Ce , ma’h proshtane , apa H2O schimba genetica ?! ?
Chiar administrat cu …furtunul , ai mai vazut tu ,
Bhoulean comme ca va saliut -lustry, au
Viermmele skatofag , de Pogoanele Buzau,
Care salaslueste in rekt, fortzand sfinkterre ,
Sa ..iasa la …LUMINA ? ! ?
Si sa fie , cumva spalata ? ! ?
Nu swe , Egzista !

urbos 06-03-2014 - 00:51

Nici macar nu te duce capu sa vezi si efectele maretului vostru pact(caci inteleg ca acuma il aprobi, ca „strategie” a lui Ponta de a se descurca cu tradatorul Antonescu. Sa mori de ras, nu alta). Liberalii sint arestati pe capete, in timp ce pesedistii matale stau bine mersi. Nu-ti spune nimic treaba asta, sau o sa-mi spui ca basistii, ca justitia Kiorului e corecta si nu-si face decat treaba?

CONGO 06-03-2014 - 00:57

cum adica „tradatorul” daca e aprobat de insasi doamna Câmpeanu si grupul dansei de prietene cu care fac politica la 5 o’clock, si si de domnul Radu Câmpeanu, in masura in care mai pricepe ce si cum prin politica romanesca?

salut 06-03-2014 - 03:16

…”efectele maretului vostru pact(caci inteleg ca acuma il aprobi, ca “strategie” a lui Ponta de a se descurca cu tradatorul Antonescu”….
==================

Nu e „al nostru” pentru simplul fapt ca eu nu am participat. Si nici nu am avut vreun cuvant de spus.

In schimb, Antonescu A PARTICIPAT. E irelevant ca „pactul” a fost semnat numai de Basescu si Ponta (nici nu stiu daca e asa); Antonescu putea sa faca, putea sa ia atitudine. Si, sunt convins, toti votantii USL i-ar fi sarit in sprijin.

„Pactul” ca atare, nu l-am aprobat nici atunci, nici acum. Ceea ce am spus e ca s-ar putea ca Ponta, dupa ce s-a prins ca Basescu si Antonescu joaca la blat, sa fi incercat sa-si consolideze pozitia, sa nu ramana in afara jocului. E doar o ipoteza, bineinteles, dupa cum e foarte posibil ca blatul sa fi fost facut de TOTI trei participantii. Oricum, un lucru e sigur: Antonescu NU a fost „inocent” nici o secunda.

urbos 06-03-2014 - 03:51

Omule, asta spun si eu ca Antonescu trebuia sa NU ACCEPTE, dar nu pricepi ineptia de a spune ca de vina e el, ca n-a facut nimic, si nu ala care A SEMNAT?
Dumnezeule, dar pe ce fel de rationament inept poti sa sustii ca Ponta, dupa sluj la Barosso, dupa ce PSD nu vrea sa faca nici macar gestul ultim de a nu intra in sala cand CCR avea sa mestece rahatul despre rezultatul referendumului, sesizeaza el, ca Antonescu e ala care e blat cu Basescu si isi consolideaza pozitia!
Nu mai spun de contorsionarea pana la rupere, cand, dupa ce il critici pe Antonescu pentru ca asista, consideri ca Ponta a facut tot ce-a facut pentru ca s-a prins cine-i Antonescu, in loc de varianta cea mai directa, in care INVERS, Antonescu sa fie cel care accepta si suporta pentru ca realizeaza ca Ponta e cel care e blat cu Basescu. Varianta mai simpla e de regula cea corecta!
Ponta isi consolida pozitia numid-o pe Kovesi?? Iar Antonescu, coada de topor principala, dupa capu tau, iese de la guvernare, isi baga colegii in parnaie, se linge pe bot de presedintie, in loc sa stea si sa-l sape pe bunul Ponta! Esti supertare, n-am ce zice. Hahaha!

salut 06-03-2014 - 04:05

Am spus clar: mi se pare ca Antonescu e prins cu ceva de nas de Basescu.

De la referendum incoace, mai precis de cand era presedinte interimar si a avut puterea sa faca cateva gesturi care sa schimbe complet balanta puterii; spre exemplu sa-l destituie pe seful STS pentru interventie politica, depasirea atributiunilor etc. … Antonescu este ciudat de apatic, de delasator, de miserupist chiar cu soarta PNL si a colegilor lui.

Asa ca toate gesturile lui Antonescu, in special lasitatea de a nu-si apara colegii au explicatia ca practic nu erau gesturile lui, erau dictate de Basescu. Inclusiv „linsul pe bot” de la presedintie.

Repet, deocamdata, pe faptele astea, nu vad alte concluzii. Incerc sa vad imaginea de ansamblu, nu diferite punctisoare, ici si colo.M-am abtinut sa trag concluzii imediate tocmai pentru ca parea incredibil.

urbos 06-03-2014 - 04:11

Pe seful STS a vrut sa-l demita, NU A PUTUT. Nu mai stii cum a fost?
Si eu banuiesc acum, ca Antonescu a fost prins cu ceva, caci asa se comporta, dar a fost prins ACUM, de doua luni si ceva, de cand se comporta ca rata, nu de la inceput!

Antibasistul 06-03-2014 - 09:06

Probabil ca liberalii-s arestați pe capete tocmai pentru a baga frica-n seful PNL Cacarau Crin, presupun ca-n intilnirile secrete cu Basescu, acesta l-a avertizat pe Cacarau ca-l baga si pe el la puscarie daca nu scoate penelistii din USL, din guvern!

Antibasistul 07-03-2014 - 02:18

MAI GRAV, se pare ca doar liberalii dusmani ai lui Cacarau Crin sînt arestați, deci e o ințelegere intre Cacarau si Basescu ca DNA sa-l slujeasca si pe Cacarau, NU DOAR pe Basescu!!!!!!!!

urbos 06-03-2014 - 01:06

PS Ponta a numit-o pe Kovesi, nu coada de topor Antonescu.
Antonescu si-a tinut cuvantul si Ponta a ajuns prim-ministru, pesedistii nu aveau de gand. Sau poate acu o sa-mi zici ca, prinzandu-se de miscarile cozii de topor Antonescu care l-a facut prim-ministru, Ponta nu mai avea cum sa-l sustina pe Antonescu la presedintie.
RTV-ul, post al securistului Ghita, prieten cu Ponta si parlamentar PSD, l-a atacat pe Antonescu cu predilectie, propovaduind incontinuu ruperea USL.
etc.
etc
etc.

urbos 06-03-2014 - 01:07

Numai imbecilii se pot lasa pacaliti de antibasismul NUL al lui Ponta si al PSD-ului.

UnUL 06-03-2014 - 07:47

Idioții Salaud și C u r Bubos se ceartă aiurea, de parcă important ar fi care dintre Tonta și Antonescu e mai antibăsit, de parcă prioritatea priorităților e să fii antibăsist, nu să guvernezi România eficient – ceea ce USL-ul n-a făcut și mă îndoiesc că PUPU (cum zicea ieri Turcescu, adică Psd+Unpr+Pc+Udmr) va face.

UnUL 06-03-2014 - 07:50

Și mai pier și noaptea, ca nerozii, să se certe. (Mă rog, la Salaud nu e noapte, că e pe alt fus orar – până când îl vor trimite cu un șut în dos acasă, cum au făcut australienii cu Bășinel.)

UnUL 06-03-2014 - 07:51

”Pierd”, nu „pier”, evident – deși nici a doua variantă nu ar fi rea!

Antibasistul 06-03-2014 - 09:18

Basiste fara minte, ca toți basistii, am plecat din Australia pentru ca-n ultimii doi ani m-am plictisit de moarte si pentru ca voiam sa fiu mai aproape de parinții mei din RO!

SI ACUM AM PASAPORTUL AUSTRALIAN, SI ACTUL CARE CERTIFICA CA AM PRIMIT CETAȚENIA AUSTRALIANA!

UnUL 06-03-2014 - 10:17

Ți-ai controlat fundul să vezi dacă mai ai vânătăile de la șuturile primite la plecarea de bună voie și din plictiseală din Australia?
P.S. Dar actul că ți-a fost retrasă cetățenia australiană îl mai ai sau l-ai rupt?

Antibasistul 06-03-2014 - 10:29

Deasupra postari tale cretine am scris adevarul, nu mi-a fost retrasa cetațenia australiana!
Acum am cetațenia austriaca!

UnUL 06-03-2014 - 10:44

Wau! Să nu-mi spui că occidentalii ăștia sunt atât de nătîrăi ca să se înghesuie să acorde cetățenie unor gunoaie ca tine!

Antibasistul 06-03-2014 - 13:36

Toata familia TA SI STRAMOSII TAI sunt gunoaie, postarile tale o spun!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS